Ora Profetica 3/2012[2012-01-20]SEMNELE SFÂRŞITULUI MATEI 24Christoşi mincinoşi. Războaie. Cutremure de pământ. Foamete şi ciumi. Persecuţii. Înmulţirea fărădelegii. Evanghelia propovăduită în toată lumea. ,,Când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul Omului este aproape, este chiar la uşi“ Semnele săptămânii 19 Ianuarie 2012 O călătorie de vis care a devenit un coşmar. Este greu de imaginat că în secolul 21 o tragedie asemănătoare cu cea a Titanicului se poate reproduce, şi totuşi aceasta s-a întâmplat. Vasul de croazieră de lux Concordia a eşuat în apropierea coastelor Toscanei şi a produs naufragiul a 4.200 de persoane. Arestat pentru scurtă vreme căpitanul vasului, italianul Francesco Schettino, a fost eliberat şi îşi aşteaptă procesul în oraşul său natal Meta di Sorrento, lângă Naples, unde familia prietenii şi tot oraşul îl apără cu înverşunare declarându-l erou. Ca urmare a naufragiului au fost recuperate 11 cadavre şi se mai caută încă alte 24 de persoane. Justiţia reproşează căpitanului că a deviat de la cursul normal, aparent ca să le arate locuitorilor de pe insula natală ce vapor minunat comandă, că nu a condus în mod corect evacuarea; de fapt a părăsit vasul înaintea pasagerilor. Acum el spune că a “alunecat” într-o barcă de salvare. Reacţia Comunităţii Europene la noua constituţie Ungară. Miercuri după amiază, primul ministru maghiar Viktor Orban s-a prezentat în faţa deputaţilor europeni reuniţi în şedinţă plenară la Starsboug, încercând să calmeze spiritele foarte înfierbântate. Comisia europeană l-a somat să se explice în legătură cu legile abia promulgate, caracterizate ca o derivă autoritară. Comisia anunţase cu o zi înainte lansarea a 3 proceduri de infracţiune referitor la 3 aspecte ale acestei noi constituţii, şi anume controlul asupra băncii centrale, limitarea independenţei judecătorilor şi controlul autorităţii care controlează datele personale ale cetăţenilor. Spre deosebire de ocaziile precedente când Viktor Orban a sfidat pur şi simplu Parlamentul European, de această dată el a adoptat un ton conciliator şi rezervat promiţând să ajusteze aceste legi ca să acomodeze cererile Europei. Aceasta nu înseamnă că aceste legi au fost abrogate şi nu este încă clar cât şi cum vor fi modificate. Criticii nu au lipsit să sublinieze, ca de exemplu deputatul ecologist Daniel Cohn-Bendit, care a estimat că Orban a luat aceeaşi orientare ca dictatorii de trist renume cum ar fi: Chavez, Castro, şi alţii de teapa lor. Marie-Christine Vergiat, deputata franceză de stânga este de părere că primul ministru Orban foloseşte acestă situaţie ca să-şi întărească puterea în sânul guvernului său. Ea deplânge faptul că deşi se ştia de aceste măsuri încă din iulie, preşedintele Comisiei Europene José Manuel Barroso, a reacţionat numai în decembrie. Un alt fapt demn de remarcat este că prevederile care limitează, sau eventual interzic anumite religii printre care se pot număra şi adventiştii, nu au fost de fapt discutate şi nu este clar ce va urma. Protestele din România. În ultimele zile au avut loc proteste în oraşele mari din România. Mii de români protestează faţă de măsurile de austeritate şi au participat la a treia zi de proteste sâmbătă, în Bucureşti şi alte oraşe, furioşi din cauza unui proiect de lege care face parte din reforma în domeniul sănătăţii şi împotriva măsurilor guvernamentale de austeritate. Guvernul a retras proiectul de lege privind reforma medicală în domeniul sănătăţii, vineri, după proteste de stradă şi critici vehemente, dar nu a reuşit să aline furia mulţimii, care a cerut alegeri anticipate şi demisia preşedintelui Traian Băsescu, scrie Reuters. Protestatarii au scandat şi au purtat bannere pe care scria “Ajunge cu furtul”, “Ne-aţi minţit şi ne-aţi jefuit” şi “Plecaţi şi lăsaţi-ne în pace“. Unii dintre ei au intrat în conflicte cu poliţiştii, degenerând în lupte de stradă, cu răniţi de ambele părţi. Protestele au început, joi, în sprijinul adjunctului ministrului Sănătăţii, Raed Arafat, care a demisionat în această săptămână după ce a criticat proiectul legii de reformă medicală şi a generat un conflict cu preşedintele Băsescu, un susţinător al proiectului. Jandarmeria română a aruncat cu gaze lacrimogene în protestatarii adunaţi în Piaţa Universităţii din Bucureşti. Protestele din aceste zile au fost cele mai violente manifestaţii împotriva lui Traian Băsescu de când acesta a venit la putere. Germania. Demonstraţii împotriva capitalismului. În mai multe oraşe germane au avut loc demonstraţii împotriva capitalismului, la sfârşitul săptămânii. La Berlin s-au adunat câteva sute de oameni. Protestatarii au scandat lozinci anticapitaliste, cerând o schimbare radicală a sistemelor politice, economice şi sociale, sub motto-ul „Democraţie adevărată acum!