Prima duminică din Post (pentru copii)

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Prima duminică din Post (pentru copii)

[2009-03-01]

pr. Pietro Righetto

1. Introducere

În timpul Primului Război Mondial, în timp ce bombele cădeau ca o ploaie asupra unui sat din Trevigiano, pe care autorităţile au dat ordin să îl distrugă, o sărmană mamă, încărcată cu obiectele de strictă necesitate, îi împingea înainte pe cei patru copilaşi care plângeau. Deodată, unul dintre ei, cel mai mare, de nouă ani, strigă:

- Mamă, am uitat catehismul!

Şi, hotărât, dă să se întoarcă! A renunţat doar când mama i-a promis solemn că îi va cumpăra un altul.

Devenind mai mari, trebuie să creştem şi în responsabilitate faţă de datoriile noastre familiale şi religioase...

2. Tema

Din an în an, tot mai mari, tot mai fideli Domnului.

3. Mesajul zilei

În Postul Mare, trebuie să ne străduim mai mult să contemplăm exemplul lui Isus şi să îl imităm.

Pentru a face aceasta, ne gândim la trei cuvinte: Curcubeu, Arcă... şi numărul 40.

- Curcubeu. Ştiţi ce spune Biblia despre curcubeu? Dumnezeu îi spune lui Noe şi nouă: "Închei o alianţă cu voi şi cu toate creaturile... Pun curcubeul peste nori şi el va fi semn între mine şi pământ...".

- Ca şi Noe, să ne amintim de alianţa lui Dumnezeu cu noi, revitalizată prin pătimirea şi moartea lui Isus, şi să ne propunem să ne trăim tot mai bine Botezul.

- Arca. Două arce sunt amintite în Biblie: care? Arca pe care s-a salvat Noe, familia lui şi toate animalele... Apoi, arca alianţei: cutia sacră în care erau păstrate cele două table ale celor 10 Porunci.

- Pentru a fi fideli alianţei cu Dumnezeu, trebuie să observăm cele 10 porunci, aprofundându-le valoarea şi fecunditatea pentru noi, mai ales în acest timp al Postului Mare.

- Numărul 40 în Biblie aminteşte şi indică un timp de încercare (cf. Noe, Moise în deşert, Ilie...), timp de ispitire.

- Asemenea lui Isus în deşert timp de 40 de zile, nu trebuie să ascultăm glasul celui rău, ci să ne străduim să împlinim mereu voinţa Tatălui, care ne vrea fideli, umili, blânzi, ascultători, sobri, înţelegători, caritabili.

Pentru a-i semăna, trebuie să trăim în fiecare zi renunţările şi promisiunile de la botez. Vi le amintiţi?

- La ritul impunerii cenuşii, ni s-a spus: "Convertiţi-vă şi credeţi în Evanghelie!" (Putem pune puţină cenuşă în mâna copiilor şi să reflectăm apoi împreună cu ei).

O fetiţă sfântă din zilele noastre, Francesca Tomassini din Foligno, la începutul Postului Mare din 1978, lua aceste hotărâri:

- "Cum vreau să îmi trăiesc Postul Mare? Astfel: iubire faţă de aproapele.

- Să uit de mine însămi pentru alţii (generozitate, caritate, în familie şi la şcoală).

- Să renunţ la lucrurile comode pentru a-i ajuta pe cei care au mai mare nevoie de mine.

- Să citesc, în fiecare zi, un fragment din Evanghelie, împreună cu mama şi cu frăţiorul şi, dacă este posibil, să îl antrenez şi pe tata.

4. Exemple

a) Jocul de dame (Program pentru a reuşi în viaţă).

Într-o zi, rabinul Nahum a sosit pe neaşteptate la şcoală şi i-a găsit pe elevi jucând damişah, cum era obiceiul în acea perioadă.

Când l-au văzut intrând, au rămas blocaţi şi s-au oprit din joc. Dar el i-a salutat prieteneşte şi a întrebat:

- Ştiţi regulile jocului de dame?

Şi pentru că elevii, speriaţi, nu deschideau gura, a continuat:

- Vi le amintesc eu.

