Procesiunea de Florii în Municipiul Ploieşti [2009-04-12]La auzul veştii că şi anul acesta Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, a dat binecuvântarea pentru o nouă procesiune de Florii, credincioşii din Ploieşti s-au adunat sâmbătă, 11 aprilie 2009, la Biserica „Maica Precista” şi de aici s-a pornit pe Bulevardul Republicii prin zona centrală a municipiului, către Catedrala „Sfântul Ioan”. Pe drum, alte grupuri de credincioşi de la bisericile „Sfânta Vineri”, „Sfinţii Voievozi”, „Sfântul Gheorghe” şi „Sfinţii Împăraţi” s-au alăturat în cadrul procesiunii. De la Catedrală, preoţii şi credincioşii adunaţi în număr foarte mare, s-au îndreptat către Biserica „Sfântul Vasile”, iar de aici au continuat să meargă până la Biserica „Sfântul Andrei”, unde procesiunea s-a încheiat, după ce Părintele Protoiereu Muşat Ştefan a rostit un cuvânt de învăţătură credincioşilor prezenţi, mulţumindu-le pentru dragostea pe care au avut-o de a participa la această procesiune şi îndemnându-i ca mesajul primit, ca nişte adevăraţi mesageri să fie transmis şi celor care din binecuvântate pricini n-au putut participa.Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 825, Ultimul acces: 2026-10-04 20:44:40
|
Timp total: 0.04s...
[]:1