Scoala fara religie. Efectele deciziei Curtii Constitutionale (Adevarul.ro) - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Școala fără religie. Efectele deciziei Curții Constituționale (Adevarul.ro)

[2015-01-28]
Încă de la începutul acestei săptămâni a intrat în vigoare decizia judecătorilor CCR care spune că elevii trebuie să depună cerere de participare la ora de Religie. Însă, ministrul Educației susține că asta nu se va întâmpla nici din semestrul al II-lea, ci abia din septembrie.
Decizia Curții Constituționale ce hotărăște ca de acum părinții să depună o cerere la secretariatul școlii dacă își doresc ca micuții lor să participe la ora de Religie va genera o serie de efecte atât în sistem cât și în societate, susțin experții. În primul rând, în termen de 45 de zile trebuie schimbată Legea Educației, pentru că odată cu publicarea în Monitorul Oficial practic decizia Curții Constituționale a intrat în vigoare.
Cu toate acestea, deși ne-am fi așteptat ca din semestrul al doilea elevii să poată renunța la a mai participa la ora de Religie, ministrul Educației spune că abia din toamnă se va face lucrul acesta. În condițiile acestea, Emil Moise, profesorul care a sesizat Curtea Constituțională cu privire la faptul că e neconstituțional ca elevii să facă cerere ca să nu participe la ora de Religie, spune că îl va da în judecată pe ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
În continuare, specialiștii atrag atenția că, din momentul în care Religia nu va mai fi obligatorie, profesorii care predau această materie riscă să nu mai aibă același număr de clase pentru a-și efectua norma didactică, ceea ce poate prezenta o problemă administrativă. Profesorul de filosofie Horia Pătrașcu, directorul-adjunct al Colegiului Național Bilingv "George Coșbuc" din Capitală, spune că există o singură soluție - transformarea orelor de religie în ore de istoria religiilor sau istoria și filosofia religiilor.
Numai după exprimarea dorinței elevului major, respectiv a părinților pentru elevul minor, de a-și însuși prin studiu preceptele specifice unui anumit cult religios intervine obligația pozitivă a statului de a asigura cadrul necesar. Curtea Constituțională
"Trecerea la noua disciplină ar fi una foarte ușoară pe de o parte pentru că la rubrica Religie era prevăzută încă de pe acum disciplina „Istoria Religiilor”, altfel spus elevii aveau opțiunea, teoretic, de a studia Istoria religiilor în loc de Religie. Pe de altă parte, profesorii actuali de religie sunt acreditați deja să predea și Istoria Religiilor, așa încât nu se produc bulversări administrative. Altfel, dacă dispare Religia fără să fie înlocuită de Istoria Religiilor, Ministerul trebuie să facă față sutelor de profesori de religie din toată țara, angajați pe perioadă nedeterminată care se trezesc fără obiectul activității. Profesorii respectivi nu pot fi încadrați pe o disciplină opțional㠖 cum ar deveni religia – căci nu poți fi titular decât pe discipline din trunchiul comun", a atras atenția directorul de la Colegiul George Coșbuc.
Sociologul Mircea Kivu spune însă că există probabilitatea ca toate aceste așteptări să fie exagerate. "Cred că se exagerează un pic efectele acestei decizii, nu cred că va fi atât de dramatică schimbarea încât să se ajungă la diminuarea masivă a orelor de Religie, însă este necesară o materie care să le ofere elevilor informații despre religii", este de părere sociologul.
De ce este neconstituțională ora de Religie
În motivarea publicată în Monitorul Oficial, judecătorii Curții Constituționale spun că modul în care legiuitorul a reglementat oferta educațională referitoare la disciplina Religie este de natură să afecteze libertatea de conștiință, însă, atâta vreme cât elevul nu este obligat să urmeze cursuri având ca obiect o anumită religie contrară convingerilor fiecăruia, nu înseamnă că îi este nerespectată libertatea de conștiință.
"Însă, în niciun caz persoana nu poate fi supusă ab initio (de la început) în situația de a-și apăra sau proteja libertatea conștiiței (...) numai după exprimarea dorinței elevului major, respectiv a părinților sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, de a-și însuși prin studiu preceptele specifice unui anumit cult religios intervine obligația pozitivă a statului de a asigura cadrul necesar (...) legiuitorul trebuie să țină seama de faptul că art. 29 alin. (6) din Constituție garantează dreptul la învățământul religios și nu obligația de a frecventa cursuri de religie. Sub acest aspect, manifestarea liberă a opțiunilor implică în mod necesar inițiativa proprie a persoanei