Este catolicismul o religie periculoasa?

Acasă > Ştiri > Arhivă Ştiri

Timp stanga: 0,3s...

Ştiri şi Evenimente

Este catolicismul o religie periculoasă?

[2006-04-06]

CRITICUL: Catolicismul este o religie periculoasă deoarece se bazează doar pe credinţă. Credinţele lui nu se fundamentează pe raţiune, în unele cazuri fiind chiar contrare raţiunii. Nici o fiinţă raţională nu ar putea să fie catolică. A depinde o astfel de credinţă fără temelie echivalează cu superstiţia, iar superstiţia este mereu periculoasă.

Mai mult, catolicismul este periculos pentru că restrânge libertatea indivizilor de a-şi trăi propriile vieţi. Catolicii au tendinţa să urmeze o mentalitate de turmă, cu un respect slugarnic faţă de un Papă care le spune cum să facă totul - de la ce să creadă la cum să îşi perie dinţii dimineaţa. Oricare ar fi intenţiile adepţilor săi, religia catolică zdrobeşte libertatea umană. De aceea este periculoasă.

CATOLICUL: Permite-mi să pornesc de la ideea că dogmele şi credinţele catolice nu sunt întemeiate pe raţiune. Doar pentru că un adevăr se află dincolo de capacitatea raţiunii umane nu înseamnă că este contrar raţiunii. Doctrina catolică ne este făcută cunoscută prin revelaţie şi este dincolo de capacitatea raţiunii umane. Aceasta nu înseamnă că ar contrazice raţiunea, ci mai degrabă că transcende raţiunea. Nu poţi folosi raţiunea pentru a dovedi că cineva iubeşte; adevărul iubirii cuiva transcende raţiunea. Aceasta nu înseamnă însă că iubirea ar fi cumva contrară raţiunii.

CRITICUL: Tocmai ai dovedit ce spuneam, afirmând că doctrinele catolice depăşesc raţiunea. Este doar un mod inteligent de a evita admiterea faptului că nu sunt raţionale. Făcând ca doctrina catolică să pară deasupra raţiunii, Biserica Catolică încurajează superstiţia.

CATOLICUL: De fapt, departe de a încuraja superstiţia, Biserica o condamnă deoarece aceasta ne distrage atenţia de la cultul pe care i-l datorăm exclusiv lui Dumnezeu.

CRITICUL: Poate că Biserica Catolică nu intenţionează să încurajeze superstiţia, dar cu toate acestea o face, bazându-se doar pe o credinţă fără temelie pentru a-şi susţine dogmele. Superstiţia este o consecinţă a învăţăturilor ce nu sunt bazate pe raţiune, chiar dacă este o consecinţă neintenţionată.

CATOLICUL: Ar putea să ajute clarificarea punctului de vedere catolic asupra credinţei şi raţiunii. Catolicii nu trebuie să se bazeze pe o credinţă fără temelie. Biserica încurajează folosirea raţiunii, deoarece raţiunea şi credinţa nu se exclud reciproc, aşa cum cred oamenii uneori, ci mai degrabă se completează una pe alta. Papa Ioan Paul al II-lea a afirmat aceasta în enciclica sa Fides et Ratio. Raţiunea singură sau credinţa singură sunt slăbite de absenţa celeilalte.

CRITICUL: Sunt de acord că raţiunea este importantă, dar nu înţeleg cum poate Biserica Catolică să spune că învăţăturile ei sunt în concordanţă cu raţiunea când, după cum ai spus, dogmele catolice sunt dincolo de raţiunea umană.

CATOLICUL: Catehismul Bisericii Catolice afirmă că Dumnezeu ne dă "dovezi exterioare" ale adevărului revelat, ce însoţesc lucrarea interioară a Duhului Sfânt (CBC 156). Întorcându-ne la exemplul iubirii umane, deşi adevărul iubirii unei persoane transcende raţiunea, îţi poţi totuşi folosi raţiunea căutând semne ale faptului că te iubeşte. Astfel de semne ar putea include ceea ce îţi spune şi cât de dispusă este să se sacrifice pentru tine. În acelaşi fel, Dumnezeu ne dă dovezi exterioare ale revelaţiei Sale pentru ca să vedem că este raţional să credem în ea.

CRITICUL: Afirmi deci că Biserica Catolică doreşte să fim rezonabili, şi totuşi striveşte libertatea oamenilor când le cere să creadă învăţăturile ei. Este raţional acest lucru?

CATOLICUL: Cel care alege să fie catolic trebuie să accepte ceea ce învaţă Biserica, dar aceasta nu stânjeneşte deloc libertatea lui. Oare un învăţător striveşte libertatea elevilor lor când le cere să creadă că doi plus doi face patru sau că pământul este rotund? Evident că nu. El încearcă să îşi ajute elevii să ajungă la adevăr.

CRITICUL: Poate putem privi astfel Biserica Catolică, dar în ultimă instanţă Ierarhia cere membrilor să accepte dogmele de credinţă, chiar dacă ei nu le înţeleg.

CATOLICUL: Este adevărat că Biserica învaţă adevăruri ce sunt dincolo de capacitatea raţiunii umane şi care necesită credinţă. Această credinţă, însă, îi face pe catolici mai liberi, nu mai puţin liberi, pentru că atât intelectul cât şi voinţa vor lua parte la un nivel mai înalt al realităţii decât poate raţiunea să ajungă. Aceasta desăvârşeşte intelectul şi voinţa şi permite unei persoane să experimenteze o deplină realizare a libertăţii personale (cf. FR 13).

