Romania, tara din Uniunea Europeana cu cele mai multe culte recunoscute[2007-01-13]Dupa razboiul icoanelor, promulgarea noii Legi a cultelor a declansat un altul: cel al asa-zisei discriminari religioaseNu s-a stins inca razboiul icoanelor ca, iata, s-a declansat inca unul: cel al Legii cultelor. Cu numai cateva saptamani in urma, aratam in aceasta pagina ca problema prezentei icoanelor in scoli, criticata cu atata virulenta de cativa indivizi care isi aroga cu aroganta calitatea de reprezentanti ai asa-zisei societati civile, nu este altceva decat o forma de testare a reactiei societatii fata de actiuni care au ca unic scop atacarea Bisericii. Cum anticipam, asistam la declansarea unui razboi de lunga durata, cu obiective clare, in care vor fi antrenate forte si fonduri pentru a submina o autoritate si o traditie morala veche de doua milenii, sub pretextul unei asa-numite libertati religioase reclamate, chipurile, de noul nostru statut, acela de membru al unui club select, sau de client al unui restaurant de cinci stele, cum se exprima atat de plastic presedintele Basescu: Uniunea Europeana. Va prezentam astazi un alt punct de vedere, al unui alt organism al societatii civile, mult mai responsabil, care demonstreaza cu argumente solide ca Legea cultelor, adoptata de curand in Romania, ofera un cadru adecvat si compatibil pentru integrarea onorabila a tarii in Uniunea Europeana. Razboiul pare a fi fost declansat de un institut de prestigiu din America. Este vorba de Institutul pentru Religie si Politici Publice din Washington (IRPP) care, dupa o prima reactie negativa cu privire la adoptarea Legii 489/2006, privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor, a mai facut un pas, reclamand Romania la Parlamentul European, pretinzand ca legea romana discrimineaza o serie de grupuri religioase prin impunerea unor norme restrictive pentru ca un cult religios sa fie recunoscut oficial. In petitia amintita, IRPP afirma, nici mai mult, nici mai putin, ca Romania nu ar trebui nici sa se bucure macar de privilegiile noului statut obtinut de curand, acela de membru al UE. Nu discutam acum despre adevaratele scopuri ale acestui institut, acuzat, printre altele, de un scientolog renegat, Garry Armstrong, care sustine ca IRPP ar promova actiunile sectei scientologilor, avand in conducerea sa membri declarati sau oameni care au legatura cu asa-numita Biserica Scientologica. Vom spune in schimb ca la noi in tara razboiul este sustinut cam de aceleasi organizatii non-guvernamentale care au cerut recent si eliminarea simbolurilor religioase din scoli, unele dintre ele cu stadii mai vechi de activitate impotriva Bisericii. Este vorba de Centrul pentru Resurse Juridice, APADOR-CH, ProDemocratia, Societatea de Analize Feministe AnA, Ombudspersons for National Minorities (din care face parte prof. Emil Moise), Agentia de Monitorizare a Presei, Solidaritatea pentru Libertatea de Constiinta, Liga Pro Europa, Asociatia Accept, Centrul Roman de Studii Globale, Hyde Park, Centrul pentru Jurnalism Independent, probabil si altele. O alta viziune a societatii civile asupra Legii cultelor Iata insa ca sunt si alte componente ale societatii civile care militeaza corect si convingator pentru o armonie interconfesionala si inter-religioasa in Romania. Este vorba de Institutul INTER, care ne-a trimis un punct de vedere intitulat: In materie religioasa, Romania a intrat cu dreptul in Uniunea Europeana, in care demonstreaza, cu probe evidente, ca noua lege a cultelor ofera un cadru adecvat pentru desfasurarea normala a tuturor formelor de libertate religioasa. Documentul respectiv este semnat de: lect. univ.dr. Paul Brusanowski, de la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, lect. univ. dr. Gheorghe Buta, judecator la Inalta Curte de Casatie si Justitie, conf. univ. dr. Radu Carp, de la Universitatea din Bucuresti, lect. univ. dr. Picu Ocoleanu, de la Universitatea Craiova, si lect. univ. dr. Radu Preda, de la Univeristatea Babes-Bolyai din Cluj, toti membri ai institutului amintit. In Romania functioneaza peste 1.000 de asociatii si fundatii religioase In documentul trimis noua de catre Institutul INTER sunt enumerate principalele prevederi ale legii amintite, care recunoaste existenta a 18 culte in Romania, oferindu-le garantii in ceea ce priveste autonomia lor fata de stat. Nici o alta lege din statele membre ale Uniunii Europene nu instituie garantii in ceea ce priveste exprimarea libertatii religioase pentru un numar atat de mare de culte. Recunoasterea acestor culte de catre statul roman este consecinta directa a existentei unui spatiu interconfesional bogat in experiente istorice de convietuire pasnica, se arata in scrisoarea primita. Mai trebuie spus ca legea a fost supusa unei ample dezbateri publice, cu reprezentantii tuturor formelor de manifestare a libertatii religioase, ai mediului academic si ai societatii civile, fiind votata in Parlament cu o majoritate concludenta: 220 voturi pentru, 1 vot impotriva si o abtinere. Legea a facut obiectul unor analize independente la nivel international, fiind apreciata, printre altii, de Consortiul European pentru Relatiile Stat-Biserica si de Comisia de la Venetia pentru Democratie prin Drept a Consiliului Europei, criticile actuale fiind cu atat mai surprinzatoare cu cat in Romania functioneaza in prezent peste 1.000 de asociatii si fundatii cu caracter religios, inregistrate oficial, toate putand solicita recunoasterea calitatii lor in conformitate cu legea recent promulgata. Mai trebuie spus ca asociatiile religioase beneficiaza de facilitati fiscale si, in multe aspecte, sunt asimilate cultelor religioase recunoscute. Secularizarea tot mai accentuata a societatii, ratacirea de sine si indepartarea de principiile morale promovate specific de Biserica va duce, incet-incet, la distrugerea spirituala a insasi fiintei umane. O asemenea atitudine va avea consecinte imprevizibile in viitor, iar ceea ce s-a petrecut in Franta, de exemplu, unde doar 51 la suta din populatie se mai declara catolica, iar 31 la suta este atee, trebuie sa ne dea de gandit. Dumitru Manolache Sursa: www.Gardianul.ro Contor Accesări: 2162, Ultimul acces: 2026-08-30 15:14:36
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1