Hotărâri pentru noul an împreună cu Maria[2005-12-31]pr. Ernest Munachi EzeoguNumele "Ianuarie" vine de la zeul roman Janus, zeul cu două feţe, una privind spre trecut şi alta spre viitor. Acum este într-adevăr un timp pentru a privi înapoi la anul care tocmai s-a încheiat şi înainte la noul an care se află în faţa noastră. Cum am petrecut acest an al vieţii mele? L-am folosit pentru a-mi urma scopurile şi obiectivele mele în viaţă? L-am folosit pentru a spori sensul existenţei mele? Aş fi putut să fac mai multe în anul care a trecut în privinţa modului în care mi-am împărţit timpul între cerinţele muncii, ale familiei, ale prietenilor şi ale societăţii, şi cerinţele vieţii mele spirituale? Ce am realizat în anul care a trecut şi ce nu am reuşit să realizez? Cum pot să îmi consolidez realizările anului care a trecut răsturnând în acelaşi timp eşecurile şi pierderile în acest nou an? Prin întrebări de analiză a sufletului precum acestea descoperim că o trecere în revistă a anului care a trecut conduce în mod natural la stabilirea de scopuri şi hotărâri pentru noul an. Sunt oameni care spun că nu are sens să iei hotărâri pentru noul an. Să nu îi credeţi. Trebuie să ne stabilim scopuri şi să luăm hotărâri ca o concluzie necesară la trecerea în revistă a anului trecut. Şi avem nevoie să ne examinăm vieţile de la an la an deoarece, după cum spunea Socrate, viaţa neexaminată nu merită să fie trăită. Ziarele de astăzi sunt pline de hotărâri individuale şi colective pentru noul an. Cele mai multe dintre ele, însă, nu sunt deloc hotărâri, ci doar dorinţe. Care este diferenţa dintre o hotărâre şi o dorinţă? O dorinţă identifică o ţintă pe care un om vrea să o atingă, o hotărâre precizează paşii pe care îi va face pentru a ajunge la ea. O dorinţă spune: aici vreau să fiu, o hotărâre spune: acesta este drumul pe care voi merge, aceasta voi face pentru a ajunge acolo. Persoana dornică spune: "Vreau să îmi iau examenele în acest an", iar persoana hotărâtă spune: "Îmi voi dedica în fiecare zi o oră în plus pentru studiile mele pentru a-mi lua examenele." Persoana dornică spune: "Voi avea mai multă pace şi iubire în familia mea în acest an", iar persoana hotărâtă spune: "Voi petrece mai mult timp cu familia mea la masă în loc să mă grăbesc la televizor, pentru ca să ne cunoaştem şi să ne înţelegem mai bine unii pe alţii." Persoana dornică spune: "Voi avea o viaţă de uniune cu Dumnezeu în acest an", iar persoana hotărâtă spune: "Îmi voi stabili un anumit timp în fiecare zi pentru a mă ruga şi a asculta Cuvântul lui Dumnezeu". Diferenţa dintre dorinţă şi hotărâre este: suntem gata să facem ceea ce trebuie pentru a ne împlini visele, suntem gata să plătim preţul? Evanghelia de astăzi ne-o prezintă pe Maria ca un model al acelei vieţi noi în Cristos pe care ne-o dorim cu toţii în noul an. Vedem că Maria era pregătită să facă ceva pentru a realiza acest scop. Ce a făcut ea? Citim că păstorii, atunci când au mers să îl adore pe Pruncul Isus în iesle, au relatat tot ceea ce le-au spus îngerii. "Maria însă păstra toate aceste cuvinte, meditându-le în inima ei" (Luca 2,19). Din nou după ce copilul Isus a fost găsit în Templu, ni se spune că "mama lui păstra toate acestea în inima ei" (Luca 2,51). Maria a fost o femeie care preţuia cuvântul lui Dumnezeu şi care îşi făcea timp pentru a-l medita şi a reflecta asupra lui. Este adevărat că sfinţenia Mariei este atribuită harului lui Dumnezeu, dar acest fapt nu trebuie să ne facă să uităm că ea avea nevoie să facă un efort pentru a coopera cu harul lui Dumnezeu. Ea a reflectat asupra cuvântului lui Dumnezeu pentru a discerne ce îi spune Dumnezeu în fiecare etapă a vieţii ei de slujitoare a Domnului. Cele două exemple de mai sus despre Maria reflectând la cuvântul lui Dumnezeu, după vizita păstorilor şi după regăsirea în Templu, arată că Maria a găsit cuvântul lui Dumnezeu atât în revelaţia divină (cuvintele îngerilor către păstori) cât şi în propriile ei experienţe (întâlnirea cu fiul său în Templu). În mod similar, Dumnezeu ne vorbeşte astăzi prin revelaţia divină (Biblia, învăţătura şi predicarea Bisericii) şi prin experienţele noastre personale, noi trebuie doar să ne facem timp să reflectăm asupra la toate acestea, aşa cum a făcut Maria. Oricare ar fi situaţia în care ne aflăm - o nenorocire, o dezamăgire, o decizie de luat - Dumnezeu are o soluţie, un răspuns potrivit pentru noi. Îi vorbim lui Dumnezeu despre situaţia noastră în rugăciune, dar de asemenea ascultăm ce are Dumnezeu să ne spună legat de ea. Rugăciunea este o conversaţie cu Dumnezeu, dar uneori tot ceea ce facem este să ridicăm receptorul, să îi citim lui Dumnezeu lista cu problemele noastre şi să închidem telefonul fără a asculta ce are Dumnezeu să ne spună. Să ne hotărâm astăzi să ascultăm mai mult glasul lui Dumnezeu, să preţuim cuvântul lui Dumnezeu şi să reflectăm asupra lui în inimile noastre. Atunci vom putea lua pentru noul an hotărârea unei vieţi noi în uniune cu Dumnezeu. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1302, Ultimul acces: 2026-10-08 08:50:01
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1