Deus caritas est: crestinii inalta iubirea

Acasă > Ştiri > Arhivă Ştiri

Timp stanga: 0,33s...

Ştiri şi Evenimente

Deus caritas est: creştinii înalţă iubirea

[2006-01-27]

Papa Benedict al XVI-lea şi-a publicat prima sa enciclică, arătând cum creştinii nu reprimă iubirea ci o înalţă. "Deus Caritas Est" (Dumnezeu este iubire), lansată ieri, răspunde la una dintre cele mai răspândite obiecţii: "Nu cumva Biserica, cu toate poruncile şi interdicţiile ei, strică tocmai lucrul cel mai preţios din viaţă?", întreabă Papa. Enciclica răspunde întrebării în două părţi. Prima reflectează asupra iubirii pornind de la originea ei şi de la diferitele ei manifestări; a doua tratează modul în care Biserica, în postura ei de instituţie, trebuie să trăiască porunca iubirii.

Sfântul Părinte începe clarificând o confuzie generalizată, conform căreia Biserica condamnă "eros"-ul, iubirea ca atracţie, acceptând în schimb doar "agape" - iubirea necondiţionată. "Astăzi creştinismul din trecut este adesea criticat pentru că s-ar fi opus trupului; şi este în parte adevărat că astfel de tendinţe au existat mereu. Totuşi, modul contemporan de exaltare a trupului este înşelător", afirmă Papa în secţiunea 5 din enciclica de 15 mii de cuvinte. "Eros, redus doar la `sex`, devine un produs, un `lucru` banal ce se cumpără sau se vinde; omul însuşi devine un produs", explică Sfântul Părinte. În viziunea sa, acest concept de iubire implică "o dezlipire de trupul omenesc: nu mai este integrat în libertatea noastră existenţială generală; nu mai este o expresie vitală a întregii noastre fiinţe, ci este mai mult sau mai puţin legat doar de sfera biologică".

"Credinţa creştină, pe de altă parte, a considerat mereu omul o unitate în dualitate, o realitate în care spiritul şi materia se întrepătrund, în care acestea sunt aduse la o nouă demnitate", scrie Sfântul Părinte. "Cu adevărat, eros-ul tinde să ridice `în extaz` spre Divin, să ne conducă dincolo de noi înşine; şi tocmai de aceea necesită un drum de înălţare, de renunţare, de purificare şi de vindecare. Face parte din creşterea iubirii spre nivele mai înalte şi spre o purificare interioară faptul că ea caută acum să devină definitivă, şi o face într-un dublu sens: atât în sensul exclusivităţii (doar această persoană singură) şi în sensul de a fi `pentru totdeauna`." Astfel, explică Sfântul Părinte, "eros-ul îndrumă omul spre căsătorie, spre o legătură care este unică şi definitivă". În enciclică se admite: "Iubirea este într-adevăr `extaziere` nu în sensul unui moment de intoxicare, ci mai degrabă ca o călătorie, un exod în desfăşurare de la închidere la eliberare prin auto-dăruire, în direcţia autenticei auto-descoperiri şi într-adevăr a descoperirii lui Dumnezeu."

Conform Papei, exemplul de "iubire în cea mai radicală formă" este Cristos pe cruce, "culmea acelei întoarceri a lui Dumnezeu împotriva Sa însuşi în care El se dă pe sine pentru a ridica omul şi pentru a-l mântui. Aici acest adevăr poate să fie contemplat. De aici trebuie să înceapă definiţia noastră dată iubirii. În această contemplare creştinul descoperă drumul pe care trebuie să meargă viaţa şi iubirea sa", subliniază Pontiful tot în prima parte. A doua parte este intitulată "Practicarea iubirii de către Biserică, `comunitatea de iubire`". Textul spune că iubirea "se va dovedi mereu necesară, chiar şi în cele mai drepte societăţi. Nu poate exista o ordine statală atât de dreaptă încât să elimine nevoia pentru o slujire de iubire. Mereu va fi suferinţă care strigă după mângâiere şi ajutor. Mereu va fi singurătate. Mereu vor fi situaţii de nevoi materiale unde ajutorul în formă de iubire concretă a aproapelui este indispensabilă."

"Statul care ar oferi totul, absorbind totul în el însuşi, ar deveni în final o simplă birocraţie incapabilă să garanteze chiar acel lucru de care persoana în suferinţă - fiecare persoană - are nevoie: adică atenţia personală iubitoare. Marxismul vedea în revoluţia lumii un panaceu pentru problema socială: revoluţia şi colectivizarea de mai apoi a mijloacelor de producţie se pretindea că ar schimba imediat lucrurile în bine. Iluzia a dispărut. Nu avem nevoie de un stat care să controleze şi să reglementeze totul, ci de un stat care, conform principiului subsidiarităţii, recunoaşte generos şi sprijină iniţiativele care provin de la diferitele forţe sociale şi combină spontaneitatea cu apropierea faţă de cei în nevoie." Papa adaugă: "Biserica este una dintre forţele vii: ea este vie cu iubirea aprinsă de Duhul lui Cristos. Această iubire nu oferă oamenilor un simplu ajutor material, ci revigorarea şi îngrijirea sufletelor lor, ceva ce este uneori mai necesar decât un sprijin material."

În acest context, Sfântul Părinte vorbeşte despre ceea ce distinge "activitatea caritabilă a Bisericii". În primul rând Papa subliniază că "activitatea caritabilă creştină, dincolo de competenţa ei profesională, trebuie să se bazeze pe experienţa unui întâlniri personale cu Cristos, a cărui iubire atinge inimile credincioşilor, generând în ei iubire pentru ceilalţi." În al doilea rând, "activitatea caritabilă creştină trebuie să fie independentă de partide şi ideologii. Nu are ca scop să schimbe lumea din punct de vedere ideologic, şi nu este în slujba strategemelor lumeşti, ci este un mod de a face prezentă aici şi acum iubirea de care omul are mereu nevoie. Programul creştinilor - programul bunului samaritean, programul lui Isus - este `o inimă care vede`. Această inimă vede unde este nevoie de iubire şi acţionează corespunzător. Desigur, când activitatea caritabilă este condusă de Biserică, spontaneitatea persoanelor trebuie combinată cu planificarea, prevederea şi cooperarea cu instituţii similare."

"Caritatea, mai mult, nu poate să fie folosită ca mijloc de angajare în ceea ce astăzi se consideră a fi prozelitism. Iubirea este gratuită." Ca al treilea şi ultim punct subliniat Papa scrie: "Un creştin ştie când este timpul să vorbească, şi când este mai bine să nu spună nimic, lăsând iubirea singură să vorbească." Papa Benedict încheie cu exemplele de caritate lăsate de sfinţi. O menţionează în trei rânduri pe Fericita Tereza de Calcutta şi încheie cu un dialog cu Fecioara Maria, care "ne arată ce este iubirea şi de unde se trage ca origini şi de unde îşi ia constant puterea".

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 1250, Ultimul acces: 2026-06-01 04:38:17

Timp total: 0,34s...

[]:1