Hotărâri ale Consiliului Eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei  - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Hotărâri ale Consiliului Eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei 

[2009-04-06]
În şedinţa de lucru a Consiliului Eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei din data de 2 aprilie 2009, desfăşurată în sala de şedinţe a Centrului Eparhial, sub preşedinţia Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, s-au discutat şi aprobat datele de desfăşurare a conferinţelor preoţeşti de primăvară din cadrul celor patru Protopopiate ale Eparhiei, care vor avea ca temă: „Personalitatea şi opera Sfântului Vasile cel Mare”.

De asemenea, s-a stabilit data şi locul de desfăşurare a sinaxei stareţilor şi stareţelor aşezămintelor monahale din cadrul Eparhiei, precum şi a unor întâlniri cu preoţii capelani din Eparhie, cu cadrele didactice de la instituţiile de învăţământ teologic şi cu profesorii de religie din cadrul Episcopiei Oradiei.

Aceste conferinţe şi întâlniri se vor desfăşura în perioada 4-12 mai 2009, după următorul program:

- Luni, 4 mai 2009, conferinţă preoţească în Protopopiatul Oradea;
- Marţi, 5 mai 2009, conferinţă preoţească în Protopopiatul Beiuş;
- Miercuri, 6 mai 2009, conferinţă preoţească în Protopopiatul Marghita;
- Joi, 7 mai 2009, conferinţă preoţească în Protopopiatul Tinca;
- Vineri, 8 mai 2009, sinaxa stareţilor şi stareţelor la Mânăstirea Izbuc;
- Sâmbătă, 9 mai 2009, întâlnire cu preoţii capelani din Eparhie, în sala de şedinţe a Protopopiatului Oradea;
- Luni, 11 mai 2009, întâlnire cu cadrele didactice de la instituţiile de învăţământ teologic: Facultatea de Teologie Ortodoxă din Oradea, Liceul Teologic Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” şi clasele cu profil teologic de la Liceul pedagogic „Nicolae Bolcaş” din Beiuş. Întâlnirea va avea loc la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Oradea;
- Marţi, 12 mai 2009, întâlnire cu toţi profesorii de religie din cadrul Eparhiei, la Mânăstirea Sfânta Cruce din Oradea .

Toate conferinţele şi întâlnirile organizate vor fi prezidate de către Preasfinţitul Părinte Episcop Sofronie.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 947, Ultimul acces: 2026-09-30 12:37:55