Fiți aproape de cei care trec prin momente de Ghetsemani[2006-03-17]În prezența Sfântului Părinte, pr. Raniero Cantalamessa a susținut astăzi prima predică de Postul mare, despre rugăciunea lui Isus în Ghetsemani, aflăm de la Radio Vatican. Următoarele două predici de post vor avea loc vineri, 31 martie, și vineri, 7 aprilie, toate trei fiind grupate în jurul temei "Amintindu-ne de fericita pătimire", inspirată din Rugăciunea Euharistică I (Canonul Roman)."Să ne oprim o clipă alături de Isus în Ghetsemani și pe Calvar, ca să ajungem pregătiți la sărbătoarea Paștelui" - aceasta este intenția predicatorului Casei Pontificale, care a subliniat că pătimirea și moartea lui Isus este partea cea mai importantă a Evangheliei, dar și cea mai puțin valorificată în timpul anului liturgic. Fiind citită numai în săptămâna mare, meditarea și comentarea ei este, într-adevăr, aproape imposibilă datorită duratei riturilor sacre. Dar în acest fel, mulți creștini ajung la capătul drumului lor pământesc fără să fi "urcat" niciodată pe Calvar. "Nucleul originar în jurul căruia s-a desfășurat întreaga scenă din Ghetsemani", a afirmat predicatorul, "pare să fie rugăciunea lui Isus". Gesturile sale sunt tipice unei persoane care se zbate într-o angoasă mortală: "Isus este singur, având în față perspectiva unei dureri copleșitoare care stă să se abată asupra lui. `Ceasul` așteptat și temut al confruntării finale cu puterile răului, ale marii încercări, acum a sosit. Dar cauza angoasei sale este mult mai profundă: el se simte apăsat de tot răul și de mizeria lumii. Nu a comis el acest rău, dar e totuna, pentru că și l-a luat de bună voie asupra sa". Biblia, a continuat predicatorul Casei Pontificale, prezintă și un alt caz de luptă în rugăciune, cel al patriarhului Iacob. Două situații elocvente prin confruntarea lor. Iacob "luptă pentru a-l supune voinței proprii pe Dumnezeu; Isus luptă pentru a supune lui Dumnezeu voința umană. Combate, pentru că "sufletul este plin de avânt, dar trupul este slab" (Mc 14,38): "Este normal să ne întrebăm: cu cine ne asemănăm noi, când ne rugăm în încercare? Semănăm cu Iacob, cu omul din Vechiul Testament, când, în rugăciune, ne zbatem pentru a-l face pe Dumnezeu să-și schimbe hotărârea, mai mult decât pentru a ne schimba noi înșine și să acceptăm voința Sa; luptăm pentru ca El să ne elibereze de o cruce, mai mult decât pentru a fi în măsură să o ducem împreună cu El. Ne asemănăm lui Isus, în schimb, dacă, în pofida gemetelor și a sudorii de sânge, căutăm să ne abandonăm voinței Tatălui". Uneori, a continuat pr. Cantalamessa, "dacă stăruim în acest fel de rugăciune, se întâmplă un lucru ciudat, pe care-i bine să-l cunoaștem pentru a nu rata o ocazie prețioasă. Se inversează părțile: Dumnezeu devine cel care se roagă, iar tu cel care este rugat. Ai început să te rogi, ca să ceri ceva lui Dumnezeu și, o dată în rugăciune, îți dai seama că, încet, încet, este El, Dumnezeu, cel care își întinde mâinile spre tine, cerându-ți ceva". Inversiunea părților cea mai sublimă s-a verificat în Isus care se roagă în Grădina Ghetsemani. El cere Tatălui în rugăciune să-i îndepărteze potirul, iar Tatăl îi cere Lui să-l bea pentru mântuirea lumii. Isus, așadar, își dăruiește nu una ci toate picăturile sângelui său, și Tatăl îl răsplătește constituindu-l Domn și în firea sa omenească, astfel încât "o singură picătură din acel sânge, acum este de ajuns să mântuiască lumea întreagă". Viața pământească este presărată cu nenumărate nopți de Ghetsemani. Cauzele pot fi multe și diferite. În aceste momente, a îndemnat predicatorul, Isus ne învață că trebuie să ne îndreptăm spre Dumnezeu prin intermediul rugăciunii. "Uneori", a spus pr. Cantalamessa, citându-l pe filozoful Kirkegaard, "invenția fanteziei omenești poate fi suficientă în găsirea unei posibilități de ieșire; dar în cele din urmă, adică atunci când e vorba de credință, te ajută doar aceasta: că pentru Dumnezeu, toate sunt cu putință". "Dumnezeu, nota deja Sf. Augustin, ascultă chiar și atunci când... nu ascultă, când nu obținem ceea ce îi cerem. Însăși întârzierea sa de a ne asculta, este deja o ascultare, pentru ca să ne poată dărui mai mult decât ceea ce i-am cerut. Dacă, cu toate acestea, vom continua să ne rugăm, e semn că ne dă deja harul său". Și rugăciunea "Tatăl nostru" este, întocmai, cea care ne unește cu Isus în ceasul încercării. "Cuvântul Ghetsemani a devenit de atunci simbolul oricărei suferințe morale. Isus, în acel moment, încă nu suferise nici o durere fizică; durerea lui este numai de ordin lăuntric". Lumea este foarte sensibilă astăzi la suferința trupească, este mișcată cu mare ușurință de aceasta; dar este mult mai puțin sensibilă pentru suferința morală, pe care uneori o ia în râs. Dumnezeu, în schimb, ia foarte mult în serios durerea inimii, și la fel ar trebui să facem și noi. "Câte locuri `Ghetsemani` sunt ascunse în lume! Poate chiar sub acoperișul nostru, dincolo de ușa vecinului, sau la masa de lucru de lângă noi! Nouă ne revine să descoperim unul din aceste Ghetsemani, în Postul mare, și să fim aproapele celui pe care-l găsim acolo. Fie ca Isus să nu trebuiască să spună în aceste mădulare ale sale: `Așteptam compasiune, dar în zadar; mângâietori, dar n-am găsit nici unu!` (Ps 68, 21), ci dimpotrivă, să ne facă să auzim în inimi cuvântul care răsplătește toate: `Mie mi-ați făcut!` (Mt 25, 40)". Sursa: www.catholica.ro Contor Accesări: 848, Ultimul acces: 2026-05-30 21:09:51
|
Timp total: 0,7s...
[]:1