Poetul Mihai Eminescu comemorat la Micherechi – Ungaria - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Poetul Mihai Eminescu comemorat la Micherechi – Ungaria

[2015-01-15]
Poetul Naţional Mihai Eminescu a fost omagiat şi la Parohia Micherechi (Méhkerék), aparţinând Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, cu prilejul împlinirii a 165 de ani de la naşterea sa (15 ianuarie 2015), după cum aflăm de la Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.
Evenimentul a fost organizat de Primăria Comunei Micherechi împreună cu Şcoala Generală Românească din localitate şi s-a bucurat de prezenţa multor oficialităţi, dintre care îi menţionăm pe Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, care a fost însoţit de Părintele Visarion Tuderici, Secretarul Eparhial şi Părintele Ioan Bun, Parohul Micherechiului, Excelenţa Sa, Domnul Alexandru Victor Micula, Ambasadorul României la Budapesta, Doamna Veronica Ionescu, Secretar II în cadrul Ambasadei, Domnul Consul Titu Gheorghiof şi Părintele Aurel Becan, de la Consulatul General al României la Giula, Domnul Berthold Netea, Viceprimarul Micherechiului, Doamna Director Ana Sárközy şi Doamna Director-Adjunct Ana Benye, de la Şcoala Generală Românească din Micherechi, Doamna Angelica Puşcar, Directorul Grădiniţei din Micherechi,Domnul Tiberiu Iuhas, Preşedintele Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria (AŢRU), Doamna Delia Kovacs, Directorul Executiv al Săptămânalului „Cronica” al AŢRU, Doamna Eva Iova Şimon, Directorul Săptămânalului „Foaia Românească”, ş.a.
Programul manifestărilor a cuprins o alocuţiune despre semnificaţia şi valoarea cu totul deosebită a Marelui Poet Naţional Mihai Eminescu în istoria, spiritualitatea şi cultura Poporului Român, rostită în grai ales de către Domnul Viceprimar Berthold Netea, recitări de versuri din creaţiile Poetului („Sara pe deal”, „Mai am un singur dor”) de către elevi de la Şcoala Generală din Micherechi, o slujbă de pomenire pentru odihna sufletului Poetului, săvârşită de Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan şi un sobor de Preoţi şi Diaconi şi o depunere de coroane de flori din partea tuturor instituţilor româneşti prezente la această manifestare: Amabasada României la Budapesta, Consulatul General al României la Giula, Autoguvernarea pe Ţară a Românilor din Ungaria (AŢRU) şi Săptămânalul ”Cronica” al AŢRU, Săptămânalul „Foaia Românească”, de la Giula, Primăria din Micherechi şi mai multe instituţii din aceeaşi localitate: Şcoala Generală Românească şi Grădiniţa, Asociaţia Românească, condusă de Domnul Preşedinte Mihai Ardelean, Ansamblul de Dansuri „Gheorghe Nistor” al Casei de Cultură, Autoguvernarea Minoritară Locală a Romilor şi Căminul de Bătrâni din Micherechi.
În cuvântul rostit la finalul slujbei de pomenire, Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan şi-a exprimat bucuria de a participa la această manifestare comemorativă organizată la Micherechi şi dedicată Poetului Naţional Mihai Eminescu, care are loc în Ziua Culturii Române, arătând prin aceasta atât recunoştinţa noastră pentru oamenii mari din decursul istoriei care dau valoare Neamului Românesc, din care cu toţii facem parte şi de care trebuie să fim mândri, indiferent de ţara în care trăim, cât şi speranţa pentru viitorul acestei comunităţi şi nădejdea Bisericii care ne pregăteşte şi pentru dobândirea vieţii celei veşnice, în Împărăţia Cerurilor, exprimată şi prin slujbele de pomenire săvârşite în astfel de împrejurări.
Atmosfera de frumoasă sărbătoare dedicată spiritului şi Neamului Românesc, în ziua de pomenire a Poetului Mihai Eminescu, a continuat apoi şi la sediul Primăriei din Micherechi, unde s-au reunit toţi oaspeţii de seamă care au participat la acest eveniment.
Manifestările dedicate Poetului Naţional Mihai Eminescu au fost prilejuite de realizarea şi dezvelirea în urmă cu an (în 2014) la Micherechi, pe strada care poartă şi numele Marelui Poet, a unei plăci comemorative care aduce un prinos de recunoştinţă şi de cinstire oferit lui de către românii care trăiesc astăzi pe teritoriul Ungariei, în această localitate.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1601, Ultimul acces: 2026-10-02 18:11:02