© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.03s...
Sfintele Paşti la televizor[2009-04-30]Autor: Andrei PlesuTotul era «îmbrăcat în haine (straie, veşminte) de sărbătoare», toţi mărşăluiau «ca un singur om» spre un viitor glorios, sub privirile vigilente, îndrumătoare ale Conducătorului. N-am putut merge la biserică în noaptea de Înviere. M‑am uitat, deci, la televizor, deşi socotesc că acest mod de a participa la liturghie transformă misterul comuniunii într-o veselă complicitate mondenă. Bei o ţuică, tragi cu ochiul spre drob şi contempli, ferit, înghesuiala populară. La ora douăsprezece, fredonezi, pios, din fotoliu, „Hristos a înviat!” şi treci la masă, cu sentimentul datoriei împlinite. Anul acesta, slujba a fost preluată de mai multe posturi, parte din ele având grijă să facă dreptate întregii geografii naţionale. Unii îşi instalaseră camerele de luat vederi la Patriarhie, alţii la Constanţa, alţii la Tismana, alţii în Bucovina . Inconfundabilul, indigerabilul, incenzurabilul OTV a preferat Pipera, pentru a adăuga un nou episod telenovelei despre viaţa grea a iluminatului Gigi, oferită seară de seară, în Postul Mare, compatrioţilor indignaţi. Caracteristică pentru toate transmisiunile în direct a fost decizia realizatorilor de a năimi comentatori mai mult sau mai puţin competenţi, capabili să explice telespectatorilor ce văd şi să le stimuleze entuziasmul. Aşa stând lucrurile, slujba propriu-zisă trecea pe planul doi: nu auzeai textul, decât în pauzele (scurte) ale comentariului. Un spectacol comentat, de orice fel ar fi el, încetează să mai fie spectacol, pentru a deveni o festivitate ideologică. Comentariul are darul de a pune o fatală distanţă între privitor şi obiectul privit. Obiectul privit e în altă dimensiune, e undeva „acolo”, iar privitorul n-are acces la el decât prin intermediari. Te uiţi, dar nu participi la ce vezi, ci la ceea ce vrea să vezi o terţă persoană. Te uiţi de departe, din afară, ca la ceva mai curând exotic, ceva care necesită lămuriri şi încurajări mobilizatoare. Am asistat, aşadar, perplex şi neputincios la transformarea unei slujbe tradiţionale în film documentar, adică într-o combinaţie de etnografie şi reportaj. Mi-am adus, inevitabil, aminte de modul cum se transmiteau, în anii comunismului, defilările de 23 august şi de 1 mai. Tonul „povestitorului” din off era când cald descriptiv, când patetic, când scuturat de mândrie patriotică, când înlăcrimat de un năvalnic umanism de partid. Pe micile ecrane treceau, încolonate, mari „realizări”. Totul era „îmbrăcat în haine (straie, veşminte) de sărbătoare”, toţi mărşăluiau „ca un singur om” spre un viitor glorios, sub privirile vigilente, îndrumătoare ale Conducătorului. Nu mi-a făcut deloc plăcere să fiu împins spre asemenea asociaţii de regia transmisiunilor de Paşti. Nu contest buna intenţie a comentatorilor (foarte inegali, de altfel), dar rezultatul prestaţiei lor era o brutală desacralizare a momentului, o inaderenţă de fond la sensul real al evenimentului transmis. Cât despre prezenţa inflaţionară a dlui Becali pe toate canalele, în ajunul Sărbătorilor Pascale, aşa încât „patimile” lui să ajungă la concurenţă cu patimile lui Isus, ea, această prezenţă, blasfematorie prin ea însăşi, nu poate crea decât nelinişte. Nu e vina dlui Becali. El trebuie iertat ca unul care nu ştie ce face. Dar setea de Becali a tuturor posturilor de televiziune şi a întregii prese autohtone, disponibilitatea populară faţă de dramoleta bietului om, mergând până la a o transforma în subiect de dezbatere naţională, amputează orice speranţă. Aşa gândim, aşa trăim, aşa votăm. Dumnezeu să ne ierte!. Sursa: www.Culte.ro Contor Accesări: 796, Ultimul acces: 2026-10-07 13:52:41
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1
