Un tablou al canonizărilor beatificărilor celebrate în anul 2016[2017-01-12]Cardinalul Angelo Amato11.01.2017, Vatican (Catholica) - Zece canonizări şi paisprezece beatificări au fost celebrate de-a lungul anului 2016. Sfinţii canonizaţi aparţin la opt naţiuni diverse: Albania, Argentina, Franţa, Italia, Polonia, Mexic, Spania, Suedia. A prezentat aceste cifre Cardinalul Angelo Amato, prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, în discursul inaugural al sesiunii Studium a dicasterului. Evenimentul a avut loc luni, 9 ianuarie 2017, după-amiază, în Aula Magna a Universităţii Pontificale Urbaniana. Între cei zece sfinţi, a amintit purpuratul, se găseşte un Episcop (Manuel González García) şi patru preoţi (Jose Gabriel Brochero, Stanislaus Papczyński, Lodovico Pavoni, Alfonso Maria Fusco), dintre care trei sunt fondatori de congregaţii religioase. Este apoi martirul francez Salomon Leclercq şi trei călugăriţe: Maica Tereza de Calcutta şi Maria Elizabeth Hesselblad, ambele fondatoare de congregaţii, şi carmelitana Élisabeth a Preasfintei Treimi. Este, în fine, un laic, tânărul martir mexican José Sánchez del Río. Cele paisprezece beatificări au fost celebrate în şapte naţiuni diverse: Albania, Argentina, Franţa, Germania, Italia, Kazahstan şi Laos. Martirii beatificaţi au fost cu totul şaizeci şi nouă, preoţi, persoane consacrate şi laici. Mărturisitorii au fost şapte: patru femei şi trei bărbaţi. În intervenţia sa, dedicată temei „Sfinţenia şi laborioasa ei procedură eclesială”, Cardinalul a subliniat că beatificările şi canonizările sunt „rodul muncii îndelungate şi istovitoare a postulatorilor în strânsă colaborare cu Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor”. Această muncă se bazează pe positiones, „adică dosarele referitoare la virtuţi, martiriu şi miracole”. În deceniul 2006-2016 au fost trimise Congregaţiei 351 de positiones, provenind din toate părţile lumii. Dintre acestea, 293 conţin dosarele pentru virtuţile a 58 de martiri. În aceşti ultimi ani, a amintit Cardinalul, au fost elaborate şi şase positiones care privesc canonizările echipolente pentru Hildegard von Bingen (2012), Angela de Foligno (2013), Pierre Favre (2013), Marie (Guyart) a Întrupării (2014), José de Anchieta (2014), François de Laval (2014). Au mai fost trei legate de proclamarea a trei doctori ai Bisericii: Ioan de Ávila (2010); Hildegard von Bingen (2012) şi Grigore din Narek (2014). Din aceste statistici, a subliniat Cardinalul, „reiese impetuoasă şi abundentă, ca apa proaspătă într-o oază din deşert, limfa vitală a sfinţeniei, care izbucneşte în lume pentru a o face rodnică în bine”, devenind şi „promovare umană, după cum demonstrează apostolatul misionarilor din zonele cele mai dezavantajate ale lumii”. Biserica, a concluzionat Cardinalul, „ne învaţă că nu doar preoţii şi persoanele consacrate, ci toţi botezaţii sunt chemaţi la sfinţenie”. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1895, Ultimul acces: 2026-11-04 17:13:48
|
Timp total: 0.04s...
[]:1