Moaştele Sfântului Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului, au sosit în Capitală[2009-04-30]Ieri, în jurul orei 18:30, delegaţia din Grecia, condusă de Înaltpreasfinţitul Panteleimon de Veria, Nausa şi Kampania, a sosit pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă“, aducând moaştele Sfântului Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului. Delegaţia greacă a fost întâmpinată de o delegaţie de ierarhi români, condusă de Înalt Preasfinţitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, iar mai apoi sfintele moaşte au fost primite, în Catedrala patriarhală, de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu soborul slujitorilor Catedralei şi câteva sute de credincioşi. Aici a avut loc o slujbă de mulţumire, la finalul căreia Întâistătătorul Bisericii noastre a ţinut un cuvânt de întâmpinare prin care şi-a exprimat bucuria sosirii moaştelor Sfântului Grigorie Palama. Moaştele Sfântului Grigorie Palama vor rămâne în Capitală până în după-amiaza zilei de 1 mai, când delegaţia din Grecia va pleca la Galaţi, în Episcopia Dunării de Jos, unde moaştele sfântului vor fi aşezate spre închinare până pe 4 mai 2009. În salonul oficial al aeroportului a avut loc un Te Deum, la finalul căruia Înaltpreasfinţitul Mitropolit Irineu a mulţumit Înaltpreasfinţitului Mitropolit Panteleimon pentru revenirea pe pământ românesc şi pentru aducerea moaştelor Sfântului Grigorie Palama, teologul luminii, al harului şi al rugăciunii. Mitropolitul Olteniei a subliniat că “aducerea sfintelor moaşte în aceste momente sfinte pascale împlineşte această dorinţă a noastră de lumină, această bucurie a noastră, a luminii sfinte şi credem că venirea teologului luminii la noi ne dă şi mai multă încredere, şi mai multă dorinţă de a ajunge în lumina cea neapropiată. Sfântul Grigorie Palama împreună cu părinţii athoniţi şi cu alţi părinţi au fost părinţi isihaşti, părinţi ai liniştii sufleteşti, părinţi ai concentrării, ai adâncirii, ai spiritului, ai dragostei. De aceea, noi mulţumim lui Dumnezu pentru venirea sfântului şi mulţumim, de asemenea, şi Preafericitul Părinte Patriarh, care a avut această iniţiativă de a aduce moaştele Sfântului Grigorie Palama, pentru binecuvântarea noastră şi a tuturor celor care se vor închina şi vor primi bucuria aceasta duhovnicească de la Sfântul Grigorie Palama. Credem că sărutând cinstitele moaşte ne vom împărtăşi şi noi de lumina dumnezeiască, de lumina schimbării la faţă în care a vieţuit Sfântul Grigorie Palama”. Mitropolitul de Veria, Nausa şi Kampania, Înaltpreasfinţitul Panteleimon, şi-a exprimat cu acest prilej bucuria reîntâlnirii cu poporul român, evlavios şi iubitor de sfinţi. „Considerăm această întâmpinare călduroasă pe care ne-aţi pregătit-o nu numai o expresie a dragostei pe care o nutriţi faţă de smerenia noastră şi faţă de părinţii care mă însoţesc, ci în special o expresie a evlaviei şi a cinstei pentru acest mare sfânt al Bisericii, pentru teologul şi făcătorul de minuni, Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului”, a spus Înaltpreasfinţitul Panteleimon de Veria, Nausa şi Kampania. După acest moment de rugăciune şi ospitalitate, convoiul alcătuit din delegaţia Mitropoliei de Veria, împreună cu unii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române şi cu preoţi şi diaconi de la Catedrala patriarhală au plecat de la aeroport, purtând racla cu moaştele Sfântului Grigorie Palama până la Catedrala patriarhală, unde au fost primite de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu soborul slujitorilor Catedralei şi câteva sute de credincioşi. Cu această ocazie, a avut loc o slujbă de mulţumire, la finalul căreia Părintele Patriarh a