Apropierea unui taifun a scurtat vizita Papei pe insula Leyte[2015-01-17]Papa Francisc a anunțat cu regret plecarea lui mai rapidă din insula filipineză Leyte, conducându-i pe credincioși în rugăciuni pentru protecție împotriva unui apropiat taifun. "Sunt cu adevărat întristat, deoarece pregătisem ceva special pentru voi", a spus Papa în 17 ianuarie 2015 în Catedrala Schimbarea la Față din Palo. El a condus comunitatea în recitarea rugăciunilor Tatăl nostru și Bucură-te, Marie, înainte de a pleca spre Manila, pentru a participa la evenimente neplanificate.Era programat ca Papa să petreacă mai mult timp pe insula Leyte după Liturghie. El a reușit să ia prânzul cu 30 de supraviețuitori ai taifunului Haiyan și s-a întâlnit de asemenea cu un pescar și familia lui. Papa Francisc a binecuvântat întreaga familie, le-a spus jurnaliștilor purtătorul de cuvânt al Vaticanului, pr. Federico Lombardi SJ. Pontiful ar fi trebuit să binecuvânteze Centrul pentru Săraci Papa Francisc. Din cauza accelerării programului, el a binecuvântat centrul din papamobil, când a trecut pe lângă el în drum spre aeroport. Sfântul Părinte trebuia de asemenea să se întâlnească cu preoți, persoane consacrate, seminariști și supraviețuitori ai distrugătorului taifun Haiyan din 2013. S-a întâlnit cu ei scurt, neputând să le adreseze discursul pregătit, din cauza plecării mai rapide. Papa Francisc a făcut un cadou catedralei din Palo: un mozaic cu Fecioara Poporului. Și el a primit un dar: o statuie a Fecioarei Neprihănitei Zămisliri, realizată din dărâmăturile catedralei din Palo deteriorate de taifun. Taifunul de gradul doi a fost însoțit de vânturi de 80 mph. Programul Papei a fost grăbit cu 45 de minute pentru a evita furtuna. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1368, Ultimul acces: 2026-06-02 08:13:10
|
Timp total: 0,34s...
[]:1