Biserica şi lucrarea de asistenţă socială - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Biserica şi lucrarea de asistenţă socială

[2009-02-16]
„Căci am fost flămând, şi Mi-aţi dat de mâncat; Mi-a fost sete şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin, şi M-aţi primit;

am fost gol, şi m-aţi îmbrăcat; am fost bolnav, şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă, şi aţi venit la Mine”. (Matei 25: 35, 36)

Scurt istoric al lucrării de asistenţă socială

Bisericile şi celelalte organizaţii şi comunităţi creştine se află neîndoielnic sub autoritatea înaltului mandat asumat de Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care s-a facut om ca să aducă săracilor vestea cea bună, să mângâie pe cei întristaţi, să slobozească pe cei închişi pe nedrept, să vindece pe cei bolnavi şi să vestească eliberarea celor oprimaţi (Luca 4:18).

Aceeaşi responsabilitate este afirmată în mod răspicat şi de către apostolul Iacov, care spune că „religia curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor” (Iac. 1:27).

Alături de efortul misionar pentru răspândirea învăţăturii lui Hristos, grija pentru cei aflaţi în nevoie s-a aflat şi în centrul activităţii apostolului Pavel.

Creştinismul s-a preocupat întotdeauna de nevoile materiale, dar şi spirituale ale credincioşilor, privite prin prisma obiectivului religios pe care il urmăreşte.

Biserica primară creştină (sec. I-VI) a considerat că asistenţa socială acordată săracilor, bătrânilor, bolnavilor, copiilor orfani etc., constituie o datorie de onoare, încărcată de semnificaţii morale.

Primele forme prin care a acţionat Biserica pentru ocrotirea celor oropsiţi au fost comunităţile bisericeşti cu proprietate de obşte, comunităţile bisericeşti sub forma colegiilor, corporaţiile sau asociaţiile admise de lege şi comunităţile fără proprietate de obşte care aveau o reţea de societăţi religioase şi de instituţii de asistenţa socială.

Cele mai vechi societăţi religioase au fost cele ale văduvelor, fecioarelor şi diaconiţelor, care considerau ajutorarea semenilor ca scop principal în viaţă.

Principalele instituţii de asistenţă socială organizate de Biserică au sprijinit, din cele mai vechi timpuri, familiile sărace, copiii orfani sau abandonaţi şi bătrânii bolnavi, asigurându-le îngrijire, şcolarizare şi însuşirea cultului bisericesc în vederea reîntregirii lor morale şi sociale.

De asemenea, în primele secole creştine, sub ocrotirea împăraţilor romani, de la Constantin cel Mare şi până la Iustinian, au luat fiinţă câteva instituţii asistenţiale cum ar fi: brefotrofiile (leagane pentru copii abandonaţi în vârstă de până la 7 ani), orfanotrofiile (orfelinatele), partenocomiile (case de adăpost pentru tinerele fete venite din familiile sărace sau orfelinate), ghirocomiile (azilurile pentru văduvele bătrâne şi fără sprijin) precum şi Societatea Religioasă a Parabolnavilor (grupuri de voluntari creştini care îndeplineau servicii sanitare în serviciul celor afectaţi de diferite maladii).

În perioada Evului Mediu (sec. VI-XVI), comunităţile monastice au promovat un model de spiritualitate care imbina în chip armonios contemplarea şi acţiunea radicală în folosul celor nevoiaşi.

În perioada Bisericii moderne (începând cu sec. XVI), comunităţile religioase protestante s-au angajat în acţiuni sociale consistente, cum au fost cele iniţiate de puritanii britanici (sec. XVI-XVII), de mişcarea pietistă din Germania sau de comunităţile moraviene conduse de prinţul Zinzendorf (sec. XVII).

În perioada modernă, mişcarea misionară evanghelică a fost caracterizată atât de pasiunea predicării mesajului lui Hristos în afara spaţiului dominat de creştinism, cât şi de implicarea activă în plan social, care s-a materializat în crearea de şcoli, spitale, orfelinate şi aziluri, cât şi în transformarea profundă a structurilor sociale, adeseori insuficient dezvoltate în acele părţi ale lumii.

