© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.03s...
Crucea lipsă[2005-09-15]Lecturia: Ioan 19,6-11.13-20.25-28.30-35pr. Anthony M. Coniaris În faţa unor biserici protestante americane se găsesc afişe mari pe care stă scris: "Luaţi-vă grijile şi aduceţi-le la biserică; milioane de oameni le lasă aici". Fără îndoială există un mare adevăr în aceste cuvinte. Cristos oferă alinare pentru spiritele încercate, dar oare la aceasta se reduce întreg creştinismul? Se spune că în Orient, cămilele îngenunchează în faţa stăpânului lor în fiecare seară, pentru ca greutăţile să le fie date jos. Dar dimineaţa următoare, aceleaşi cămile îngenunchează din nou în faţa stăpânului pentru a primi o nouă povară. Dacă este să fim creştini, atunci trebuie să facem la fel. La picioarele crucii suntem eliberaţi de povara păcatului şi a vinovăţiei noastre. Dar luăm o alta: greutatea compasiunii pentru această lume plină de păcat şi de suferinţă. Crucea lui Cristos, a cărei Înălţare o sărbătorim astăzi, stă ridicată pentru mântuirea omului. Pentru iertare. Ca dovadă a iubirii infinite a lui Dumnezeu. Dar trebuie să dăm un răspuns, unul propriu, crucii lui Cristos: "Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să-mi urmeze Mie" (Luca 9,23). Iubim pentru că El ne-a iubit mai întâi. Ne luăm crucea şi îi urmăm pentru că El a luat primul crucea pentru noi. Există însă o cruce în viaţa noastră? Suntem dispuşi astăzi să îi urmăm lui Cristos? Îndeplinim oare voia Sa în noianul de presiuni exterioare? Avem dorinţa de a ne depăşi obiceiurile păcătoase adânc înrădăcinate în suflet? "M-am răstignit împreună cu Cristos" (Galateni 2,20), scrie Sf. Paul. "Mor în fiecare zi!" (1Corinteni 15,31), dar nu o moarte fizică, ci o moarte - zilnică! - faţă de egoism şi păcat. Suntem noi gata pentru a duce o astfel de cruce? Crucea lipsă Se spune că un preot era asaltat de nemulţumiţi: de contabilul parohiei, care se plângea că cei mai mulţi nu lasă decât monede la chetă; de responsabilul cu cateheza, iritat că nu are suficiente resurse pentru a ţine orele; de dirijorul corului, agitat că nu găseşte vocile de care are nevoie pentru o armonie perfectă. Duminica următoare, credincioşii au văzut că de pe altar lipsea crucea. Au început să se întrebe: de ce? Răspunsul nu a întârziat să apară. Preotul i-a anunţat: "Crucea, după cum ştiţi, este un simbol al sacrificiului lui Cristos pentru mântuirea noastră. Este de asemenea un simbol al propriului nostru sacrificiu pentru Domnul şi pentru Biserica Sa." "Am descoperit însă cu tristeţe că puţini dintre noi facem sacrificii adevărate. Crucea a devenit doar un ornament de pus pe altar, lipsind din inimile multora dintre noi. Puţini sunt cei dispuşi să îşi sacrifice timpul şi interesele personale pentru Biserică. Aşa că m-am gândit să iau crucea de pe altar, căci este doar un banal simbol. Privind la altar în această dimineaţă, nu vedeţi crucea. Sper ca aceasta să vă amintească de faptul că crucea trebuie să fie în inimile voastre, în dăruirea voastră, în slujirea pe care i-o aduceţi Domnului şi Bisericii Sale. Crucea de pe altar nu are nici un sens dacă nu este prezentă şi în vieţile noastre." Comunismul a avut mare succes la tineri provocându-i să ducă o viaţă dură şi în competiţie. La intrarea în asociaţia tinerilor comunişti avea loc un astfel de dialog: "Ştii ce te aşteaptă?", întreba comunistul. "Da, ştiu", spunea tânărul aspirat. "Frig, foame, sfidare, abuz, închisoare, boli şi moarte", continua comunistul. "Da, ştiu", răspundea tânărul. "Sunt gata. Le voi îndura pe toate." Noi, creştinii, avem motivele corecte pentru o astfel de viaţă de sacrificiu, dar ne lipseşte spiritul comuniştilor. Am devenit saturaţi de iubirea de confort şi de viaţa fără probleme, încât nu mai avem vigoarea necesară pentru a fi combatanţi. Însă singurul creştinism care poate spera să cucerească lumea este creştinismul cu crucea în inimă. Să ne întrebăm deci dacă nu cumva crucea lipseşte din vieţile noastre... dacă nu cumva crucea a devenit un simplu ornament, o podoabă exterioară. Mai este ea simbolul sacrificiului nostru pentru Cristos? Dacă nu ne dăruim, dacă nu slujim, nici cruce nu avem. Un Episcop credincios Suntem în anul 156dC. Mulţimile se agită pe străzile Smirnei strigând: "Afară cu creştinii! Sunt periculoşi! Refuză să se închine împăratului. Jos cu Policarp până nu vin romanii şi îl aruncă animalelor!" În timpul procesului, proconsulul roman îi spune Episcopului Policarp: "Dată fiind vârsta ta, te invit să îi juri credinţă lui Cezar şi vei fi scutit de tortură." Referindu-se la Cristos, Policarp răspunde: "Optzeci şi şase de ani i-am fost sclav Lui, şi nimic nu mi-a făcut rău şi nici nu s-a dezis de mine. Cum aş putea să îi aduc hulă Regelui care m-a salvat?" Mulţimea, care nu mai avea răbdare, a cerut moartea imediată a Episcopului. Astfel că Policarp este dus la rug. Se roagă, în timp ce focul este aprins şi flăcările îl înconjoară. Astfel a devenit el unul dintre cei mai faimoşi martiri ai credinţei creştine. Ca Episcop, Sf. Policarp purta crucea lui Cristos pe un lanţ în jurul gâtului. Dar purta crucea şi în inimă. A purtat-o cu fidelitate până la sfârşit, primind în locul ei coroana gloriei veşnice. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1321, Ultimul acces: 2026-10-04 16:53:50
|
Timp total: 0.03s...
[]:1