“. Acţiunile au fost organizate de grupările Attac şi Occupy Europe, demonstraţii asemănătoare având loc în peste 20 de oraşe germane, printre care Bonn, Frankfurt pe Main, Hanovra şi Erfurt. De altfel, activiştii Occupy anunţaseră o acţiune de protest la nivel mondial, pentru sfârşitul săptămânii trecute. Inegalitatea socială îi ţine pe activiştii Occupy pe stradă de câteva luni. La Berlin s-au adunat aproximativ 800 de oameni, conform informaţiilor oficiale, în jurul gării centrale a capitalei şi în Alexanderplatz. Nu au fost semnalate incidente. Cu câteva zile înaintea acestor proteste însă, poliţia a fost nevoită să intervină pentru evacuarea activiştilor Occupy Berlin de pe spaţiul pe care urmează să se construiască o clădire a Ministerului Federal al Învăţământului. Un grup de până la 25 de oameni ocupase spaţiul respectiv timp de mai bine de două luni, montând şi acolo pancarte cu lozinci împotriva băncilor şi a conjuncturii politice în societatea vestică. Israel. Manifestaţii organizate de ultraortodocşi. În mod greşit poate se crede că singurul obstacol în calea păcii în Orientul Mijlociu sunt organizaţiile palestiniene care adesea practică, sau cel puţin încurajează terorismul. De partea israeliană sunt de asemenea grupuri de ultraortodocşi zeloşi care sunt foarte active în ultima vreme. Săptămâna trecută a avut loc la Ierusalim o manifestaţie organizată de aceste grupuri. Cu această ocazie provocarea a mers foarte departe, ei făcând să defileze băieţi înbrăcaţi cu uniformele lagărelor de concentrare, purtând steaua galbenă şi inscripţia “Jude”, pe care evreii trebuiau să le poarte în Europa înainte de război. Clasa politică şi organizaţiile foştilor prizonieri au reacţionat vehement la această provocare de prost gust. De fapt aceste organizaţii au devenit ţinta opiniei publice şi a presei naţionale şi internaţionale, datorită faptului că vor să impună reguli stricte, mai ales în ce priveşte segregarea şi excluderea de la viaţa publică a fetelor şi a femeilor. O staţie de TV israeliană a relatat cazul unei fetiţe de 8 ani din oraşul Beit Shemesh, fiica unui emigrant american membru al unui asemenea grup ultraortodox, care a fost agresată în drum spre şcoală de un grup de bărbaţi care au insultat-o şi scuipat-o numind-o prostituată pentru că nu era îmbrăcată destul de modest după părerea lor. Săptămâna trecută un bărbat a insultat o femeie soldat, cerându-i să treacă în spatele autobuzului. Organizaţiile ultraortodoxe numesc reacţia autorităţilor la adresa lor, “holocaust spiritual”. Datorită caracterului lor excesiv, aceste manifestaţii şi acţiuni deşi conduse de un număr restrâns de persoane, au un mare ecou în opinia publică din Israel. Ehud Barak, ministrul apărării şi Avner Shalev, preşedintele organizaţiei Yad Vashem, autoritatea oficială în materie de holocaust, şi-au exprimat profunda dezaprobare considerând aceste manifestaţii inacceptabile. O altă problemă pentru societatea israeliană este că 60% din bărbaţii ultraortodocşi preferă să studieze Torah în loc să lucreze, trăind din ajutoare de la stat şi cer să fie scutiţi de serviciul militar obligatoriu pentru orice cetăţean israelian, bărbat sau femeie. În război cu moartea albă. În Iran consumul de droguri este interzis, iar traficul de stupefiante se pedepseşte cu moartea. Cu toate că numai în 2011 au fost executate 500 de persoane, numărul dependenţilor creşte. Conform estimărilor, între 14 şi 15% din populaţia ţării suferă de dependenţă. Oficial, consumul de droguri afectează doar 2% din populaţia Iranului. Medicii susţin că 8% din populaţie suferă de dependenţă; situaţie care plasează ţara pe primele poziţii în clasamentul mondial al consumului de stupefiante, chiar şi înaintea Pakistanului. În aceste statistici nu sunt incluse şi persoanele care apelează ocazional la stupefiante