Prima este: nu se pot face doi paşi o dată.

A doua: se poate merge doar înainte, fără posibilitatea de a se întoarce.

Iar a treia: când se ajunge în vârf, se poate merge oriunde şi se dublează capacitatea de joc.

Aceste trei reguli sunt valabile şi pentru viaţă!

Copii, ce învăţătură mai bună decât aceasta pot să vă dau astăzi?

b) Hercule la răspântie (Pentru a decide urmarea nu a ceea ce place, ci a ceea ce este bun, drept şi necesar).

Pe drumul vieţii se văzu în faţa a două drumuri: unul urca printre stânci şi spini; celălalt era drept, printre pomi şi flori.

Hercule nu ştia pe care să îl aleagă.

Pentru a-l ajuta în alegere, de pe drumul care urca a venit un tânăr cu chipul senin, puternic şi, în acelaşi timp, simplu, care i-a spus:

- Vino cu mine. Vei avea de făcut eforturi, dar la sfârşit vei fi mulţumit.

Hercule l-a întrebat:

- Cine eşti?

Tânărul i-a răspuns:

- Sunt Datoria.

În schimb, de pe celălalt drum a venit un tânăr gras, cu faţa vlăguită şi cu un gest de invitaţie. A spus:

- Vino cu mine. Nu va trebui să faci eforturi; viaţa ta va fi mereu un joc şi o sărbătoare.

Hercule l-a întrebat:

- Care este numele tău?

Tânărul i-a răspuns:

- Eu sunt Plăcerea!

Hercule a reluat:

- Ce îi oferi la sfârşit celui care te urmează?

Întrucât nu a primit răspuns la această întrebare, ci numai o invitaţie la bucurie, Hercule s-a hotărât să aleagă calea dificilă a Datoriei.

c) Un mic albanez (Învingerea ispitelor "consumismului").

Mă plimbam pe sub porticul din Piaţa Cavour, la Ancona, unde se opresc deseori cerşetorii. De câtva timp, s-a aciuat acolo un micuţ albanez de 12 ani, care trăieşte din pomenile trecătorilor.

Mi s-a adresat şi mie, cu cererea lui, aproape în italiană. În schimbul unei monede 500 de lire mi-a dat o iconiţă cu sfânta Maria Goretti.

În timp ce mă îndepărtam, m-a întrebat dacă pot să îi fac rost de o pereche de pantofi uzaţi. În picioare avea o pereche de pantofi rupţi în mai multe locuri.

L-am invitat atunci să mă urmeze la un magazin din apropiere. Vânzătoarea ne-a arătat o pereche de pantofi foarte frumoasă, la preţ redus, de la 99.000 la 69.000 de lire. Băiatul i-a întors în mâini, apoi, zâmbind, a exclamat: "Nu, aceştia costă prea mult!" Aş fi putut să insist să îi ia, dar am preferat să îl las liber să se comporte în conformitate cu sensibilitatea şi inteligenţa lui.

Răbdătoare, vânzătoarea a dispărut după tejghea pentru a se întoarce imediat cu o altă pereche de pantofi, foarte frumoşi, la preţul de 45.000 de lire. Micul albanez, după ce i-a învârtit şi pe aceştia în mână, zâmbindu-mi, mi-a spus din nou, "Nu, sunt prea scumpi".

Dându-şi seama care este situaţia, vânzătoarea a adus o pereche care costa doar 19.000 de lire. Băiatul, vizibil fericit, după ce i-a pus în picioare şi mi-a mulţumit, a zburat să îşi reia locul de muncă.

Am plecat emoţionat. Acel micuţ albanez mi-a dat în schimbul darului meu o generozitate şi mai mare. Ştiuse să renunţe la ceva frumos, ca să nu mă determine să cheltuiesc mult. Şi totuşi, eram doar unul dintre numeroşii trecători, un simplu necunoscut pe care, totuşi, el, cu inteligenţa lui vie, l-a tratat ca şi cum ar fi fost tatăl lui...

Sursa: www.ProFamilia.ro

Contor Accesări: 1221, Ultimul acces: 2026-10-04 01:20:38

Timp total: 0.04s...

[]:1