Dumnezeu isi dovedeste iubirea fata de noi

Acasă > Ştiri > Arhivă Ştiri

Timp stanga: 0,3s...

Ştiri şi Evenimente

Dumnezeu îşi dovedeşte iubirea faţă de noi

[2006-04-14]

În Vinerea Mare, Biserica celebrează Pătimirea Domnului. La ora 17.00, Papa Benedict al XVI-lea a prezidat ritul sacru iar după proclamarea pătimirii Domnului, a ascultat ultima predică de post a pr. Raniero Cantalamessa, OFMCap, cu tema "Dumnezeu îşi dovedeşte iubirea faţă de noi". Radio Vatican a oferit pasaje ample din această predică, pasaje pe care le reluăm în continuare.

"Modul cel mai potrivit de a reflecta în acest an despre misterul Vinerii Sfinte, a afirmat predicatorul Casei Pontificale, ar fi acela de a citi din nou prima parte a enciclicei Deus caritas est. Dumnezeu e iubire, iar crucea lui Cristos este dovada supremă, demonstraţia istorică." Două sunt modurile în care se poate arăta iubirea pentru o persoană, scria un autor bizantin: primul, este acela de a dărui ceva, iar al doilea, acela de a suferi pentru persoana iubită. Dumnezeu, a reluat predicatorul, ne-a iubit în primul mod atunci când ne-a creat, copleşindu-ne cu darurile Sale; dar el ne-a iubit şi cu o iubire ce suferă, atunci când ne-a răscumpărat, când a îndurat propria înjosire ca să ne convingă de iubirea Sa. De aceea, crucea este locul în care trebuie să contemplăm de acum adevărul că Dumnezeu este iubire. Iubirea Sa, a continuat pr. Cantalamessa, ne este dăruită fără nici un merit din partea noastră; mai mult este iubire care iartă. Trebuie să reflectăm la modul în care iubirea lui Cristos pe cruce îl poate ajuta pe omul zilelor noastre să regăsească drumul spre propria viaţă şi spre propria iubire. Tocmai de această iubire milostivă şi de această capacitate de iertare avem nevoie astăzi, pentru a nu aluneca tot mai mult în abisul unei violenţe globalizate. Iubirea lui Dumnezeu dovedită în Crucea lui Cristos ne ajută să înţelegem că iubirea Sa faţă de om este fidelă şi veşnică. Dumnezeu, s-a angajat să iubească pentru totdeauna, s-a privat de libertatea întoarcerii înapoi. Acesta este sensul profund al noului şi veşnicului legământ încheiat în patima, moartea şi învierea lui Isus Cristos.

La începutul predicii sale, pr. Cantalamessa a îndemnat creştinii să fie mai statornici şi să nu se lase purtaţi încoace şi încolo de orice vânt de doctrină (cfr. 2 Tim 4, 3-4). Aceste cuvinte ale Scripturii se verifică într-un mod nou şi impresionant în zilele noastre. În timp ce noi celebrăm amintirea patimii şi morţii Mântuitorului, milioane de alte persoane sunt induse de abili manipulatori de legende antice să creadă că Isus din Nazaret nu ar fi fost, în realitate, niciodată răstignit. "Este o constatare nu prea onorabilă pentru natura umană, scria cel mai cunoscut cercetător biblic al pătimirii Domnului, R. Brown: cu cât este mai fantastic scenariul imaginat, pe atât de senzaţională este propaganda pe care o primeşte şi mai puternic este interesul trezit. Persoane care nu s-ar osteni niciodată să citească o analiză serioasă despre traducerile istorice ale pătimirii, morţii şi învierii lui Isus, sunt atrase de orice teorie nouă potrivit căreia el n-ar fi fost răstignit şi n-ar fi murit, mai ales dacă istorioara continuă cu pretinsa fugă a lui Isus cu Maria Magdalena către India (sau chiar Franţa, potrivit unei versiuni mai adusă la zi)... Aceste teorii demonstrează că oridecâteori este vorba de Pătimirea lui Isus, în ciuda maximei populare, fantezia depăşeşte realitatea şi este, cum să nu, mult mai rentabilă!" (The Death of the Messiah, II, New York 1998, pp. 1092-1096).

