Slujire arhierească în Biserica "Sântul Ierarh Nicolae" din Episcopia Giurgiului [2009-02-23]În Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, Preasfinţitul Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un ales sobor de preoţi, a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească în Biserica „Sf. Ierarh Nicolae” din Bolintin Deal, protoieria Bolintin.Cu acest prilej, Preasfinţia Sa a instalat în funcţia de preot paroh al parohiei Bolintin Deal I pe Părintele Pisculungeanu Florin şi în funcţia de preot II al aceleiaşi parohii pe Părintele Avram Anani. De asemenea, cu această ocazie a acordat distincţia eparhială „Vrednicia Vlăsceană” domnului Emilian Bănică, primarul din Bolintin Deal. În cuvântul de învăţătură adresat numeroşilor credincioşi prezenţi, Preasfinţitul Părinte Ambrozie a vorbit despre pericopa evanghelică în care sunt arătate semnele premergătoare sfârşitului lumii şi ale celei de a doua veniri a Mântuitorului Hristos. La final, Preasfinţia Sa i-a îndemnat pe cei prezenţi la săvârşirea faptelor bune, la pocăinţă şi la iertare, urmând cuvintelor Sfântului Apostol Iacov: „Aşa să vorbiţi şi aşa să faceţi, ca unii care veţi fi judecaţi prin legea libertăţii”. (Iacov 2,12) Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1084, Ultimul acces: 2026-10-06 03:07:17
|
Timp total: 0.03s...
[]:1