Teologia Trupului Cap. II

Acasă > Ştiri > Arhivă Ştiri

Timp stanga: 1,43s...

Ştiri şi Evenimente

Teologia Trupului Cap. II - Sec. 3

[2006-03-23]

Capitolul II.
Semnificaţia nupţială a trupului

rememorare: sfârşitul transmisiunii trecute...

În plus, după cum remarca Papa, Revelaţia dată într-un mod subiectiv (prin redarea primelor experienţe umane) în al doilea capitol al Genezei confirmă şi repetă Revelaţia dată în mod obiectiv în primul capitol. Tot ceea ce a fost revelat în primul capitol într-un mod obiectiv este revelat în mod subiectiv în al doilea capitol. Mai există de asemenea un punct esenţial. Nu vorbim doar despre faptul că Cuvântul lui Dumnezeu este revelat prin intermediul experienţei umane în al doilea capitol al Genezei, ci şi că această Revelaţie trebuie interpretată în lumina propriilor experienţe. Aşa cum învăţa Papa, "În interpretarea revelaţiei cu privire la om, şi în special cu privire la trup, trebuie, din motive de înţeles, să ne referim la experienţă, deoarece omul trupesc este perceput de noi în principal prin experienţă" [9].

Secţiunea 3.
De ce două relatări ale Creaţiei?

Din primele patru discursuri ale seriei Teologiei trupului, proiectul papal este clar. Metoda fenomenologică va fi aplicată la experienţele redate în al doilea capitol al Genezei. Această examinare ne conduce la misterul persoanei umane (aşa cum o fac toate studiile fenomenologice) şi în acelaşi timp ne va conduce la ceea ce revelează Dumnezeu prin aceste experienţe. Adevărurile revelate, în special cele care privesc trupul, vor trebui apoi să fie văzute în lumina experienţelor ulterioare. Papa a ţinut de asemenea cont în timpul examinării sale de adevărurile revelate într-un mod obiectiv în primul capitol al Genezei. Acestea vor constitui un fel de "control" al analizei experienţei făcute din punct de vedere fenomenologic.

Acest studiu nu este o simplă investigaţie istorică asupra primelor fiinţe umane de pe pământ, fiindcă toţi putem să ne punem în poziţia fariseilor care se apropie de Cristos şi îi pun întrebări legate de căsătorie. Mai mult, orice fiinţă umană care a trăit, trăieşte sau va trăi "este înrădăcinată în preistoria sa teologică revelată", adică în experienţele redate în Geneză 2 înainte de căderea în păcat [10]. Deşi toţi ne-am născut cu păcatul strămoşesc, acest adevăr este, să spunem aşa, polul negativ al existenţei noastre. Acest pol negativ nu poate fi înţeles suficient fără a cunoaşte polul pozitiv, adică cum este fiinţa umană fără păcat.

Este uşor de înţeles de ce Papa a ales să analizeze capitolele de început ale Genezei. Primul capitol al Genezei oferă adevărurile obiective ale Creaţiei. Al doilea capitol este relatarea experienţelor iniţiale ale primelor fiinţe umane. Cu adevărurile Revelaţiei prezentate în capitole succesive în două moduri diferite, obiectiv şi subiectiv, cu greu se mai găsesc în întreaga Scriptură sau Tradiţie capitole mai potrivite pentru aplicarea metodei fenomenologice. Mai mult, de la publicarea lucrării sale, Iubire şi responsabilitate, Papa Ioan Paul al II-lea a studiat misterul creaţiei fiinţelor umane ca bărbat şi femeie. Cu acest interes şi cu juxtapunerea modurilor obiectiv şi subiectiv de exprimare în capitole succesive, Papa Ioan Paul al II-lea nu putea să nu facă un studiu al primelor capitole ale Bibliei.

Mai apare, de asemenea, o altă întrebare. Dacă cunoaştem deja adevărurile Creaţiei într-un mod obiectiv din primul capitol al Genezei, de ce ar trebui să ne mai preocupe revelarea subiectivă a aceloraşi adevăruri în al doilea capitol? De ce este necesar să înţelegem ambele moduri dacă ele ne învaţă aceleaşi adevăruri? Ambele capitole sunt parte a Revelaţiei lui Dumnezeu, şi dacă Dumnezeu ne-a dat ambele moduri este evident că amândouă sunt necesare într-un anumit fel. În ce fel însă? O parte a răspunsului constă în faptul că ceva ni se pare mai real atunci când îl experimentăm - în special nouă celor care trăim în secolul XXI. Aşa cum am menţionat în capitolul precedent, dacă ştiu teoretic (pentru că am citit sau pentru că mi s-a vorbit despre acest lucru) că maşina mea se va strica fără ulei, atunci am cunoştinţa obiectivă a unui aspect al mecanicii vehiculului cu motor. Însă dacă maşina mea se strică din cauza lipsei uleiului, tocmai atunci când eu mă aflu pe autostradă, experienţa aceasta are un impact semnificativ asupra vieţii mele. Pentru majoritatea dintre noi, cunoaşterea experenţială (maşina oprindu-se pe autostradă) va fi memorată şi pusă în aplicare mult mai repede (împiedicând ca acest lucru să se întâmple din nou, prin faptul că întotdeauna vom verifica dacă motorul are suficient ulei) decât faptul obiectiv. Majoritatea oamenilor de astăzi îşi amintesc şi prelucrează cunoaşterea experenţială mult mai repede decât faptele teoretice, obiective. Cunoaşterea experenţială este "mai reală" pentru mulţi dintre noi. Dumnezeu ne-a dat ambele moduri deoarece în timp ce unii învaţă doar într-un mod obiectiv şi alţii doar într-un mod experenţial, mulţi dintre noi vor beneficia enorm din ambele moduri.