În prezent, pe fondul unor acţiuni deosebite realizate la nivelul fiecărei societăţi pentru protecţia socială a persoanelor, familiilor, grupurilor şi comunităţilor aflate în nevoie, Bisericile şi comunităţile creştine îşi continuă misiunea cu caracter spiritual şi de caritate, consecventă modelului oferit de Domnul Isus Hristos.



Lucrarea de asistenţă socială astăzi



Asistenţa socială, ca formă de suport activ pentru familiile, grupurile şi comunităţile aflate în dificultate, reprezintă un ansamblul complex de măsuri şi acţiuni realizate pentru a răspunde nevoilor sociale individuale, familiale sau de grup, în vederea prevenirii şi depăşirii unor situaţii de dificultate, vulnerabilitate sau dependenţă, pentru prezervarea autonomiei şi protecţiei persoanei, pentru prevenirea marginalizării şi excluziunii sociale, pentru promovarea incluziunii sociale şi în scopul creşterii calităţii vieţii.



Cadrul general actual de desfăşurare şi dezvoltare a lucrării de asistenţă socială a Bisericii AZŞ din România este unul complex, caracterizat de implicarea activă a organizaţiile societăţii civile în dezvoltarea socială, în conformitate cu modelul democraţiei europene şi statutul României în Uniunea Europeană.

Din categoria organizaţiile societăţii civile fac parte:

· Organizaţiile nonguvernamentale (ong-uri);

· Organizaţiile comunitare (community-based organizations);

· Asociaţiile profesionale;

· Organizaţiile politice;

· Cluburile civice;

· Sindicatele;

· Organizaţiile filantropice;

· Cluburile sociale şi sportive;

· Instituţiile culturale;

· Organizaţiile religioase;

· Mişcările ecologiste;

· Media etc.



Domeniile de activitate specifică ale asistenţei sociale sunt următoarele:

· Domeniul tradiţional:

- familiile sărace;

- bătrânii;

- copiii;

- persoanele cu disabilităţi (handicap).

· Domeniul modern:

- bolnavii cu HIV/SIDA şi boli cronice;

- toxicomanii;

- persoanele aflate în detenţie (penitenciare, reeducare etc.);

- alte probleme ale societăţii moderne: familie monoparentală, mame tinere, violenţă domestică, calamităţi naturale etc.



Intervenţia de asistenţă socială constă în:

· Cercetarea, observarea, previzionarea pentru identificarea problemei/persoanei aflată în nevoie;

· Stabilirea de scopuri şi obiective concrete;

· Întocmirea proiectului de intervenţie;

· Formarea echipei de lucru şi stabilirea responsabilităţilor;

· Monitorizare şi evaluare parţială şi finală;

· Promovarea activităţilor.

Intervenţia de asistenţă socială are loc atunci când bunăstarea individuală sau colectivă se află în situaţie de risc. Cel mai important element este beneficiarul, persoana care are nevoie de sprijin, a cărei autonomie şi calitate a vieţii pot fi periclitate fără oferirea de asistenţă socială, determinând astfel apariţia riscului de excluziune socială.



Principiile care stau la baza asistenţei sociale sunt:

· Desfăşurarea activităţilor de asistenţă socială fără să facă deosebire de rasă, naţionalitate, religie, sex, sau apartenenţă politică etc.;

· Solidaritatea socială: întreaga comunitate participa la sprijinirea persoanelor care nu îşi pot asigura singure nevoile sociale;

· Centrarea pe familie şi comunitate având ca obiectiv întărirea si dezvoltarea mediilor naturale de viata ale persoanelor (familia si comunitatea);

· Abordarea globală pornind de la premiza ca problemele unei persoane, familii sau comunităţi sunt interdependente si nu se pot trata separat;

· Organizarea comunitară impusă de eficientizarea serviciilor de asistenţă socială;

