CULMEA GHINIONULUI: Biserica Sf. Pantelimon din Bucureşti a ars la 50 de metri de Muzeul Pompierilor[2012-01-10]Un incendiu a izbucnit, luni seară, la biserica Sfântul Pantelimon din Bucureşti. Turla bisericii s-a prăbuşit. Pompierii s-au luptat peste trei ore să stingă flăcările.Din blocul de vizavi de lăcaşul sfânt, 10 femei "înarmate" cu mături şi făraşe au intrat în biserică pentru a începe curăţenia de după incendiu, deşi se mai văd scântei care sar din turla prăbuşităPrezent la faţa locului, primarul sectorului 2, Neculai Onţanu, a declarat exclusiv pentru reporterii ADEVĂRUL: "Acum câteva ore s-a produs un incendiu aici la biserica Sf. Pantelimon. Urmează ca pompierii să determine cauza exactă. E posibil să fie vorba despre un scurtcircuit, deşi se avansează şi alte cauze. Din păcate pagubele sunt foarte mari, turla bisericii s-a prăbuşit şi a antrenat după ea mai multe stricăciuni şi e greu să refaci într-un timp foarte scurt ceea ce s-a stricat. Din fericire, biserica este asigurată. Se va lua legătura cu asiguratorul în această seară care va suporta integral cheltuielile pentru reamenajarea ei ca atare. Mâine dimineaţă sunt necesare câteva lucrări de punere în siguranţă a clădirii. Aici va trebui să se slujească. Preoţii vor vedea cum.Am vorbit cu preotul paroh care e încă în stare de şoc. El a spus că ar fi posibil de la nişte artificii care au luat foc. În turlă nu sunt instalaţii electrice, iar incendiul acolo s-a produs. Vom vedea pompierii ce concluzii vor trage până la urmă". "Noi am fost anunţaţi la ora 20.14. S-a intervenit cu şase autospeciale cu apă şi spumă, de descarcerare şi echipaj de prim-ajutor. Până în momentul de faţă, nu există nici o victimă în urma incendiului, pagubele fiind turla şi lucrurile peste care aceasta a căzut înăuntru. O comisie se va întâlni mâine şi va ancheta cauza producerii incendiului. Am întâmpinat dificultăţi din cauza străduţelor foarte înguste, dar şi pentru că focul a fost la partea superioară a turlei şi a trebuit să lucrăm de pe scări", a declarat pentru ADEVĂRUL Ovidiu Pană, şef relaţii publice la ISU Bucureşti.Primarul sectorului 2, Neculai Onţanu a venit la Biserica Sf. Pantelimon. El a stat de vorbă cu preoţii şi pompierii. Incendiul nu a fost stins încă, dar totul este sub control. Pompierii şi vecinii adunaţi la faţa loculuiscot obiecte şi bucăţi de lemn ud din biserică. Preoţii au reuşit să scoată icoanele din Biserică.Focul a izbucnit in jurul orei 20, în turla bisericii şi apoi s-a extins. Pompierii cred că este vorba despre un scurtcircuit. Pompierii au dus o adevărată luptă să salveze turla şi catapeteasma. Turla a fost construită din lemn şi acoperită cu tablă, iar pompierii au fost nevoiţi să dea tabla jos pentru a putea stinge focul. Biserica Sf. Pantelimon este una dintre bisericile vechi din Bucureşti, fiind ridicată în secolul al XVIII-lea. Aceasta se află în apropierea Pieţei Foişorul de Foc, între Bulevardul Ferdinand şi Calea Moşilor, având ca hramuri Sf. Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon şi Sf. Cuvioasă Parascheva. Construită pe locul unei vechi biserici de lemn, prima datând din 1752, cea de a doua din 1790, actuala formă a bisericii Sf. Pantelimon a fost finalizată, conform pisaniei, la 11 aprilie 1876. În anul 2008, cu ajutorul credincioşilor, biserica a fost împodobită cu diverse obiecte de cult, candele, iconostase, strane, potrivit Wikipedia.Din anul 2008, Biserica adăposteşte moaştele Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon. Sursa: www.Culte.ro Contor Accesări: 1932, Ultimul acces: 2026-09-30 11:57:53
|
Timp total: 0.03s...
[]:1