Hram la instituțiile de învățământ teologice de pe cuprinsul Arhiepiscopiei Iașilor[2015-01-30]Sfinții Trei Ierarhi - Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, ocrotitorii învățământului teologic, vor fi serbați în mod cu totul deosebit azi și la instituțiile de învățământ de pe cuprinsul Arhiepiscopiei Iașilor, informează Ziarul Lumina. Astfel, la Facultatea de Teologie Ortodoxă Dumitru Stăniloae din Iași, precum și la seminariile teologice din Iași, Piatra Neamț, Mănăstirea Neamț, Botoșani, Dorohoi și Agapia, va fi oficiat un program liturgic special, precum și manifestări culturale și artistice.Sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi va fi marcată la Facultatea de Teologie Ortodoxă Dumitru Stăniloae din Iași în special în plan liturgic. La Catedrala Mitropolitană din Iași, Sfânta Liturghie va fi oficiată astăzi de IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, înconjurat de părinții profesori ai facultății. De asemenea, în cadrul slujbei, va fi susținut un recital de cântări religioase susținut de corul instituției, iar un student din anul terminal va rosti un cuvânt despre Sfinții Trei Ierarhi, după cum ne-a declarat părintele profesor univ. dr. Ion Vicovan, decanul facultății de teologie din Iași: Așteptăm cu bucurie din nou sărbătoarea hramului facultății, respectiv Sfinții Trei Ierarhi, mari dascăli ai lumii, cum îi numește troparul lor, care, începând cu anul 1936, sunt ocrotitorii instituțiilor de învățământ teologic ortodox din toată lumea. Sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi este hramul facultății, pe lângă hramul capelei, închinat Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Întrucât principalul hram pică de obicei în perioada sesiunii, ca și în acest an, pregătirea pentru manifestarea lui nu este atât de solemnă pe cât ne-am dori și pe măsura în care Sfinții Ierarhi, fără îndoială, ar și merita-o. Studenții noștri, cât și profesorii sunt invitați să participe la slujba Vecerniei unite cu Litia la Catedrala Mitropolitană, precum și la Mănăstirea «Sfinții Trei Ierarhi» din apropierea facultății. În ziua propriu-zisă a hramului, va avea loc slujba Utreniei, urmată de slujba Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii. Precizăm că răspunsurile liturgice vor fi date de către membrii Corului bărbătesc «Mitropolitul Iosif Naniescu», dirijat de către pr. asist. dr. Ionuț Gabriel Năstasă, cor care a pregătit și un mic concert care va fi susținut într-un moment special din cadrul Sfintei Liturghii, la chinonic, și care va consta din piese specifice sărbătorii Sfinților Trei Ierarhi. Pentru prima oară, cuvântul de învățătură va fi susținut în acest an, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, de către unul dintre studenții anului terminal. La această bucurie a facultății aducem cinstire Sfinților ocrotitori și ne exprimăm recunoștința față de toți ostenitorii - slujitori, profesori și studenți. De asemenea, l-am invitat și pe domnul rector Vasile Ișan, care în ultimii ani a fost prezent la această sărbătoare a facultății. Sfinții Trei Ierarhi unesc în rugăciune seminariile teologice La Seminarul Teologic Liceal Ortodox Sf. Ioan Iacob din Dorohoi, ieri după-amiază a fost oficiată slujba Vecerniei unită cu Litia, iar astăzi Sfânta Liturghie, la finalul căreia va fi susținut un concert de cântări bisericești de către corul seminarului. De asemenea, vor fi prezentate creațiile cu care elevii seminarului au participat la un concurs organizat la Bacău, dedicat Sfinților Trei Ierarhi. La aceste momente vor participa profesori și elevi ai instituției, preoți din Dorohoi, reprezentanți ai unor instituții publice locale, după cum ne-a spus pr. prof. Constantin Muha, directorul Seminarului Teologic Sf. Ioan Iacob din Dorohoi: După slujba Vecerniei Mari unită cu Litia, oficiată în sobor joi, 29 ianuarie, va urma Sfânta Liturghie dedicată hramului, precedată de slujba Utreniei și de Acatistul Sfinților Trei Ierarhi. La ora 11:30, va avea loc pomenirea ctitorilor, precum și un scurt concert coral susținut de un grup de invitați format din studenți de la facultățile de teologie și conservator din Iași. Menționăm și faptul că în această perioadă elevii noștri s-au înscris cu lucrări de pictură, poezie