Cum mai arată Dumnezeu ... din noi???

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Cum mai arată Dumnezeu ... din noi???

[2009-03-01]

pr. Felix Roca jr

Curând după ce se născu fratele ei, micuţa fetiţă începu să le ceară părinţilor s-o lase singură cu micuţul copilaş. Ei se temeau că, aşa cum sunt majoritatea copiilor de patru ani, s-ar putea simţi geloasă şi l-ar putea lovi sau zgâlţâi, aşa că au refuzat-o.

Dar ea nu arăta nici un semn de gelozie. Trata copilaşul cu blândeţe şi dorinţa de a rămâne singură cu el devenea din ce în ce mai stringentă. Aşa că s-au hotărât s-o lase.

Încântată, intră în camera copilului şi închise uşa, dar nu de tot - suficient ca părinţii ei curioşi să zărească ceva şi să tragă cu urechea. Au văzut-o pe micuţa fetiţă cum se îndreptă liniştită către frăţiorul ei, îşi puse faţa alături de a lui şi îi spuse încet: "Bebe mic, spune-mi şi mie cum mai arată Dumnezeu. Eu încep să uit!" (după o relatare de Dan Millman)

Cum mai arată Dumnezeu? Ne mai amintim noi acest "detaliu" al existenţei noastre??? Am fi capabili să vorbim despre acest lucru? Am mai fi capabili să împărtăşim şi altora imaginea lui Dumnezeu? Nu!!! Nu doar o imagine teoretică ... ci acea imagine reală înscrisă în fiinţa fiecăruia dintre noi ...

Privind la lecturile Liturgiei Cuvântului propuse pentru această primă duminică a Postului Mare îmi dau seama că, de fapt, aceasta şi este menirea unui post adevărat: să ne reamintim cum este Dumnezeu, să ne reamintim cât de milostiv este Dumnezeu şi, încurajaţi de toate acestea, să ne străduim să-i fim tot mai asemănători ... adică ... mai buni!!!

Dar cum putem noi să ne reamintim de bunătatea şi milostivirea lui Dumnezeu? Cred că doar apropiindu-ne de Cineva, lipindu-ne faţa de pieptul său şi rugându-l: Spune-ne şi nouă cum mai arată Dumnezeu, căci noi începem să uităm! Iar acest Cineva de care trebuie să ne apropiem nu poate fi nimeni altcineva decât Isus Cristos cel pe care evanghelia de astăzi ni-l prezintă ca fiind condus de Duhul Sfânt în pustiu (cf. Mc. 1,12). Cu siguranţă doar acolo, în pustiu, ne vom putea apropia de el şi îl vom putea redescoperi pe Dumnezeu aşa cum este cu adevărat.

Citind fragmentul evanghelic de astăzi ne surprinde modul succint al evanghelistului Marcu de a ne prezenta acest moment al pustiului din viaţa lui Isus. Privind în celelalte evanghelii sinoptice vedem cum acestea ne vorbesc pe larg despre acest moment prezentând chiar ispitirile propriu-zise la care a fost supus Isus. Însă ştiind că evanghelia după Sfântul Marcu a fost cea care a constituit unul dintre izvoarele din care s-au format apoi celelalte evanghelii sinoptice, cred că tocmai în acest fragment succint, relatat de evanghelistul Marcu, putem găsi sensul originar al acestui moment din viaţa lui Isus şi, mai ales, ceea ce vrea să ne transmită nouă astăzi acest evanghelist. Vedem astfel cum accentul nu cade pe ispitirile propriu-zise şi nici pe modul cum Isus a luptat împotriva lor, ci mai ales pe faptul că acolo, în pustiu, Isus nu era singur. Dincolo de prezenţa forţelor rele, evanghelistul subliniază faptul că Isus a fost condus în pustiu de către Duhul Sfânt, care cu siguranţă nu s-a îndepărtat de Isus nici chiar în acele momente de ispită, dar şi faptul că îngerii îi slujeau, sugerând prin aceasta grija şi sprijinul Tatălui. Înţelegem astfel de ce, poate mai mult ca în alte momente ale vieţii noastre, atunci când vrem să ne apropiem de Dumnezeu avem nevoie de a ne retrage în pustiu, nu atât pentru a fi ispitiţi, cât mai ales pentru a redescoperi acolo prezenţa divină care nu se depărtează de cel aflat în încercare, ci devine o prezenţă tot mai evidentă şi clară.

