Parohiei Ortodoxe „Sfântul Pantelimon” din Polihni, Grecia, i s-a oferit din partea Patriarhiei Române un acoperământ al Sfântului Dimitrie cel Nou  - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Parohiei Ortodoxe „Sfântul Pantelimon” din Polihni, Grecia, i s-a oferit din partea Patriarhiei Române un acoperământ al Sfântului Dimitrie cel Nou 

[2009-03-27]
Anul acesta, un acoperământ al Sfântului Dimitrie Basarabov a fost dăruit în semn de binecuvântare, Parohiei Ortodoxe „Sfântul Pantelimon” - Polihni, din cadrul Mitropoliei de Neapolis şi Stavropolis, unde participă la slujbă alături de credincioşii greci şi un număr destul de semnificativ de români, care s-au stabilit în această parte a Greciei.

Preotul român Vicenţiu Curelaru, aflat la studii în Grecia şi care slujeşte în această parohie, ne-a mărturisit faptul că prin binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Varnava, chiriarhul locului, se slujeşte în biserică, o dată pe lună, în limba română.

Părintele Vicenţiu Curelaru împreună cu binecredincioşii ortodocşi români şi greci, stabiliţi în parohia „Sfântul Pantelimon” – Polihni, s-au adresat Patriarhiei Române pentru a primi un acoperământ al Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor.

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, această iniţiativă a fost dusă la împlinire, astfel, credincioşii ortodocşi, deopotrivă greci şi români, au primit cu mare evlavie preţuitul acoperământ pe care l-au depus în biserica parohiei „Sfântul Pantelimon” – Polihni din Grecia, spre cinstire şi spre închinare.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 921, Ultimul acces: 2026-10-06 05:38:14