*

* *

SUPLIMENT

Voinţa lui Isus cu privire la Biserică şi alegerea celor Doisprezece
cateheza Papei Benedict al XVI-lea
miercuri, 15 martie 2006

Dragi fraţi şi surori,

După catehezele pe marginea psalmilor şi cântărilor din rugăciunile de dimineaţă şi de seară, doresc să dedic următoarele întâlniri de miercurea misterului relaţiei dintre Cristos şi Biserică, pornind de la experienţa apostolilor, în lumina misiunii încredinţate lor. Biserica a fost construită pe temelia Apostolilor ca o comunitate de credinţă, speranţă şi iubire. Prin Apostoli ajungem înapoi la Cristos însuşi. Biserica a început să se constituie atunci când câţiva pescari din Galileea l-au întâlnit pe Isus, s-au lăsat cuceriţi de privirea Sa, de vocea Sa, de invitaţia Sa puternică şi caldă: "Veniţi după mine şi vă voi face pescari de oameni" (Marcu 1,17, Matei 4,19).

Iubitul meu predecesor, Papa Ioan Paul al II-lea, la începutul mileniului III, a propus Bisericii să contemple Faţa lui Cristos (cf. Novo Millennio Ineunte, nr. 16). Mergând în aceeaşi direcţie, în ciclul catehetic ce începe astăzi doresc să arăt că tocmai lumina acestei Feţe se reflectă pe faţa Bisericii (cf. Lumen Gentium, nr. 1), în pofida limitărilor şi umbrelor umanităţii noastre fragile şi păcătoase. După Maria, reflexia pură a luminii lui Cristos, sunt Apostolii cei care, prin cuvântul şi mărturia lor, ne încredinţează adevărul lui Cristos. Misiunea lor nu este însă izolată. Ea se încadrează într-un mister de comuniune ce implică întreg Poporul lui Dumnezeu şi se realizează în etape, de la vechiul la noul Legământ.

În acest sens, trebuie să spunem că denaturăm complet mesajul lui Isus atunci când îl separăm de contextul credinţei şi speranţei poporului ales. Asemenea lui Ioan Botezătorul, predecesorul său imediat, Isus se adresează în principal Israelului (cf. Matei 15,24), pentru a-l "aduna" în timpul escatologic la care s-a ajuns odată cu venirea Sa. Predicarea lui Isus, ca a lui Ioan, este în acelaşi timp o chemare de har şi un semn de contradicţie şi de judecată pentru întreg Poporul lui Dumnezeu. De aceea, din primul moment al acţiunii sale mântuitoare, Isus Nazarineanul urmăreşte să unească Poporul lui Dumnezeu. Deşi predicarea Sa este mereu o chemare la convertirea personală, în realitate vizează în mod constant să construiască Poporul lui Dumnezeu pe care a venit să îl adune, să îl purifice şi să îl salveze.

Din acest motiv, interpretarea individualistă a proclamării Împărăţiei de către Cristos, propusă de teologia liberală, este unilaterală şi fără fundament. Ea a fost astfel sintetizată în anul 1900 de către marele teolog liberal Adolf von Harnack în conferinţele sale despre "Esenţa creştinismului": "Împărăţia lui Dumnezeu vine în măsura în care vine în fiecare om, găseşte drum spre sufletul lui şi este primită acolo. Împărăţia lui Dumnezeu este 'domnia' lui Dumnezeu, este adevărat, dar domnia Dumnezeului cel Sfânt în inima fiecăruia" (Conferinţa a treia, 100). De fapt, acest individualism al teologiei liberale este accentuat în mod particular în vremurile moderne. Din perspectiva tradiţiei biblice şi în contextul ebraic în care a avut loc lucrarea lui Cristos cu toată noutatea ei, este evident faptul că întreaga misiune a Fiului întrupat are o finalitate comunitară: El a venit tocmai pentru a uni omenirea risipită; a venit tocmai a aduna, a uni Poporul lui Dumnezeu.