în sensul frecventării disciplinei Religie, iar nu consimțirea tacită sau refuzul expres. Exprimarea unei opinii din perspectiva prevederilor constituționale referitorare la libertatea conștiinței și a religiei aplicabile în domeniul învățământului religios trebuie să aibă întotdeauna un sens pozitiv (persoana alege să studieze religia), iar nu un sens negativ (persoana alege să nu studieze religia), întrucât în cea de-a doua ipoteză, persoana este prezumată ca manifestând deja opțiunea de a studia, fiind nevoită să acționeze ulterior pentru excluderea sa din grupul de studiu. Or, o atare reglementare nu reprezintă altceva decât o constrângere a persoanei în manifestarea unei opțiuni, cee ce de plano (automat), contravine libertății conștiinței consacrată de Constituție", se arată în motivarea CCR.
Patriarhia: CCR încurajează participarea elevilor la Religie
Poziția Patriarhiei vizavi de acest document este că decizia CCR înseamnă recunoașterea importanței orei de Religie și încurajează participarea elevilor la aceasta. Înalții prelați susțin că motivarea CCR "corectează orice propagandă alarmistă și agresivă de discreditare a orei de Religie, propagandă oarecum asemănătoare cu cea din timpul comunismului ateu", îndemnându-i apoi pe părinți să-și înscrie copiii la ora de Religie sub pretextul "cultivării valorilor spirituale" și de a nu confunda libertatea cu vidul spiritual. "Să-i învățăm pe copii și tineri iubirea de Dumnezeu și de oameni pentru a crește spiritual în cultura generozității!", cere Patriarhia Română.
De cealaltă parte a disputei sociale, Asociația Secular-Umanistă din România (ASUR), cere Ministerului Educației să acționeze de urgență pentru a informa toți elevii, părinții acestora și profesorii asupra deciziei CCR și de a se asigura că școlile nu efectuează presiuni asupra elevilor și părinților pentru a-i determina să accepte participarea la orele de Religie. Și deputatul independent Remus Cernea, care are o inițiativă legislativă de înlocuire a Religiei cu materia "Etică și Cultură Civică", speră ca, în condițiile actuale, inițiativa sa, deja adoptată de către Camera Deputaților, să fie acceptată și de către Senat, în cel mai scurt timp.
"Lecția predată de CCR pare să înceapă să fie înțeleasă și de către Patriarhia BOR care, o dată cu publicarea motivării, nu mai are cum să se opună decizie Curții. Este de salutat că, în fine, o acceptă. Însă faptul că Patriarhia BOR se pronunță în continuare împotriva valorilor statului secular arată că își dorește menținerea unor privilegii și că sunt încă multe alte lucruri importante de schimbat pentru a garanta separarea dintre stat și biserică, inclusiv în ceea ce privește finanțarea cultelor. Îl felicit încă o dată pe profesorul Emil Moise pentru perseverența și abilitatea cu care s-a luptat pentru această cauză deosebit de importantă pentru modernizarea statului român. ", a spus Cernea.
Cîmpeanu: Orele de Religie sunt obligatorii pentru Educație
Potrivit legii, în termen de 45 de zile de la publicarea motivării Curții Constituționale în Monitorul Oficial , deci până pe 8 martie, parlamentarii trebuie să schimbe Legea Educației în conformitate cu decizia CCR, altfel, articolul din lege care reglementează predarea Religiei în școli va fi automat abrogat. De asemenea, legea poate fi schimbată și prin Ordonanță de Urgență (OUG), iar până atunci, timp de 45 de zile, articolul respectiv din lege este suspendat.
Cu toate acestea, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că decizia CCR va intra în vigoare abia din septembrie 2015, și nu de acum. "Conform legii, hotărârea Curții Constituționale intră în vigoare în momentul publicării în Monitorul Oficial, dar nu poate produce efecte retroactiv. Drept urmare, din septembrie 2015, orele de Religie sunt obligatorii pentru Ministerul Educației și pentru școli și opționale pentru elevi. Deci, în noul an școlar, elevii vor trebui să facă opțiuni cu privire la participarea la orele de religie”, a declarat ministrul luni. În condițiile acestea, Emil Moise, profesorul care a învins binomul stat-BOR, a declarat pentru "Adevărul" că a conceput o adresă către Ministerul Educației pentru a afla dacă afirmațiile făcute de Cîmpeanu sunt adevărate.
"Dacă sunt afirmațiile domniei sale și ale directorului general Liliana Preoteasa, atunci voi depune plângere penală împotriva celor doi demnitari și voi mai solicita să se transmită de urgență o adresă către școli, pentru respectarea deciziei CCR", a explicat acesta.
Autor: Ioana Nicolescu

Sursa: www.Culte.ro


Contor Accesări: 988, Ultimul acces: 2026-06-01 00:43:07