Sabat special la Salonta - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Sabat special la Salonta

[2006-02-24]
(Nagy- Kasza Gyula / AARC Banat)

In dupa-amiaza Sabatului din 4 februarie 2006, credinciosii Bisericii Adventiste din Salonta au organizat un program special la care i-au invitat pe toti membrii neadventisti ai familiilor lor.

Acest program special a fost precedat de sapte saptamani de consacrare in care membrii bisericii au postit sapte Sabate la rand pentru cei dragi.

La invitatie au raspuns peste 30 de persoane, astfel incat biserica a devenit neincapatoare. Copiii au sustinut un program muzical, copiii predicatori au castigat interesul prin prezentarile lor, iar in final, pastorul local, pornind de la pilda fiului risipitor, a rostit chemarea dragostei lui Dumnezeu adresata tuturor celor prezenti. Programul a fost sustinut cu contributia si ajutorul bisericilor surori din Tinca si Batar, iar la sfarsit partasia a culminat cu o agapa. Ne rugam si speram ca, in primavara acestui an, cand vom avea o evanghelizare publica in Salonta, cei care s-au simtit atat de bine alaturi de noi cu ocazia acestui program, sa fie iarasi prezenti si sa fie sensibili la Cuvantul Domnului.

Sursa: www.intercer.ro


Contor Accesări: 1037, Ultimul acces: 2026-06-02 16:36:51