O Europa prea stramta?

Acasă > Ştiri > Arhivă Ştiri

Timp stanga: 0,31s...

Ştiri şi Evenimente

O Europă prea strâmtă?

[2006-02-24]

În 1908, Saidi Kurdi, un învăţat musulman, prezicea că Europa va deveni o naţiune islamică. După al doilea război mondial au început primele migrări mai notabile ale musulmanilor în Europa, dar care nu prevesteau nimic grav. Şi chiar dacă în secolul XX numărul lor a tot crescut, abia momentul 11 septembrie 2001 i-a trezit pe americani şi pe europeni, care au conştientizat brusc câţi musulmani sunt printre ei: colegi de serviciu, vânzători în magazine, părinţi ai colegului de bancă al copilului tău... Chiar şi musulmanii care nu au aprobat atacul terorist din 2001 au gândit că Alah le-a zâmbit, punând lumina reflectoarelor pe ei, într-o transformare a răului într-un bine mai mare. De atunci până şi copiii mici ştiu de musulmani, de arabi, de terorişti, de vălul femeilor. Dar prea marea atenţie strică întotdeauna, şi sincer nu mi-aş dori să fiu de origine musulmană şi să urc într-un avion în Europa sau în SUA, să înfrunt privirile pline de suspiciune, de teamă sau de ură ale celorlalţi pasageri.

Profeţia lui Kurdi are un start bun. Anul trecut numărul musulmanilor din Europa ajunsese la 20 de milioane, continentul nostru având 450 de milioane de suflete. Proporţia pare mică, dar în Europa procentul de naşteri de musulmani depăşeşte de trei ori procentul de naşteri de ne-musulmani. Statisticienii spun că în acest ritm, populaţia musulmană se va dubla până în 2015, în timp ce nativii europeni vor scădea cu 3,5%. Dacă privim aşadar din perspectivă demografică, Europa se arată primitoare, făcând loc musulmanilor prin refuzul de a avea copii, de a forma familii, de a păstra căsătoria în accepţiunea ei creştină. Pe un sit musulman am văzut acum câteva săptămâni o caricatură cu un preot celebrând căsătoria dintre un bărbat şi un animal, urmare "firească" după ei - şi după mine - la acceptarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex. Şi în plan politic Europa se arată foarte primitoare. Pe ici pe colo, guvernele analizează ideea acceptării poligamiei, căci nu este just să impui monogamia în care crezi (credeai) tu, europeanul, unuia care vine din exterior. Această politeţe politică a negat rădăcinile creştine ale Europei, a cerut eliminarea crucifixelor din spaţiile publice... şi probabil va duce în curând la asumarea unor aspecte din Sharia, din respect pentru oaspeţii ce devin tot mai numeroşi, tot mai greu de ignorat.

"Europa este gravidă cu islamul şi va da naştere unei naţiuni islamice." Cuvintele lui Kurdi, rostite la început de secol XX, sună ameninţător. Nasc tensiuni şi scot răul la suprafaţă. La colţ de stradă sau de biserică ne este dat tot mai des să auzim creştini vorbind în termeni extrem de duri şi violenţi despre musulmani, ajungându-se să se vorbească chiar de un "război sfânt" pentru apărarea Europei şi a patrimoniului ei creştin. În acest context agitat, resimţit similar în Europa şi în America, nu ne miră că la o conferinţă despre creştini, islamism şi viitorul Europei sala a fost arhiplină. Conferinţa a avut loc la jumătatea acestei luni în Arhidieceza de Denver, SUA, invitat fiind unul dintre cei mai cunoscuţi experţi vaticanişti în relaţiile interreligioase, italianul Sandro Magister. Textul conferinţei sale vă este oferit în paginile electronice ale revistei noastre, sub formă de articol. Este un fel de gură de aer proaspăt, revigorant, generator de optimism. Nu negând existenţa unei "probleme musulmane", ci afirmând că ea are o soluţie. O parte din soluţie stă în musulmani (nu o spun care, vă invit să citiţi articolul), iar alta stă în creştini. Aici din păcate Europa se dovedeşte pentru a treia oară în sens negativ ospitalieră: nu face loc musulmanilor doar refuzând să mai aibă copii, şi nici doar prin politică - europenii au pierdut din păcate vigoarea de a-şi susţine credinţa.

