Arhitecţii cer concurs la Catedrală[2009-02-24]Andra MatzalOrdinul Arhitecţilor din România (OAR) a adresat o scrisoare oficială Patriarhului BOR, în care îşi oferă expertiza profesională pentru organizarea unei competiţii de proiecte arhitecturale. Pe 23 februarie, la Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu“ din Bucureşti, Şerban Sturdza, preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România, şi Mircea Ochinciuc, preşedintele Filialei Teritoriale Bucureşti a OAR, şi-au exprimat, în cadrul unei conferinţe de presă, „surprinderea“ şi „dezamăgirea“ în faţa deciziei Patriarhiei de a renunţa la un concurs de arhitectură pentru ridicarea mult dezbătutei Catedrale Patriarhale. Adresată Prea Fericitului Părinte Patriarh Daniel, scrisoarea oficială pusă în circulaţie de către cele două instituţii insistă asupra necesităţii organizării unui concurs de proiecte pentru ridicarea Catedralei Patriarhale în Dealul Arsenalului, ţinând cont nu doar de legislaţia privitoare la achiziţiile publice, ci şi de complexitatea ansamblului arhitectural din care face parte Catedrala. Deşi OAR şi filiala sa bucureşteană au avut mai multe întâlniri cu reprezentanţi ai Bisericii, în urma cărora aceştia din urmă „păreau să fi îmbrăţişat“ organizarea unui concurs, „am aflat că, recent, proiectul a fost atribuit prin încredinţare directă unuia dintre colegii noştri“, se arată în scrisoare. Publicitate După cum a declarat Mircea Ochinciuc în cadrul conferinţei de presă, cel care a realizat deja prima etapă a proiectului Catedralei Patriarhale este Nicolae Vlădescu şi, după câte se pare, tot el se va ocupa şi de fazele sale ulterioare. În replică, Patriarhia precizează că „la cele două concursuri anterioare cu premii în bani organizate de către Patriarhia Română ca tematică pentru construirea Catedralei pe alte amplasamente s-au cheltuit peste 200.000 de dolari, fără un rezultat final concludent. Plecând de la această experienţă negativă, Patriarhia Română a hotărât să nu se mai ofere premii în bani, ci distincţii de onoare acelor arhitecţi merituoşi care vor contribui cu idei remarcabile la finalizarea proiectului de arhitectură al viitoarei Catedrale Patriarhale“. Numele lui Vlădescu nu este menţionat în comunicatul remis de Patriarhie. Sursa: www.Culte.ro Contor Accesări: 1146, Ultimul acces: 2026-10-07 06:17:38
|
Timp total: 0.04s...
[]:1