și eseuri la un concurs organizat de Școala «Sfinții Trei Ierarhi» din Bacău și vom da citire la finalul slujbelor poeziilor și eseurilor elevilor seminariști. Hramul Sfinților Trei Ierarhi va fi serbat și la Seminarul Teologic Liceal Ortodox Veniamin Costachi de la Mănăstirea Neamț, după cum a subliniat părintele director Ioan Mihoc: Împreună cu toți profesorii și cu elevii școlii noastre, am oficiat în ajun slujba Privegherii, urmată de un simpozion legat de viața și învățăturile Sfinților Trei Ierarhi privitoare la viața școlii și la viitorii slujitori ai altarelor. Sfânta Liturghie din ziua hramului va conține, de asemenea, un cuvânt de învățătură despre cei trei mari Părinți ai Bisericii noastre. Sunt momente deosebite pentru viața unei școli teologice, pentru că Sfinții Trei Ierarhi nu sunt numai patroni spirituali, ci și îndrumători și modele pentru viața tuturor tinerilor, dar în mod deosebit pentru tinerii teologi și pentru slujitorii Bisericii. Sfinții Trei Ierarhi, patronii școlilor teologice vor fi omagiați și la Seminarul Teologic Ortodox din Botoșani. În sala de festivități a instituției, va avea loc astăzi, după oficierea Sfintei Liturghii, o sesiune de comunicări despre personalitatea celor trei mari Părinți. Vor susține referate cadrele didactice ale seminarului, apoi elevii vor prezenta fragmente din operele Sfântului Grigorie Teologul și Sfântului Ioan Gură de Aur. Părintele Constantin Zăiceanu, directorul Seminarului Teologic Ortodox din Botoșani, ne-a oferit mai multe detalii: Acest popas de bucurie sufletească pentru noi va cuprinde, după cum este firesc, programul liturgic specific sărbătorii, la care se vor adăuga două momente culturale, reprezentate de susținerea de referate despre personalitatea celor trei mari ierarhi ai Bisericii și a unor texte liturgice, de către două cadre didactice din școală, precum și prezentarea unor fragmente din poemele Sfântului Grigorie Teologul și «Tratatul despre preoție» al Sfântului Ioan Gură de Aur. Ne vom aminti, poemenind în rugăciune, cu nostalgie și bucurie deopotrivă, de foștii profesori și elevi care au trudit în această școală, unde s-au ostenit sau s-au format pentru slujirea Bisericii și a neamului. Despre sărbătoarea hramului de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox Sfinții Împărați Constantin și Elena din Piatra Neamț ne-a vorbit părintele director Dan Ovidiu Cojan: Slujba Vecerniei unită cu Litia din ajunul sărbătorii a avut loc la paraclisul seminarului, ce se află în incinta Bisericii «Sfinții Împărați Constantin și Elena» din Piatra Neamț, Parohia Gara Veche, păstorită de pr. protopop Valentin Tofan. Răspunsurile la strană au fost date de Corul «Imperialii». După slujba de seară, a fost rostit un cuvânt de învățătură de părintele spiritual al seminarului și a fost prezentat un referat despre personalitatea Sfântului Ioan Gură de Aur cu tema «Unitatea neamului omenesc în cugetarea Sfântului Ioan Gură de Aur cu implicații în misiunea parohiei în rezolvarea anumitor cazuri sociale, educaționale, medicale și, nu în ultimul rând, de ordin religios-moral». Sfânta Liturghie dedicată hramului va fi oficiată la Biserica «Sfinții Împărați Constantin și Elena», dar în același timp, o parte dintre elevii seminariști vor da răspunsurile la strană și la Biserica «Sfinții Trei Ierarhi» din municipiul Piatra Neamț. La Seminarul Teologic Liceal Ortodox Sfântul Vasile cel Mare din Iași, tot cu prilejul sărbătorii Sfinților Trei Ierarhi, a fost oficiată miercuri, 28 ianuarie 2015, Sfânta Liturghie, în sobor numeros de preoți și diaconi, de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Sărbătoarea va continua cu un program liturgic special, precum și cu activități cultural-artistice. Și Liceul Teologic Ortodox Cuvioasa Parascheva de la Mănăstirea Agapia își sărbătorește ocrotitorii spirituali - Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, atât prin slujba Vecerniei Mari unită cu Litia, cât și prin slujba Sfintei Liturghii, la care vor participa atât elevele instituției, cât și toate cadrele didactice. Nu vor lipsi, de asemenea, activități cultural-artistice. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1114, Ultimul acces: 2026-06-03 13:12:15
|
Timp total: 0,32s...
[]:1