· Parteneriatul: o larga participare a mai multor instituţii, organizaţii, autorităţi, prieteni, vecini, colegi, familie, alţi reprezentanţi ai societăţii civile în vederea realizării obiectivelor propuse;

· Complementaritatea între sistemul public şi cel neguvernamental. Sistemul public de servicii sociale , cât şi cel non-guvernamental să se înscrie intr-o politică socială unitară, coerentă, de sprijin eficient a celor aflaţi în nevoie;

· Lucrul în echipă, bazat pe acţiunea comună a mai multor specialişti din domenii diferite, care pot da răspuns problemelor complexe ale beneficiarilor. Resursele importante ale activităţii eficiente în echipă sunt suportul reciproc profesional şi uman, consultarea, luarea împreună a deciziilor cu privire la abordarea fiecărui caz;

· Diversificarea activităţilor pe măsura creşterii sau apariţiei de noi resurse sau de noi probleme.



Serviciile sociale oferite sunt de următoarele tipuri:

· Asistenţă socială cu caracter primar - serviciile sociale care au drept scop prevenirea sau limitarea unor situaţii de dificultate ori vulnerabilitate, care pot duce la marginalizare sau excluziune socială;

· Asistenţă socială specializată - are drept scop menţinerea, refacerea sau dezvoltarea capacităţilor individuale pentru depăşirea unei situaţii de nevoie socială.

Oferirea servicilor de asistenţă socială de către Biserica AZŞ se realizează:

· Prin asociaţii şi fundaţii:

- ale Bisericii AZŞ din România;

- ale unor membri ai Bisericii AZŞ;

- ale Bisericii AZŞ sau membrilor din străinătate.

· Prin parteneriate, colaborări cu alte asociaţii şi fundaţii ale societăţii civile, din ţară şi din străinătate.

· Prin comunităţile religioase, familii, membri ai Bisericii AZŞ, simpatizanţi, alte persoane interesate:

- activităţi cu caracter umanitar (suport material, financiar etc.).



Oferta de servicii de asistenţă socială este variată şi constă în:

· Asistenţă socială şi consiliere în asistenţa socială;

· Consiliere psihologică;

· Asistare şi consiliere moral-civică şi spirituală;

· Asistenţă medicală ( de sănătate);

· Consiliere juridică;

· Asistenţă şi consiliere pentru victimele agresiunilor, calamităţilor, dezastrelor, pierdere de vieţi omeneşti etc.

Specialiştii implicaţi în asistenţa socială a persoanelor, familiilor, grupurilor şi comunităţilor aflate în nevoie sunt: asistenţi sociali, psihosociologi, psihologi, sociologi, cadre medicale, consilieri pe diferite probleme, cadre din învăţământ şi educaţie, jurişti, studenţi ai facultăţilor cu profil sociouman etc.



Biserica AZŞ îşi reafirmă astfel angajamentul, de-a lungul întregii sale istorii, în efortul de transformare holistică - deopotrivă spirituală şi materială - atât în ceea ce priveşte personalităţile individuale ale membrilor, cât şi în planul societăţii în ansamblu, acordând o atenţie specială, în acest proces, celor defavorizaţi şi marginalizaţi.

Chemarea la misiune socială este astăzi mai valabilă ca oricând, iar toţi cei care au ales să urmeze modelul oferit de Isus Hristos în ceea ce îi priveşte pe cei marginalizaţi social vor cunoaşte pe deplin binecuvântările cereşti.

„Hotărârea din ziua de pe urmă depinde măsura în care am practicat facerea de bine. Hristos recunoaşte fiecare faptă de generozitate, ca fiind făcută pentru El Însuşi. Când popoarele vor fi adunate înaintea Lui, vor exista doar două categorii, iar soarta lor veşnică va fi hotărâtă de ceea ce au făcut sau neglijat să facă pentru El, în persoanele celor sărmani şi suferinzi” (Ellen G. White, Evenimentele ultimelor zile, p. 157).

Drd. MITICĂ MANTA

Sursa: www.InterCer.net


Contor Accesări: 1254, Ultimul acces: 2026-10-06 03:07:53