Papa Francisc: În clipele de restriște, pocăință și încredințare în mâinile Domnului[2014-02-03]Alegeți mereu calea încredințării în mâinile Domnului, a îndemnat Pontiful la Sfânta Liturghie celebrată luni, 3 februarie 2014, în capela Casei Sfânta Marta. Pontiful, conform sintezei publicate de Radio Vatican, a reflectat asupra primei lecturi, luată din Cartea a doua a lui Samuel, în care se istorisește fuga regelui David după ce este trădat de către propriul fiu - Absalom - care reușește să atragă de partea sa și inimile israeliților. Sfântul Părinte a pus în lumină reacția regelui David în fața trădării de către propriul fiu: David alege să își cruțe poporul și Cetatea Ierusalimului."Pentru a se apăra, David nu se folosește nici de Dumnezeu și nici de propriul popor, și aceasta înseamnă iubire din partea unui rege față de propriul popor. După cum știm din istorie, David era un rege păcătos dar era foarte atașat de Dumnezeu și de propriul popor și nu se folosea nici de Dumnezeu și nici de propriul popor pentru a se apăra. În momentele întunecate ale vieții se poate întâmpla ca în disperare unul să încerce să se apere cum poate, folosindu-se chiar de Dumnezeu și de lume. Însă, David nu face acest lucru. Dimpotrivă, prima sa atitudine este de a nu se folosi de Dumnezeu și de poporul său." Din alegerea regelui David de a fugi, iese la iveală cel de-al doilea comportament: al penitenței. El "urcă plângând Muntele Măslinilor, cu fața acoperită și desculț; tot poporul care îl însoțea avea fața acoperită și urca plângând. Poate că în acele momente David se gândea în inima sa la multe lucruri triste, la multe păcate săvârșite, la faptul că propriul fiu îl trădează", dar recunoaște că nu este un sfânt și alege penitența, a explicat Pontiful. "Urcarea pe munte a regelui David ne face să ne gândim la urcarea pe munte a lui Isus, și El îndurerat, desculț, suind pe munte sub greutatea crucii, cu acea atitudine penitențială. Tot astfel face și David care nu caută să se justifice ci, în mod realist, vrea să salveze arca lui Dumnezeu, propriul popor și alege să se căiască." În final, Papa a pus accentul pe o a treia caracteristică a comportamentului regelui David în acele momente de mare restriște și de grea încercare: el se încredințează lui Dumnezeu. "Să îi cerem Domnului să ne insufle aceste atitudini în momentele de beznă ale vieții", ne-a îndemnat Papa Francisc la finalul predicii. (Sursa: Radio Vatican) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 962, Ultimul acces: 2026-09-10 10:51:41
|
Timp total: 0.03s...
[]:1