"Se vorbeşte mult despre trădarea lui Iuda şi nu ne dăm seama că, de fapt, trădearea se repetă sub ochii noştri. Cristos este în continuare vândut, dar nu numai marilor sinedriului pentru treizeci de dinari, ci editorilor şi librăriilor pentru miliarde dinari... Nimeni nu va reuşi să oprească acest val de speculaţii, care, dimpotrivă va creşte şi mai mult odată cu apropiata lansare a unui anumit film, dar ocupându-mă ani îndelungaţi de istoria originilor creştine mă simt obligat să atrag atenţia asupra unui echivoc uriaş care stă la baza acestei literaturi pseudo-istorică. Echivocul constă în faptul că se utilizează scrierile apocrife din secolele II-III (Evanghelia după Toma, după Filip, după Iuda) pentru a le face să spună exact contrariul a ceea ce înţelegeau să spună. Acestea fac parte din literatura gnostică. Pentru gnostici, lumea materială este o iluzie şi o închisoare; Cristos nu ar fi murit pe cruce, din simplul motiv că nu luase decât în aparenţă un trup omenesc, trupul fiind nevrednic de Dumnezeu (docetismul); dacă într-una din asemenea scrieri, despre care s-a vorbit mult în zilele trecute, el însuşi îi porunceşte lui Iuda să-l vândă este pentru că, murind, spiritul divin care este în El va putea în sfârşit să se elibereze de învelişul cărnii şi să se înalţe din nou la ceruri. Femeia se va mântui numai dacă `principiul feminin` (thelus) pe care îl întruchipează se va transforma în principiu masculin, adică dacă va înceta de a mai fi femeie. Se înţelege astfel motivul pentru care secta maniheilor a adoptat asemenea Evanghelii ca pe propriile Scripturi."

"Aspectul comic este că astăzi sunt unii care cred că văd în aceste scrieri exaltarea principiului feminin, al sexualităţii, al folosirii depline şi dezinvolte a lumii materiale, în polemică faţă de Biserica oficială care ar fi interzis toate acestea! Este acelaşi echivoc ce se întâlneşte în raport cu doctrina reîncarnării. Prezentă în religiile orientale ca o pedeapsă datorată vinovăţiilor precedente şi ca un lucru căruia trebuie să i se pună capăt cu toate forţele, reîncarnarea este înţeleasă în Occident ca posibilitate miraculoasă de a reveni la viaţă şi de a se folosi de această lume cât mai mult cu putinţă, fără nici o limită. Acestea sunt lucruri de care nu ar merita să ne ocupăm în acest loc şi în această zi, dar nu putem permite ca tăcerea celor care au credinţă să fie confundată cu sentimentul de nedumerire şi nici ca buna credinţă a milioanelor de persoane să fi instrumentalizată în mod grosolan de mass-media, fără ca noi să facem auzit nici un strigăt de protest în numele nu numai al credinţei, dar şi al bunului simţ şi al raţiunii sănătoase. Este momentul, cred, de a asculta încă o dată avertismentul lui Dante Alighieri (Paradisul, V, 73-80): "Siate, cristiani, a muovervi più gravi: non siate come penna ad ogni vento, e non crediate ch`ogni acqua vi lavi. Avete il novo e `l vecchio Testamento, e `l pastor de la Chiesa che vi guida; questo vi basti a vostro salvamento... Uomini siate, e non pecore matte" (Fiţi, creştini, mai grei când vă mişcaţi, nu fiţi ca pana la orice adiere, şi să nu credeţi că orice apă vă spală. Aveţi noul şi vechiul Testament şi păstorul Bisericii care vă conduce; acestea vă fie îndeajuns la mântuirea voastră... Fiţi oameni, nu oi înnebunite").

După această introducere, pr. Cantalamessa a reluat omilia sa afirmând că toate aceste fantezii îşi găsesc o explicaţie comună: trăind în epoca dominată de mass-media, trebuie să fim conştienţi că mass-media, mai mult decât adevărul, caută noutatea. Dar, după cum se vede, adevărata noutate, ştirea cea mai mare din toate timpurile rămâne aceasta: Dumnezeu e iubire, Deus caritas est. Pe Cruce, El ne-a dovedit iubirea Sa faţă de noi, în Isus Cristos.

Sursa: www.catholica.ro

Contor Accesări: 763, Ultimul acces: 2026-05-31 05:11:22

Timp total: 0,31s...

[]:1