ţinut un cuvânt festiv de întâmpinare, prin care şi-a exprimat bucuria sosirii moaştelor Sfântului Grigorie Palama, arătând că în aceste momente de bucurie pascală Dumnezeu ne binecuvintează cu încă un dar sfânt, adus de IPS Panteleimon, care a devenit un prieten al Bisericii noastre şi un împreună-misionar în lucrarea sfântă a Ortodoxiei. Întâistătătorul Bisericii noastre a evidenţiat personalitatea teologică a acestui mare apărător al Ortodoxiei, precum şi fericita coincidenţă a aniversării în acest an a 650 de ani de la mutarea la Domnul a Sfântului Grigorie Palama şi tot atâţia ani de la înfiinţarea Mitropoliei Ţării Româneşti. „Avem de-a face cu o binecuvântare deosebită ca, în anul în care se înfiinţează Mitropolia Ţării Româneşti, un mare reprezentant, teolog şi trăitor al isihasmului, Sfântul Ierarh Grigorie Palama, să devină rugător în ceruri, prin trecerea sa la Domnul, pentru întreaga Ortodoxie. Prin aceasta, Ţara Românească şi Moldova primesc o vocaţie şi un destin filocalic isihast. Mişcarea isihastă de la Muntele Athos şi Constantinopol a fost o pregătire a tuturor popoarelor ortodoxe, ca, atunci când Imperiul Bizantin va cădea sub stăpânire otomană, popoarele ortodoxe să nu-şi piardă speranţa în împărăţia cea netrecătoare a lui Dumnezeu, care se cunoaşte începând din lumea aceasta, ca prezenţă a harului dumnezeiesc, necreat în inimile oamenilor, potrivit cuvintelor Mântuitorului că <<împărăţia lui Dumnezeu este în lăuntrul vostru>>. Sfântul acesta isihast învaţă că împărăţia lui Dumnezeu este în lăuntrul nostru. Raiul şi iadul încep în inima noastră. Dacă suntem în comuniune cu Dumnezeu avem începutul raiului în sufletul nostru. Dacă ne despărţim de Dumnezeu, atunci avem începutul iadului în sufletul nostru, încă din lumea aceasta. Sfântul Grigorie Palama este ocrotitor al tuturor ţărilor ortodoxe în care isihasmul s-a dezvoltat foarte mult”, a spus Părintele Patriarh Daniel. La finalul cuvântului său, Patriarhul României a oferit Înaltpreasfinţitului Mitropolit Panteleimon, întregii delegaţii din Grecia, precum şi ierarhilor români prezenţi câte o medalie de argint aurit, cu chipul Sfântului Grigorie Palama, imprimată la Monetăria Statului. În continuare, Mitropolitul de Veria, Nausa şi Kampania a ţinut un cuvânt prin care a arătat că unitatea se regăseşte în Biserică şi se constituie în unitatea dintre Hristos şi sfinţii Săi, sfinţii fiind, aşadar, cinstite mădulare ale Bisericii cereşti. ”Cred că nu am exagera dacă am spune că luminătorul cel mare şi păstorul Tesalonicului, Sfântul Grigorie Palama, se află în mijlocul nostru cu multă bucurie, nu numai prin faptul că cinstitele sale moaşte se află acum cu noi, dar cu siguranţă este aici şi în duhul, ca să prăznuiască împreună cu noi sărbătoarea urmaşului său la tronul Bisericii apostolice din Tesalonic, a păstorului de mai apoi al cetăţii în care s-a născut, a Constantinopolului, a Sfântului Atanasie Patelarie, în cinstea căruia sunt închinate manifestările religioase din aceste zile, de aici şi de la Galaţi.” Moaştele Sfântului Grigorie Palama vor rămâne în Catedrala patriarhală până mâine dimineaţă, la ora 9:00, când vor fi purtate în procesiune la Biserica-paraclis studenţesc „Sfântul Grigorie Palama“ din incinta Universităţii 'Politehnica' din Bucureşti (Splaiul Independenţei nr. 313, în apropierea staţiei de metrou Grozăveşti), iar mâine după-amiază, delegaţia din Grecia va pleca la Galaţi, în Episcopia Dunării de Jos, unde cinstitele moaşte ale Sfântului Grigorie Palama vor fi aşezate spre închinare până în ziua de 4 mai 2009. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 766, Ultimul acces: 2026-10-06 12:00:19
|
Timp total: 0.03s...
[]:1