Un semn evident al intenţiei Nazarineanului de a uni comunitatea legământului, pentru a manifesta în ea împlinirea promisiunilor făcute protopărinţilor, care vorbesc mereu despre convocare, unificare şi unitate, este instituirea celor Doisprezece. Am ascultat Evanghelia instituirii acestor Doisprezece. Recitesc din ea partea central: "Apoi s-a urcat pe munte şi i-a chemat pe cei care i-a voit El, iar ei au venit la El. A constituit Doisprezece, pe care i-a numit şi apostoli, ca să fie cu El, să-i trimită să predice şi să aibă putere să alunge diavolii. Aşadar, i-a constituit pe cei Doisprezece..." (Marcu 3,13-16; cf. Matei 10,1-4; Luca 6,12-16). La locul revelaţiei, "muntele", cu o iniţiativă ce manifestă absolută conştiinţă şi hotărâre, Isus îi constituie pe cei Doisprezece pentru ca să fie mărturisitori şi vestitori împreună cu El ai venirii Împărăţiei lui Dumnezeu. Referitor la această chemare nu există îndoieli din punct de vedere istoric, nu doar datorită vechimii numeroaselor mărturii, ci şi pentru simplul fapt că apare numele Apostolului Iuda, trădătorul, în ciuda dificultăţilor pe care includerea acestui nume le putea provoca pentru comunitatea în formare.

Numărul Doisprezece, care aminteşte evident de cele doisprezece triburi ale lui Israel, dezvăluie deja semnificaţia acţiunii profetico-simbolice cuprinse în noua iniţiativă de re-fondare a poporului sfânt. După căderea sistemului celor doisprezece triburi, speranţa Israelului aştepta reconstrucţia acestuia ca semn al sosirii timpului escatologic (după cum putem citi la finalul cărţii lui Iezechiel: 37,15-19.39,23-29.40-48). Alegându-i pe cei Doisprezece, introducându-i într-o comuniune de viaţă cu Sine şi făcându-i părtaşi la misiunea Sa de vestire a Împărăţiei prin cuvinte şi fapte (cf Marcu 6,7-13; Matei 10,5-8; Luca 9,1-6.6,13), Isus doreşte să spună că a sosit timpul definitiv în care se reconstituie poporului lui Dumnezeu, poporul celor 12 triburi, care devine acum un popor universal, Biserica Sa. Prin însăşi existenţa lor, cei Doisprezece - chemaţi din medii diferite - au devenit o chemare pentru întreg Israelul la a se converti şi a se lăsa reunit în noul legământ, împlinire deplină şi perfectă a celui vechi.

Încredinţându-le, la Ultima Cină, înainte de Pătimire, sarcina celebrării memorialului Său, Isus arată că doreşte să transfere întregii comunităţi, prin persoana capilor ei, porunca de a fi, în istorie, un semn şi un instrument al adunării escatologice începute în El. Am putea spune într-un fel că Ultima Cină este tocmai actul fondării Bisericii, deoarece El se dă pe Sine şi astfel creează o nouă comunitate, o comunitate unită în comuniunea cu El însuşi. Din această perspectivă, se înţelege cum Cel Înviat le conferă, prin revărsarea Duhului Sfânt, puterea iertării păcatelor (Ioan 20,23). Cei Doisprezece Apostoli sunt astfel semnul cel mai evident al voinţei lui Isus referitoare la existenţa şi misiunea Bisericii Sale, garanţia că între Cristos şi Biserică nu există opoziţie: sunt inseparabili, cu toate păcatele oamenilor ce formează Biserica. De aceea nu se poate împăca cu intenţiile lui Cristos sloganul la modă acum câţiva ani: "Cristos da, Biserica nu". Acest Isus individualist este o fantezie pură. Nu putem să îl avem pe Isus fără realitatea pe care El a creat-o şi prin care se comunică. Între Fiul lui Dumnezeu întrupat şi Biserica Sa există o continuitate profundă, inseparabilă şi misterioasă, în virtutea căreia Cristos este prezent astăzi în poporul Său. El este mereu contemporan cu noi - contemporan în Biserica construită pe temelia Apostolilor, este viu în succesiunea Apostolilor. Iar această prezenţă a Sa în comunitate, în care El se dăruieşte pe Sine mereu nouă, este motivul bucuriei noastre. Da, Cristos este cu noi; Împărăţia lui Dumnezeu vine.

© Copyright 2006 - Libreria Editrice Vaticana

Sursa: www.ProFamilia.ro

Contor Accesări: 894, Ultimul acces: 2026-06-03 13:38:33

Timp total: 1,45s...

[]:1