Activităţi sociale şi un nou paroh în satul Tufanul cu Icoană, din Eparhia Argeşului şi Muscelului  - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Activităţi sociale şi un nou paroh în satul Tufanul cu Icoană, din Eparhia Argeşului şi Muscelului 

[2009-02-24]
Duminică, 22 februarie a.c., cu binecuvântarea Preasfinţitului Calinic, Episcopul Argeşului şi Muscelului, a avut loc în satul Tufanul cu Icoană, din comuna Mălureni, o acţiune de ajutorare a copiilor, cazuri sociale, care au primit haine şi alimente.

Cu prilejul acestei activităţi filantropice, desfăşurată în localitatea aflată la 25 de kilometri de Piteşti şi alcătuită din doar 300 de credincioşi, majoritatea de etnie rromă, a fost instalat ca preot paroh Părintele Pârvu Sorin Alexandru, la care au participat şi mai mulţi credincioşi ai Bisericii Mavrodolu, din Piteşti. Delegaţia Eparhiei Argeşului şi Muşcelului, condusă de părintele consilier Constantin Onu, a săvârşit, în unica sală de curs a şcolii din această comunitate, o sfeştanie, un moment de catehizare, rugăciuni de dezlegare şi un Te Deum. Din partea Centrului Eparhial a participat şi Mărunţelu Constantin Emil, teolog misionar pentru etnia rromilor din această eparhie.

Toate aceste momente au fost realizate cu sprijinul primarului comunei Mălureni, Alexandru Adrian Cristescu, şi au fost încadrate în contextul împlinirii a 150 de ani de la promulgarea Legii pentru desfiinţarea robiei în cazul ţiganilor particulari, aflaţi în proprietatea boierilor, la 20 februarie 1856.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1112, Ultimul acces: 2026-10-06 02:52:20