Premieră în Episcopia Maramureşului şi Sătmarului: Echipa „Sănătate pentru sate” va activa în perioada 23-29 ianuarie 2017[2017-01-20]de Iulian DumitrascuÎn premieră, Campania Sănătate pentru sate a Patriarhiei Române se va desfăşura şi în Episcopia Maramureşului şi Sătmarului în perioada 23-29 ianuarie 2017. O echipă formată din 23 voluntari ai Paraclisului Catedralei Naţionale, dintre care 19 sunt medici cu diferite specializări de la diferite spitale din Bucureşti, vor oferi consultaţii medicale gratuite în patru localităţi rurale din judeţul Maramureş. Vom fi prezenţi în localitatea Săcel pe 24 ianuarie, în Eud pe 25, în Dragomireşti pe 26, iar în Săliştea de Sus pe 27 ianuarie 2017. Vom organiza acţiuni medicale cu caracter umanitar având drept beneficiari persoanele defavorizate, cazuri sociale cu vârstă înaintată, persoane nedeplasabile cu boli cronice din aceste localităţi. Urmărim prin aceste acţiuni facilitarea accesului la asistenţă medicală primară persoanelor din mediul rural şi localităţi izolate, a declarat pentru Radio Trinitas Dan Prună, voluntar coordonator al Campaniei Sănătate pentru sate. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1661, Ultimul acces: 2026-10-04 09:37:28
|
Timp total: 0.03s...
[]:1