Papa Ioan Paul al II-lea, un misionar al libertăţii întru Hristos - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Papa Ioan Paul al II-lea, un misionar al libertăţii întru Hristos

[2009-05-08]
Situl Basilica.ro a publicat mesajul Preafericitului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat participanţilor la Simpozionul aniversar 'Întâlnire în lumina Învierii', de la Palatul Patriarhiei, din data de 8 mai 2009, prin care s-au aniversat 10 ani de la vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România, din 7-9 mai 1999. 'Vizita Episcopului Romei în ţara noastră a marcat nu doar viaţa Bisericii Ortodoxe Române şi a Bisericii Catolice din România, ci şi relaţiile dintre ortodocşi şi catolici pe plan internaţional', a spus Patriarhul Daniel în mesajul din care vă oferim câteva fragmente. 'Prima vizită a unui Papă al Romei în România a fost şi prima vizită a unui Papă într-o ţară majoritar ortodoxă, deschizând, astfel, calea pentru noi întâlniri în alte ţări de tradiţie ortodoxă. De aceea, o putem considera ca fiind o vizită istorică, prin care s-a încercat o mai mare apropiere şi cooperare între cele două Biserici, într-o vreme în care lumea era foarte învrăjbită şi în care Bisericile creştine erau chemate să proclame împreună iubirea lui Dumnezeu pentru lume, arătată în Isus Hristos'.
'În acelaşi timp, vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România se explică şi prin faptul că Biserica Ortodoxă Română, latină ca origine etnică, dar de credinţă ortodoxă răsăriteană, este o Biserică deschisă dialogului internaţional, intercreştin sau ecumenic. Prin urmare, vocaţia particulară a Bisericii Ortodoxe Române este aceea de a fi un pod, o punte de legătură între Răsărit şi Apus. Totodată, trebuie spus că Papa n-a venit în România doar pentru ortodocşii români cu care Biserica Romano-Catolică, în general, are relaţii bune, ci şi pentru faptul că în România se află cea mai bine organizată şi dinamică minoritate catolică dintr-o ţară majoritar ortodoxă. Astfel, vizita Papei nu a fost numai una ecumenică, ci şi una cu semnificaţii pastorale pentru episcopii, preoţii şi credincioşii romano-catolici şi greco-catolici din România, care s-au bucurat în mod deosebit de prezenţa episcopului Romei în România'.
'Aniversarea unui deceniu de la vizita Papei în România constituie, de asemenea, un prilej de evocare a personalităţii sale deosebite. Personalitatea sa a fost un dar nu numai pentru Biserica Romano-Catolică, ci şi pentru lumea de astăzi, în general, din ce în ce mai secularizată şi confuză din punct de vedere spiritual şi moral. Papa Ioan Paul al II-lea a fost un apostol al păcii şi al unităţii, apreciat la nivel mondial, un misionar al libertăţii întru Hristos, libertate mai tare decât orice sistem totalitar de dreapta sau de stânga. Este semnificativ faptul că primul Papă de origine slavă din istorie a subliniat permanent în cuvântările sale importanţa spiritualităţii ca dimensiune centrală a vieţii umane, convingere care nu venea doar din studiile sale teologice şi filosofice, ci mai ales din istoria vieţii sale personale, din experienţa ajutorului lui Dumnezeu în încercările dramatice ale vieţii sale, atât din timpul războiului, cât şi din perioada grea a comunismului totalitar'.
'În lumina Învierii Domnului nostru Isus Hristos, vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România capătă, acum, după zece ani, valoarea permanentă a unui simbol de apropiere, dialog şi cooperare între Biserici, prin promovarea iubirii sfinte în viaţa persoanelor, a comunităţilor şi a popoarelor. Vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România a contribuit, la nivel politic, la aderarea României la NATO şi Uniunea Europeană, iar, în plan pastoral-ecumenic, la o detensionare a relaţiilor dintre greco-catolici şi ortodocşi în România, deşi nu au fost rezolvate toate problemele lor patrimoniale. Totuşi, lumina acelor zile de 7, 8 şi 9 mai 1999 nu poate fi niciodată separată de lumina şi bucuria Sfintelor Paşti, izvor de speranţă şi iubire frăţească în Hristos. Mulţumim lui Dumnezeu pentru că această lumină a fost mărturisită atunci împreună de un Papă catolic şi un Patriarh ortodox, cu speranţa comuniunii şi conlucrării între creştini, spre slava Preasfintei Treimi şi spre binele Bisericii lui Hristos'.
(Sursa: Basilica.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 796, Ultimul acces: 2026-10-04 18:45:34