Târnosirea bisericii parohiei Milcoveni din Episcopia Caransebeșului  - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Târnosirea bisericii parohiei Milcoveni din Episcopia Caransebeșului 

[2009-04-06]
Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian a săvârşit duminică, 5 martie a.c., Sf. Liturghie arhierească la parohia Milcoveni, târnosind totodată și sfântul lăcaş. În cadrul dumnezeieştii Liturghii Ierarhul a hirotesit întru sachelar pe părintele paroh Ciprian Petrean. Preasfinţia Sa a acordat acte de cinstire ctitorilor şi binefăcătorilor care s-au implicat în viaţa bisericească a parohiei Milcoveni, care deşi este o comunitate mică, păstrează duhul rugăciunii şi a virtuţilor creştineşti. După cuvintele de mulţumire adresate de către părintele paroh, Chiriarhul a ţinut un cuvânt de învăţătură, în care a evidențiat exemplul pocăinţei şi al rugăciunii dat de către Cuvioasa Maria Egipteanca, prăznuită în mod deosebit de către biserică în Duminica a V-a din Postul Mare. Toţi credincioşii prezenţi au intrat prin sfântul altar, închinându-se înaintea sfintei mese pecetluite şi primenite prin lucrarea apostolică de târnosire. Sărbătoarea parohiei Milcoveni a luat sfârşit la căminul cultural din localitate, unde toţi credincioşii au participat la agapa frăţească.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 902, Ultimul acces: 2026-10-05 07:06:59