sau cele care consumă numai ca să se amuze. Vorbim despre cei care fumează, prizează sau îşi injectează droguri cu regularitate”, afirmă dr. Ashkon Reza – coordonator al unui centru independent de dezintoxicare din vestul Teheranului. Crack, opium, haşiş sau Crystal. Populaţia foarte tânără a Republicii Islamice se confruntă cu nenumărate probleme: rata şomajului în rândul tinerilor este foarte mare, economia creşte lent, productivitatea este mică, tensiunile sociale capătă amploare, iar restricţiile devin tot mai apăsătoare – susţine Avisa Mohamedian, psihiatru. “Problemele de natură socială sunt, cu siguranţă, un factor care impulsionează consumul masiv de stupefiante. Tinerii noştri habar nu au cum să-şi petreacă timpul liber sau cum să se distreze. Şi acest aspect joacă un rol important”. De menţionat ar fi şi apropierea geografică de Afganistan şi Pakistan, ţări care aprovizionează piaţa iraniană cu droguri ieftine. Iranul luptă masiv împotriva drogurilor – susţine reprezentantul autorităţii pentru combaterea traficului cu stupefiante. Numai în 2010 au fost confiscate 430 de tone de narcotice. La graniţele cu Afganistan şi Pakistan se duce un război continuu între oamenii legii şi traficanţi. “În ultimii ani, în această luptă, şi-au pierdut viaţa 4.000 de poliţişti. Alţi 12.000 au fost răniţi. Iranul a investit peste 800 de milioane de dolari în echipamente de securitate şi supraveghere video. Ce înseamnă să fii sărac în China. Economiile tuturor ţărilor occidentale invidiază China pentru ritmul ei de dezvoltare. În orice magazin ai merge, cantitatea de produse fabricate în China este covârşitoare. De curând China a revizuit nivelul sărăciei ridicând-ul la 1dolar pe zi, acesta este dublul celui dinainte, dar încă sub standardele Băncii Mondiale care au stabilit nivelul sărăciei la 1.25 dolari pe zi. În aceste condiţii China numără astăzi 128 de milioane de săraci, mai ales în zonele rurale. În aceste condiţii 2.8% din populaţia Chinei este considerată săracă şi beneficiază de ajutor guvernamental, în timp ce în Statele Unite 15% din populaţie este considerată săracă. Om bogat, om sărac. O întrebare clasică pentru cei care au perspective de a câştiga bani mulţi la jocuri de noroc, concursuri sau chiar muncind, este “ce ai să faci cu aceşti bani?” Fiecare are un plan, are o dorinţă adesea frivolă, câteodată nobilă. Am citit un articol despre un australian care câştiga 200.000 de dolari pe an muncind ca miner într-o exploatare de minereuri rare. Am fost şocat să aflu ce făcuse el cu acest câştig obţinut în condiţii teribile, 12 ore pe zi în deşertul australian, muncă extrem de periculoasă şi extenuantă. O maşină 2009 Chevy Ute, care a costat 55.000 de dolari, la care a mai cheltuit 16.000 să-i îmbunătăţească motorul, o motocicletă de 44.000 de dolari, până şi câinele său a costat 1.200 de dolari. Am înţeles din aceasta foarte clar care îi erau obiectivele în viaţă, care îi era ţinta, şi ce conta pentru el. Tu pe cine urmezi? În zilele noastre tehnologia modernă ocupă un loc tot mai important în viaţa noastră. Bunici şi străbunici corespondează prin Email, comunică cu familia prin Skipe, Facebook şi Tweeter. Am notat câteva date semnificative. În Marea Britanie numărul tinerilor de 18 ani care au un cont pe Facebook este dublu decât al celor înscrişi pe listele electorale, mai precis 1,08 milioane au cont pe Facebook, dar numai 520.000 sunt înscrişi pe listele electorale. Tot în Marea Britanie, Simon Foxley, în vârstă de numai 21 de ani care era un baterist talentat, care ar fi avut un viitor strălucit în muzică, ar fi susţinut familia şi prietenii; s-a sinucis deoarece fosta prietenă l-a şters de lista prietenilor pe Facebook. Actori şi cântăreţi, oameni politici sau simpli muritori, îşi petrec ore şi ore ,,comunicând” pe Facebook: ce au mâncat, ce au băut, unde s-au dus, ce au făcut (nu mare lucru), dacă sunt în vacanţă, etc. În afară de pierderea de timp, aceasta are şi câteva efecte negative. Hoţii află cine este plecat în concediu şi îi sparg casa, sau şefii unei tinere din Montreal care de aproape 2 ani se declarase foarte bolnavă, au putut vedea fotografiile ei de vacanţă în ţări tropicale şi în diverse baruri ale oraşului, aşa că au putut să o concedieze. În tot acest labirint de tehnologie şi progres tehnic, apare