CRITICUL: Dacă Biserica Catolică crede că credinţa îi face pe membrii ei mai liberi, ar trebui să respecte libertatea oamenilor de a nu fi de acord cu ceva.

CATOLICUL: Biserica face acest lucru. Nu forţează pe nimeni să creadă ce învaţă ea. De fapt, Biserica insistă asupra faptul că credinţa este un act liber, astfel că nimeni nu trebuie să fie forţat să creadă ceva împotriva voinţei sale (cf. CBC 160).

CRITICUL: Nu înţeleg cum Biserica Catolică poate pretinde că este atât de angajată în favoarea libertăţii când le spune membrilor ei cum să îşi trăiască viaţa. Aceasta cu siguranţă împiedică libertatea. Un învăţător le poate spune elevilor săi lucruri pe care le crede adevărate, dar nu le cere acestora să îşi schimbe modul de viaţă.

CATOLICUL: Cred că noi doi avem idei diferite despre ce înseamnă libertatea. Libertatea este o dispoziţie interioară de a alege sau nu o anumită cale din proprie voinţă, nu dintr-o voinţă impusă. Adevărata libertate constă nu într-o abundenţă de opţiuni ci în abilitatea voinţei de a-şi conduce propriile acţiuni. De exemplu, un alcoolic nu este liber atunci când i se dau mai multe băuturi alcoolice dintre care să aleagă. Libertatea lui devine mai mare atunci când voinţa îi conduce acţiunile. Îndrumările morale ale Bisericii urmăresc să întărească controlul voinţei asupra acţiunilor (cf. CBC 1734), permiţând voinţei unei persoane să aleagă o cale în loc ca forţe exterioare să îi dicteze modul în care îşi trăieşte viaţa.

CRITICUL: Dar când Biserica Catolică le spune membrilor săi ce să facă, o forţă exterioară le dictează cum trebuie să îşi trăiască propriile vieţi.

CATOLICUL: Permite-mi să folosesc o altă analogie. Un medic nu împiedică libertatea pacienţilor săi atunci când le spune cum să îşi trăiască vieţile. El încearcă să îi elibereze de efectele unor practici nesănătoase. Aşa cum o dietă defectuoasă slăbeşte trupul, la fel şi păcatul slăbeşte voinţa (cf. CBC 1459). Deoarece păcatul ne împiedică să avem plinătatea vieţii, cu cât evităm mai mult păcatul, cu atât devenim mai liberi. Adevărata libertate înseamnă a putea să îţi trăieşti viaţa în mod deplin.

De ce este aşa? În parte deoarece o persoană ce îşi foloseşte voinţa pentru a-şi controla acţiunile este întărită de "înaintarea în virtute, cunoaşterea binelui şi asceză" (CBC 1734). Păcatul slăbeşte capacitatea voinţei noastre de a ne conduce acţiunile, în timp ce trăirea după cum ne cere Biserica ne întăreşte după cum am arătat înainte. Acest proces începe să elibereze voinţa de efectele păcatului şi creşte tot mai mult puterea voinţei.

CRITICUL: Chiar dacă aş fi de acord cu acestea, mi se pare că singura preocupare a catolicilor este urmarea regulilor. Nu cred că regulile morale trebuie să fie în centrul vieţii nimănui.

CATOLICUL: Din păcate, unii catolici par într-adevăr a se concentra mai mult pe reguli decât pe raţiunea regulilor. Biserica ne învaţă că îndrumările ei de ordin moral nu reprezintă scopul vieţii, ci un mijloc pentru a avea o relaţie de iubire cu Dumnezeu. Aşa cum o persoană ce urmează o dietă fără să înţeleagă scopul unei vieţi sănătoase pierde din vedere esenţialul, la fel şi catolicul ce vede poruncile Bisericii doar ca pe nişte sarcini de îndeplinit pierde din vedere tocmai sensul existenţei legii morale.

Cu toate acestea, fără îndrumări morale nu am putea să atingem acest scop al vieţii, astfel că aceste îndrumări sunt esenţiale. Un medic le spune pacienţilor să mănânce sănătos nu de dragul la a mânca sănătos, ci pentru a-i ajuta să fie sănătoşi. Fără o dietă sănătoasă însă, pacientul nu se poate însănătoşi. Pe lângă că ne întăreşte voinţa, respectarea regulilor morale ale Bisericii ne face mai liberi deoarece aceste reguli ne conduc la Dumnezeu, izvorul adevăratei libertăţi. A fi deschis faţă de Dumnezeu înseamnă a fi cu adevărat liber.

CRITICUL: Se pare într-adevăr că avem viziuni diferite în ceea ce priveşte libertatea. Eu încă cred că adevărata libertate înseamnă descătuşarea de reguli exterioare. Chiar dacă încerci să susţii că Biserica Catolică respectă libertatea umană, eu cred că ar fi mai bine să renunţe total la îndrumările de ordin moral.

CATOLICUL: Sper că vei analiza motivele şi analogiile pe care ţi le-am oferit. Cred că vei descoperi că noţiunea catolică de libertate este compatibilă cu ceea ce este bun pentru fiinţele umane - pentru că se bazează pe raţiune.

autor: Christine Pinheiro şi Kenneth J. Howell
traducător: Radu Capan
sursa: © The Rock, mai-iunie 2005

Sursa: www.catholica.ro

Contor Accesări: 832, Ultimul acces: 2026-06-02 21:51:34

Timp total: 0,31s...

[]:1