Sensul vieții consacrate constă în a trăi pentru Împărăția lui Dumnezeu[2014-02-04]În praznicul Întâmpinării Domnului și Mântuitorului nostru Isus Cristos, Preasfinția Sa Vasile Bizău, Episcop greco-catolic de Maramureș, a celebrat Sfânta Liturghie în biserica parohială Sfânta Maria din Baia Mare, alături de un sobor de preoți, de persoane consacrate din congregațiile și ordinele religioase ce activează pe teritoriul Eparhiei Greco-Catolice de Maramureș și pe cel al Diecezei Romano-Catolice de Satu Mare, precum și de credincioși de la parohiile din oraș. Biserica Catolică a rânduit ca în această sărbătoare împărătească să se aducă prinos de laudă și de mulțumire lui Dumnezeu pentru darul vieții consacrate. Astfel, vineri, 31 ianuarie 2014, a avut loc în aceeași biserică parohială o seară de rugăciune pentru persoanele consacrate și pentru vocații la viața consacrată, aflăm de pe BRU.ro.Adresându-se celor prezenți, Ierarhul i-a îndemnat pe cei prezenți să vadă în insistența femeii cananeence iubirea care îl face pe om să treacă peste orice obstacol chiar și atunci când aparent Dumnezeu nu este aproape. Este iubirea ce se manifestă prin iubirea față de Dumnezeu, față de o persoană, față de familie, față de comunitatea religioasă. Vorbind despre sensul vieții consacrate, Arhiereul a arătat cum acesta constă în a trăi pentru Împărăția lui Dumnezeu manifestată pe deplin în Cristos ca iubire desăvârșită, chemarea fiecărui creștin fiind aceea de o face ziditoare, vindecătoare pentru cei nevoiași și de a arăta cât de frumoasă este viața în circumstanțele date. După cum Dumnezeu i-a binecuvântat odinioară pe dreptul Simeon și pe prorocița Ana cu recunoașterea în acel copil a Mântuitorului lumii, la fel îi binecuvântează și astăzi pe oamenii drepți prin împlinirea sensului vieții, prin așteptarea în credință a Domnului istoriei ce va veni la sfârșitul veacurilor. Ori tocmai o astfel de așteptare plină de încredere și rugătoare este viața consacrată, lumină pentru lumea în care trăim. Ca rod al lucrării Spiritului Sfânt în viața Bisericii, Preasfinția Sa a ridicat la treapta ipodiaconatului doi seminariști ai Eparhiei de Maramureș: Daniel Piț și Vasile Grad, care parcurg drumul formării spirituale și intelectuale în cadrul Seminarului Teologic "Sfinții Trei Ierarhi" din Oradea. (Sursa: BRU.ro) Imagini: Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 932, Ultimul acces: 2026-09-11 01:38:04
|
Timp total: 0.04s...
[]:1