Şi dacă prima lectură de astăzi ne reamintea de semnul curcubeului pe care Dumnezeu l-a aşezat pe cer pentru ca El însuşi să-şi reamintească de bunătatea şi milostivirea sa (cf. Gen. 9,15) şi astfel să nu mai distrugă omenirea prin potop, vedem cum pustiul devine semn pentru noi, oamenii, pentru a ne reaminti mereu de bunătatea şi milostivirea divină care rămâne cu statornicie şi fidelitate alături de cel care are de trecut prin dificultăţi şi de întâmpinat obstacole.

Astfel, timpul postului, pe care suntem chemaţi să-l trăim, asemenea lui Isus, retrăgându-ne în pustiu, devine timp de apropiere de Dumnezeu şi de trăire deja în prezenţa Sa. Căci de-a lungul postului Dumnezeu nu este undeva departe (aşa cum, din păcate, mulţi am început să-l percepem), ci este alături de noi şi, chiar mai mult, îşi manifestă grija şi milostivirea faţă de noi sprijinindu-ne în luptele noastre. Descoperim certitudinea acestea prezenţe permanente a lui Dumnezeu alături de noi, mai ales atunci când ne aflăm în dificultate, şi în cea de a doua lectură de astăzi în care apostolul Petru ne spune: Cristos a murit pentru păcate, o dată pentru totdeauna: cel drept a murit pentru cei nelegiuiţi, pentru ca să vă conducă la Dumnezeu (1Pt 3,18).

Aceasta este aşadar singura cale de a ne apropia de Dumnezeu şi de a-i fi tot asemănători: să ne reamintim de bunătatea şi milostivirea divină şi lăsându-ne atinşi de acest har al prezenţei divine să reaprindem în noi înşine sămânţa vieţii şi a iubirii divine pe care Dumnezeu le-a aşezat în fiinţa fiecăruia dintre noi atunci când ne-a dat viaţa.

Strigând şi lovind cu ciocănelul de lemn, licitatorul se gândea că nu merită efortul să-şi piardă timpul cu vechea vioară. Dar continuă să o ţină în braţe zâmbind şi strigând: - Iată ce licitez eu oameni buni! Hai, care este primul? Un dolar ... doi ... trei... o dată ... de două ori ... Mergem spre adjudecare pentru doar trei dolari ... Însă, chiar atunci, din spatele sălii un bărbat cu păr cărunt se apropie, lua arcuşul, şterse de praf vioara şi, întinzându-i corzile slăbite, cântă o melodie dulce şi pură, aşa cum numai îngerii cântă.

Melodia se opri, iar licitatorul cu o voce joasă şi înceată spuse: - Cât licitez eu pentru veghe vioară? O mie de dolari ... Cine dă două??? A ... trei mii ...o dată... de două ori ... de trei ori, adjudecat!!!

Oamenii se veseliră, iar unii strigară nedumeriţi: - Dar ce i-a schimbat valoarea? Dulce, veni şi replica: - Atingerea mâinii de maestru!!! (după o relatare de Myra B. Welch)

Avem nevoie de această atingere revigorantă a mâinii Maestrului Divin, mai ales acum la începutul Postului Mare, pentru a reuşi să îndepărtăm praful nelegiuirilor noastre şi pentru a redobândi strălucirea demnităţii pe care Divinul Creator a dat-o fiecăruia dintre noi. La acest punct trebuie să ajungă adevărata convertire la care ne invită Divinul Maestru pentru că doar astfel ne vom înălţa la cer împreună cu El mai presus de îngeri şi de toate puterile nevăzute, la dreapta lui Dumnezeu (cf. 1Pt 3,22).

Sursa: www.ProFamilia.ro

Contor Accesări: 1102, Ultimul acces: 2026-10-05 19:38:50

Timp total: 0.03s...

[]:1