Iertarea crestina si exigentele justitiei - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Iertarea creștină și exigențele justiției

[2006-04-05]
Cazul copilului de 18 luni, Tommaso Onoffri, răpit și ucis, a șocat prea italiană și nu numai. Chiar și Papa Benedict al XVI-lea a intervenit în vederea salvării lui, adresând răpitorilor un apel la 7 martie. Cu toate acestea copilul a fost găsit mort: când a fost răpit avea febră, iar epilepsia cerea luarea anumitor medicamente de două ori pe zi. Familia nu era înstărită, ceea ce face mai greu de înțeles gestul celor doi bărbați, aflați acum în arestul poliției. Radio Vatican a publicat astăzi un interviu cu teologul Bruno Forte, Arhiepiscop de Chieti-Vasto, notând că reacțiile de indignare suscitate în opinia publică au adus însă în prim plan necesitatea unei reflecții despre puterea de iertare și exigențele justiției.

- Se mai poate vorbi de iertare în cazul asasinilor unui copil nevinovat?
- Iertare înseamnă a da, înseamnă dăruire... Este un dar la infinit și drept urmare logica iertării nu este logica lui `do ut des` (îți dau ca să-mi dai), nu e o logică ce poate fi măsurată în funcție de capacitatea celuilalt de a corespunde la iertarea dăruită: este întocmai o logică de gratuitate! Adevărata rațiune a iertării este aceea de a nu avea rațiuni, este gratuitatea iubirii. Aceasta înseamnă, în același timp, că nu se poate ajunge la iertare în mod exterior, printr-un proces care să nu presupună un drum interior de maturizare profundă, care să facă să crească în inimă capacitatea de iubire alimentată din iubirea infinita a lui Dumnezeu. Dăruirea fără măsură nu trebuie să încalce însă nici exigențele justiției, nici necesitatea ca persoana iertată să aducă roade convertire prin viața sa.

- Uciderea lui Tommaso a arătat printr-o tragică demonstrație cât este de ușor ca demnitatea omului, chiar și a celui mai mic și lipsit de apărare, să fie călcată în picioare de ura aproapelui...
- Mi se pare că acest aspect a reieșit și în afirmațiile părinților micuțului Tommaso, care au spus Episcopului de Parma: "Noi ne dorim ca cele întâmplate să poată fi de folos, pentru ca astfel de cruzimi și barbarii să nu se mai repete și să ne poată ajuta să înțelegem că orice viață, mai ales a celui mic, slab, fără apărare, are o demnitate imensă, infinită, care trebuie respectată." Evident, același adevăr se extinde la viața umană încă din primele ei clipe, și prin urmare poartă în sine ceea ce Biserica nu încetează să sublinieze. Atenția față de viață reiese din această situație în mod foarte puternic. Cine pe bună dreptate s-a scandalizat de atrocitățile comise față de micul Tommaso, ar trebui, la fel, să se simtă indignat și să respingă orice formă de violență asupra celui nevinovat, mai ales față de inocentul nenăscut. Mă gândesc la tragedia avortului, dar mă gândesc și la cei care, sub pretextul facil al absolutismului ar vrea ca în numele științei să poată instrumentaliza embrionul uman, să poată interveni asupra lui după bunul plac, ca și cum acesta nu ar merita respectul datorat unei ființe umane.

- Excelență, probabil că nu se mai vorbește suficient, în mod adecvat, despre rău, sau dimpotrivă, răul a devenit banal. Ce poate face în acest sens Biserica, păstorul de suflete și credincioșii în viața lor de fiecare zi?
- Eu sunt convins că lucrul cel dintâi din vestirea pe care noi o aducem lumii trebuie să fie binele, frumosul, iubirea, bucuria care vine de la Dumnezeu. Chiar cel care vestește primatul binelui, primatul iubirii, primatul adevărului lui Dumnezeu, tocmai în virtutea acestui primat recunoaște răul cu o mai mare evidență. Răul trebuie chemat pe nume. Spre exemplu, nu este suficient să spunem că păcatul este un rău, trebuie să spunem și că păcatul îți face rău. Răul este devastator, este distructiv. Nu trebuie să încetăm niciodată să cerem harul Domnului ca să înțelegem cât de mare este tragedia păcatului, mai ales dacă avem în vedere demnitatea omului. Păcatul, răul, rănesc această demnitate.

Sursa: www.catholica.ro


Contor Accesări: 774, Ultimul acces: 2026-06-02 21:51:12