Sărbătoare duhovnicească la Reghin[2014-01-19]Duminica a XXIX-a după Rusalii a fost prilej de sărbătoare pentru credincioşii din Reghin. Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” a Parohiei "Petru Maior". Ierarhul a săvârşit şi o hirotonie întru diacon.„Viaţa creştinului trebuie să fie un imn de recunoştinţă şi de mulţumire. În primul rând se cuvine să îi mulţumim lui Dumnezeu pentru daruri şi binecuvântările Sale în care sunt prezente iubirea Sa şi purtarea Sa de grijă pentru noi. În al doilea rând se cuvine să îi mulţumim pentru suferinţele şi necazurile noastre pentru că în planul Său toate acestea conduc la curăţirea de patimi şi la sfinţirea noastră”, a spus ÎPS Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, potrivit TRINITAS TV. Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” a fost construită între anii 1990-2000. Până la zidirea acesteia, slujbele se oficiau într-o bisericuţă de lemn, monument istoric din anul 1725. O perioadă de timp, aici a slujit şi marele cărturar şi protopop al Reghinului, Petru Maior. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1178, Ultimul acces: 2026-10-04 09:13:34
|
Timp total: 0.03s...
[]:1