Cu optimismul generat de faptul că ştim că există o soluţie la problemă, că musulmanii şi creştinii pot să trăiască împreună, rămâne să ne întrebăm ce putem face. În continuarea răspunsului lui Magister am inclus în acest număr un excelent articol al Arhiepiscopului de Denver, cel care l-a invitat pe vaticanist la conferinţă. Arhiepiscopul Charles Chaput oferă o interesantă analiză a scopului şi viitorului Bisericii Catolice. Este o lectură ziditoare, ce ne poartă prin Concilii (de la Niceea până la Vatican II), prin documente ale magisteriului catolic, vorbindu-ne fiecăruia dintre noi, fie că suntem laici sau Episcopi. "Bisericile tradiţionale arată de parcă ar fi pe moarte", îl citează Arhiepiscopul Chaput pe Papa Benedict al XVI-lea. Pesimism sau realism? Să ne amintim că acelaşi Papă, de fapt când era încă doar Cardinalul Joseph Ratzinger, la meditaţiile pentru Calea Crucii din 2005, compara Biserica cu o barcă ce stă să se scufunde. Ce putem face deci? Un răspuns ni-l oferă Arhiepiscopul de Denver: să ne conştientizăm scopul, să acţionăm conform lui, pentru a contribui la viitorul pe care ni-l dorim. Europenii lipsiţi de creştinism sunt de partea profeţiei lui Kurdi. Creştinii lipsiţi de vlagă sunt de partea profeţiei lui Kurdi. Dacă putem face ceva este să fim creştini mai bun. În cazul nostru catolici mai buni.

În acest sens am decis includerea în numărul de faţă a unui articol ce poate fi aproximat la categoria apologetică. De fapt materialele apologetice ne dorim să devină o constantă a acestei reviste, recent reuşind să încheiem o înţelegere cu una dintre cele mai prestigioase reviste catolice apologetice din SUA. Legăturile dintre "Lumea Catholica" şi cele aproximativ zece reviste catolice internaţionale ce ne-au permis preluarea de articole, s-au realizat desigur doar prin intermediul internetului, fără telefoane şi fără întâlniri directe, care ar fi fost cel puţin scumpe dacă nu imposibile. Nimic surprinzător: catolicii sunt buni prieteni ai internetului, aşa după cum ne arată un alt articol din acest număr. De fapt, creştinii în general se folosesc cu succes de internet, şi dacă unele confesiuni protestante sau neo-protestante merg foarte departe cu utilizarea lui, catolicii rămân totuşi deţinătorii celor mai multe şi mai importante situri. Musulmanii au de învăţat de la creştini din acest punct de vedere. Mă întorc pentru ultima oară la Saidi Kurdi, care îşi îndemna adepţii să profite de tehnologia şi industrializarea occidentului. Dar (ce "dar" important şi pentru români!), în acelaşi timp el le atrăgea musulmanilor atenţia să nu permită păcatelor şi relelor civilizaţiei occidentale să intre în spaţiul culturii şi credinţei lor. Vorbim şi despre unul dintre aceste aspecte neplăcute ale civilizaţiei "moderne" în articolul despre pornografie şi efectele ei, o analiză Zenit ca întotdeauna bine şi larg geografic documentată.

În fine, ultimul articol se încadrează din nou în mod fericit la capitolul "ce putem face?" Situaţiile de criză au cerut întotdeauna întoarcerea la izvoare, la începuturi. "Trecutul este legea viitorului", scrie la un moment dat Episcopul emerit de Arezzo în ultimul articol, ca principiu ce ghida lumea rurală pre-tehnică. Pentru noi, orăşenii, informaţi şi tehnologizaţi, a privi spre trecut este din start ceva desuet. Episcopul Giovanni D'Ascenzi nu este de acord, şi ne provoacă să renunţăm la prejudecăţi, conştientizând cu umilinţă că lumea satului are să ne ofere ceva, ceva ce ea conservă cu obstinaţie, ceva ce noi am pierdut pe drumul spre fabrică.

Acestea fiind spuse vă invit să parcurgeţi paginile acestui al doilea număr, să ne împărtăşiţi opiniile Dvs profitând de posibilitatea comentariilor, dar mai ales să meditaţi la rolul Dvs în Europa. Am văzut în ultimii 16 ani la ce poate duce absenteismul electoral. Acum se conturează un nou absenteism, şi mai grav: cel creştin. Stăm de-o parte sau ne construim viitorul?

autor: Radu Capan

Sursa: www.catholica.ro

Contor Accesări: 1174, Ultimul acces: 2026-06-03 22:46:44

Timp total: 0,35s...

[]:1