tot mai evident că până şi oamenii pot urmări şi înregistra mişcările şi faptele cuiva, deci cu atât mai mult Dumnezeu. Un alt punct care aşi dori să îl subliniez este şi acela că mii şi milioane se luptă astăzi să fie accteptaţi ca prieteni sau followers ai unor personalităţi, în timp ce tot mai puţini se interesează să îl urmeze pe Isus. Este trist foarte trist dar din păcate face parte din peisajul contemporan. Despre moravurile contemporane. În ultimii ani toate sporturile pe toate continentele au cunoscut scandaluri legate de dopaj. Campioni cunoscuţi sau simpli anonimi au fost testaţi pozitiv la diverse droguri, stimulente sau substanţe interzise. Şi mai grav, câteodată suspiciunile nu au putut fi dovedite, dar performanţele au rămas umbrite de aceste bănuieli. În această toamnă lumea sportivă a început să se întrebe de ce sportivii spanioli au devenit peste noapte extrem de performanţi, în: ciclism, fotbal, baschet, şi alte câteva sporturi, ei au ajuns pe cele mai înalte trepte ale podiumului învingând echipe cu vechi tradiţii. Zilele trecute făcându-se ecoul acestor şoapte de culuoar, fostul campion de tenis Yannick Noah, a declarat fără jenă că probabil spaniolii se droghează, că au descoperit o ,,poţiune magică” care îi face să câştige toate competiţiile, şi poate ar fi timpul ca să se accepte ca fiecare să utilizeze această ,,poţiune” ca să fie pe picior de egalitate. Interesant de subliniat că deşi persoanele cu poziţii oficiale au criticat această opinie, în general ideea nu a stârnit valul de dezaprobare aşteptat. Din când în când câte un sportiv ieşit la pensie, recunoşte că la vremea lui a folosit substanţe interzise ca să-şi îmbunătăţească performanţele. Deci încet încet, se acreditează ideea că dacă tot se folosesc droguri, să se facă o regulă pentru toată lumea. În aceeaşi ordine de idei se vehiculează ideea că fumatul marihuanei nu este mare lucru, şi ar fi bine să se legalizeze. În consecinţă să se taxeze, şi ar rezolva multe probleme. Minte sănătoasă în corp sănătos. Resveratrol şi vinul roşu. De mai bine de 10 ani, numeroase studii ştiinţifice trâmbiţează beneficiile vinului roşu. Este bine cunoscut că multe plante conţin Resveratrol (trans-3,5,4′-trihydroxystilbene), o grupă de substanţe care poate contribui la reducerea inflamaţiei în organism şi să ajute organismul în lupta împotriva maladiilor cardiovasculare şi a cancerului. De asemenea, se ştie că coaja strugurilor roşii conţine Resveratrol în cantităţi relativ modeste. Săptămâna trecută, ziarul New York Times, raporta că respectatul Dr. Dipak K. Das, cercetător la prestigioasa University of Connecticut, este investigat pentru fraudă. În ultimii 12 ani, Dr. Das a publicat cel puţin 588 de articole în 11 reviste ştiinţifice de mare reputaţie. Dintre aceste 588 de articole, 117 din ele promovează beneficiile vinului roşu şi miracolul pe care Resveratrol îl prezintă pentru sănătatea organismului. În unele din aceste articole, Dr. Das nu numai că nu găsea nimic rău în consumul de alcool, dar chiar încuraja consumul de vin roşu pentru menţinerea sănătăţii şi vitalităţii. Puţini au fost criticii care au sugerat că numai câteva boabe de struguri roşii pot avea aceleaşi beneficii ca şi un pahar de vin roşu, evitând în felul acesta efectele negative ale consumului de alcool. Investigaţia în activitatea ştiinţifică a doctorului Das a început în 2009, când un alt cercetător a alertat oficialităţile în legătură cu mai multe iregularităţi observate în aceste studii ştiinţifice publicate. O analiză a articolelor ştiinţifice publicate de Dr. Das, a dezvăluit cel puţin 145 de cazuri în care Das a falsificat, fabricat sau manipulat datele ştiinţifice în aşa fel încât să sugereze o concluzie dorită de el. În urma acestor descoperiri, oamenii de ştiinţă au devenit mai prudenţi în recomandarea vinului roşu ca “tratament medical” şi sfătuieşte că dacă cineva doreşte să beneficieze de calităţile substanţei Resveratrol şi nu doresc să consume alcool, pot să consume struguri, sau un pahar de suc de struguri roşii pe zi. Textul săptămânii. ,,Încredinţează-ţi lucrările în mâna Domnului, şi îţi vor izbuti planurile”. Proverbele 16,3 Petre şi Paul Gheorghe Sursa: www.InterCer.net Contor Accesări: 2018, Ultimul acces: 2026-10-02 10:53:27
|
Timp total: 0.06s...
[]:1