© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.03s...
De ce este aşa de greu să iertăm?[2005-09-09]Lecturi: Sirah 27,30-28,7; Romani 14,7-9; Matei 18,21-35pr. Ernest Munachi Ezeogu A fost odată un american pe nume George Wilson, care în 1830 a ucis un angajat ce îl surprinsese în timp ce încerca să jefuiască o poştă. Wilson a fost judecat şi condamnat la moarte prin spânzurare. Dar preşedintele de atunci al Statelor Unite, Andrew Jackson, a decis să îl ierte, acordându-i graţierea. George Wilson a refuzat însă iertarea. Oficialităţile închisorii nu au ştiut ce să facă în această situaţie, aşa că au apelat la Curtea Supremă, care a stabilit că: "iertarea este o bucată de hârtie, a cărei valoare este determinată de acceptarea sau respingerea iertării de către persoana vizată. Dacă iertarea este refuzată, George Wilson trebuie spânzurat." Şi aşa s-a întâmplat. Chiar dacă ne opunem pedepsei cu moartea, nu putem să nu fim de acord cu principiul că iertarea oferită trebuie acceptată pentru a deveni efectivă. Aceasta este şi ideea Evangheliei de astăzi. Când Dumnezeu ne iartă, noi trebuie să acceptăm iertarea lui Dumnezeu. Dar Evanghelia ne spune că acceptarea iertării pe care o primim de la Dumnezeu nu înseamnă doar "Amin, aşa să fie!" ci şi ca noi, mergând în lume, să îi iertăm pe alţii. Parabola servitorului nerecunoscător ne oferă o perspectivă înfricoşătoare: iertarea oferită deja de Dumnezeu poate fi revocată. Stăpânul care i-a iertat servitorului său datoria, a fost sincer. Dar când servitorul, mergând în lume, nu a reuşit să ierte servitorul asemenea lui de datoria pe care o avea, stăpânul a revocat iertarea. Prin gestul său, servitorul a arătat că nu a apreciat iertarea primită, şi deci nu este demn de ea. Există oare o analogie cu modul în care Dumnezeu interacţionează cu noi? Aşa se pare, şi aceasta pare a fi cheia parabolei. Să ne amintim ce ne spune Isus: "Tot aşa vă va face şi Tatăl meu care este în ceruri, dacă nu veţi ierta fiecare fratelui său din inimă" (Matei 18,35). Cu alte cuvinte, când Dumnezeu ne acordă iertarea, problema nu s-a încheiat. Iertarea este cu adevărat primită, "consumată", atunci când noi le iertăm celor care ne greşesc. Darul gratuit al iertării lui Dumnezeu are nevoie de răspunsul nostru de iertare a semenilor pentru a fi ratificat pentru totdeauna. Nu este un gând teribil? "Iartă nedreptatea aproapelui tău şi, atunci când te vei ruga tu, ţi se vor ierta păcatele" (Sirah 28,2). De ce ne este atât de dificil să îi iertăm pe alţii, deşi este singurul mod de a păstra iertarea lui Dumnezeu? Cred că motivul este incapacitatea noastră de a aprecia şi celebra propria noastră iertare. Ca slujitorul nerecunoscător din parabolă, ne concentrăm pe cei 100 de dinari datoraţi de semenul nostru, în loc să ne gândim la cei 10.000 de talanţi pe care îi datoram lui Dumnezeu, dar de care am fost scutiţi. Să ne gândim puţin la proporţie. Un dinar era echivalentul unei zile de muncă. În o sută de zile, câteva luni de muncă, ar fi putut plăti datoria. Dar servitorul nerecunoscător avea o datorie de 10.000 de talanţi. Un talant făcea aproximativ 6.000 de dinari. Îi datora deci stăpânului său 60.000.000 de dinari. Dacă lucra 5 zile pe săptămână, 50 de săptămâni pe an, i-ar fi trebuit 240.000 de ani pentru a strânge suma. Acest număr astronomic arată că respectivul slujitor îi datora stăpânului atât de mult, încât practic era imposibil să se revanşeze vreodată. Aceasta este datoria noastră faţă de Dumnezeu, prin păcat; o datorie pe care nu putem să sperăm că o vom plăti vreodată, chiar dacă am trăi toată viaţa îmbrăcaţi în sac şi cu cenuşă pe cap. Dumnezeu, în îndurarea sa infinită, l-a trimis însă pe Fiul său pentru a muri pe cruce şi pentru a ne ridica păcatele. Şi tot ce trebuie să facem acum este să fim recunoscători; să conştientizăm faptul că ceea ce El a făcut pentru noi este mult, mult mai mult decât ceea ce trebuie să facem noi pentru semeni. Dacă ne găsim în tabăra celor care îi iartă greu pe alţii, atunci aproape sigur că nu am reuşit încă să apreciem şi să celebrăm suficient iertarea uriaşă pe care am primit-o de la Dumnezeu. Să ne rugăm deci astăzi pentru o mai puternică conştientizare a iubirii uimitoare pe care Dumnezeu ne-a arătat-o prin Cristos. Conştientizând-o, va fi mai uşor pentru noi să iertăm greşelile minore comise asupra noastră de semeni. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1238, Ultimul acces: 2026-10-06 08:44:47
|
Timp total: 0.03s...
[]:1
