Multi pelerini in Tara Sfanta - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Mulți pelerini în Țara Sfântă

[2006-04-10]
În aceste zile se înregistrează o adevărată "explozie de pelerini în Țara Sfântă", mai ales că ne aflăm în apropierea Paștilor. Se pare că anul acesta "va fi Paștele cel mai plin de pelerini de după izbucnirea celei de-a doua intifade în septembrie 2000", a declarat pr. Athanasius Macora, director al Biroului Franciscan pentru Pelerinaje, pentru agenția italiană SIR.

Biroul condus de pr. Macora organizează participarea pelerinilor la celebrările din locurile sfinte. "Din numărul mare de cereri de Liturghii estimăm că peste 25.000 de pelerini se îndreaptă deja spre Ierusalim, mai mulți sosind în zilele următoare ale Săptămânii Mari." Conform franciscanului, hotelurile sunt pline. "Chiar și acum, oamenii trebuie să stea la coadă pentru a vizita unele locuri sfinte. Iar de săptămâna viitoare vor sosi ortodocșii, care celebrează anul acesta Paștele la 23 aprilie."

Pr. Macora a mai spus că cei mai mulți pelerini sunt europeni, dar mai sunt și "nigerieni, coreeni, americani" și "simpli turiști atrași de locurile istorice și arheologice ale Țării Sfinte. Pelerinii sunt atrași de Țara Sfântă nu doar de perioada Paștelui, ci și de stabilitatea la capitolul securitate. Pelerinii nu sunt ținte, iar deplasările lor sunt absolut sigure."

Sursa: www.catholica.ro


Contor Accesări: 775, Ultimul acces: 2026-05-31 17:19:26