Procesiunea de Florii pe străzile Bucureștiului[2006-04-05]Procesiunea de Florii este deja o tradiție pentru comunitățile romano-catolice din Arhidieceza de București, informează ARCB.ro. În localitățile din Bărăgan, Dobrogea, Oltenia și Banatul de Severin, în Duminica de Florii, purtând cu ei Sfânta Taină a Prezenței substanțiale a lui Cristos, credincioșii ies pe străzile localităților pentru a-l întâmpina pe cel care "Vine în numele Domnului" pentru a-i mântui."Celebrarea ne face contemporani cu aceia care, la Ierusalim, l-au întâmpinat pe Isus, în timp ce venea în cetate, călare pe un măgăruș", se amintește pe situl Arhidiecezei de București. "Este un moment de a-l recunoaște ca Domnul și Mântuitorul nostru, al vieții noastre de zi cu zi, care se desfășoară în localitățile în care trăim. Este o ocazie ca să invocăm prezența sa în viața celor care trăim aici." În București, procesiunea va începe la ora 14.00. Traseul începe la biserica franceză, după o scurtă celebrare a Liturghiei Cuvântului, apoi se va îndrepta, pe calea Victoriei, spre Catedrala Sf. Iosif, unde se va încheia cu o Sfântă Liturghie. La procesiunea vor participa credincioși ai parohiilor din București care vor purta ramuri în mâini. La procesiune va fi prezent și Arhiepiscopul Ioan Robu, Mitropolit de București, însoțit de Episcopul auxiliar Cornel Damian și de preoții parohiilor bucureștene. În această zi se celebrează și Ziua Mondială a Tinerilor - motiv pentru care tinerii sunt cei care organizează și participă în mod special la această celebrare. Ei vor purta însemne care să facă cunoscută parohia din care provin, vor cânta și vor fi în centrul comunității care participă la procesiune. Sursa: www.catholica.ro Contor Accesări: 766, Ultimul acces: 2026-06-02 21:51:19
|
Timp total: 0,33s...
[]:1