Simpozion dedicat poetului Mihai Eminescu[2012-01-19]În paraclisul Sf. Ierarh de la Cernica din municipiul Curtea de Argeş, Seminarul Teologic Neagoe Vodă Basarab a organizat joi, 19 ianuarie 2012, un simpozion dedicat împlinirii a 162 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu, după cum ne informează eparhiaargesului.ro.La eveniment a fost prezent Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, care în cuvântul rostit a elogiat cele mai importante momente din viaţa şi activitatea celui mai important poet al poporului român. De asemenea la acest simpozion au participat profesorii şi elevii Seminarului Teologic, consilierii eparhiali, dar şi oameni de cultură din municipiul Curtea de Argeş. Programul simpozionului a fost alcătuit din: - cuvânt rostit de Prof. Constantin Voiculescu-prof. de limba şi literatura română; - program muzical şi poetic realizat de elevii Seminarului Neagoe Vodă Basarab - program muzical oferit de grupul vocal BREVIS CUARTET al Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului; - cuvânt rostit de Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic; Poetul Mihai Eminescu s-a născut în data de 15 ianuarie 1850 la Botoşani, fiind al şaptelea copil al căminarului Gheorghe Eminovici. A fost un poet, prozator si jurnalist, socotit de cititorii români şi de critica literară drept cel mai important scriitor romantic din literatura română, supranumit şi luceafarul poeziei romanesti. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1837, Ultimul acces: 2026-10-03 06:07:01
|
Timp total: 0.05s...
[]:1