PORUNCA a VI-a ŞI PORUNCA a IX-a - Veghere şi prudenţă

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.05s...

Ştiri şi Evenimente

PORUNCA a VI-a ŞI PORUNCA a IX-a - Veghere şi prudenţă

[2005-12-19]

Decalogul, de pr. Claudiu Dumea

PORUNCA a VI-a
ŞI
PORUNCA a IX-a

Să nu faci fapte necurate.
Să nu pofteşti femeia aproapelui tău.

Veghere şi prudenţă

"Vegheaţi şi vă rugaţi! Duhul este prompt, dar carnea este slabă". Nicăieri nu este mai valabil avertismentul Mântuitorului ca în domeniul castităţii, unde chiar şi cei mai puternici sunt atât de slabi! Prezumpţia, imprudenţa, e fatală. Nu suntem mai sfinţi decât David, iar David a căzut în păcatul necurăţiei. Nu suntem mai înţelepţi decât Solomon, iar Solomon a căzut în păcatul necurăţiei. Nu postim, nu petrecem nopţile în rugăciune şi nu ne biciuim trupul mai mult decât Sfântul Ieronim, iar Sfântul Ieronim, e drept, nu a căzut în păcatul necurăţiei, ne amintim însă dintr-o meditaţie precedentă, cât era de chinuit şi obsedat de imaginile dezmăţului de la Roma. Nu suntem mai erudiţi şi mai mari oratori decât Luther, iar Luther a căzut în păcatul necurăţiei. Se spune că într-o seară stătea la fereastră împreună cu Ecaterina Bora, călugăriţa pe care o scosese din mănăstire şi cu care trăia, şi priveau amândoi cerul înstelat. La un moment dat Luther oftează: "Vezi cerul cât e de frumos? Nu e pentru noi. Noi doi nu vom merge acolo".

Fii prudent. Legenda spune că salamandra poate să treacă prin foc fără să păţească nimic. Necurăţia este un foc prin care nimeni nu trece fără să se ardă.

Taretul este o vietate aproape invizibilă. Dar Olanda de zeci de ori a fost în pericol să dispară sub apele mării. Aceste vietăţi minuscule rod, fac mici găuri în diguri prin care pătrunde apa, punând în pericol să se prăbuşească cele mai solide diguri din lume. Microbii necurăţiei sunt prezenţi pretutindeni în jurul nostru. Trebuie să luăm toate măsurile de profilaxie spre a nu ne infecta. Ca şi în cazul bolilor trupeşti, e mult mai prudent şi mai uşor să previi boala decât să te vindeci după ce te-ai îmbolnăvit. Igiena e de preferat medicamentelor. Sunt cunoscute versurile lui Ovidiu:

"Principiis obsta! Sero medicina paratur

Cum mala per longas invaluere moras".

Rezistă de la început. Mai târziu, după ce răul a pătruns, te aşteaptă doctoriile amare.

Fii hotărât, categoric, intransigent. Nu negocia cu duşmanul. Sfântul Ignaţiu de Loyola, pe care Léon Daudet îl numeşte "regele psihologilor", în a douăsprezecea regulă a "Discernământului spiritelor" ne prezintă o comparaţie care ar putea să le supere pe feministe, dar care este extrem de sugestivă: "Duşmanul nostru (diavolul) se aseamănă cu o femeie. Găsim la el slăbiciune şi încăpăţânare. E caracteristic femeii ca, atunci când se ceartă cu un bărbat, să-şi piardă curajul şi să o ia la fugă, de îndată ce acesta se încruntă la ea. Dimpotrivă, dacă bărbatul începe să se teamă şi să dea înapoi, furia, răzbunarea şi ferocitatea acelei femei cresc şi nu mai cunosc măsură.

La fel, este caracteristic duşmanului, să slăbească, să piardă curajul şi să o ia la fugă cu ispitele sale, când o persoană care se îndeletniceşte cu lucrurile spirituale dă dovadă de multă fermitate în faţa Ispititorului şi face tocmai contrariul a ceea ce îi sugerează el. Dimpotrivă, dacă persoana care este ispitită începe să se teamă şi să suporte atacul cu mai puţin curaj, nu este fiară mai feroce pe pământ care să egaleze în cruzime răutatea infernală".

Pentru a ne forma o conştiinţă corectă în ceea ce priveşte castitatea, trebuie să avem foarte clare câteva principii.

Mai întâi, când e vorba de păcatul necurăţiei nu există, ca în cazul altor păcate, materie gravă şi materie uşoară; întotdeauna materia e gravă şi, când este ştiinţă şi voinţă deplină, e întotdeauna păcat de moarte. Aici e valabilă legea drogului. Unele ţări, la ora actuală, acceptă să legalizeze, să permită să se vândă şi să se cumpere droguri în cantitate mică. Biserica condamnă o asemenea lege. Când e vorba de consumul de droguri nu există materie uşoară; şi consumul de droguri în cantitate mică este păcat grav, fiindcă, în mod inevitabil, de la cantitate mică se ajunge la cantitate mare. Am spus că materia este întotdeauna gravă, dar păcatul poate să nu fie grav, ci uşor din două motive: fiindcă nu este ştiinţă deplină sau nu este voinţă deplină, cum poate fi cazul în semi-somn, până adormi complet sau până te trezeşti complet, pierderea sau trezirea conştiinţei având loc în mod progresiv. Nu e nevoie să mai spun că fenomenele naturale care se întâmplă în somn nu sunt nici un fel de păcat: nici mare, nici mic, afară de faptul că eşti vinovat în cauză: de pildă, înainte de culcare, te-ai lăsat stăpânit de bună voie de gânduri şi dorinţe ruşinoase, ai citit o carte murdară sau ai privit un film imoral.

Un alt lucru ce trebuie ştiut: gravitatea păcatului de necurăţie nu depinde durata lui. Îl poţi săvârşi într-o clipă: clipa în care ai consimţit. Crimele şi catastrofele cele mai mari se săvârşesc într-un timp extrem de scurt: e de ajuns o clipă ca să-ţi pălmuieşti un prieten, ca să te sinucizi, aruncându-te pe fereastră; i-a fost de ajuns o clipă dezechilibratului din bazilica S. Pietro ca să lovească cu ciocanul şi să desfigureze statuia Piet? a lui Michelangelo şi tot o clipă i-a trebuit pilotului american în ultimul război mondial ca să arunce bomba atomică asupra oraşelor Hiroşima şi Nagasaki şi să ucidă sute de mii de oameni.

Nimeni nu-şi poate justifica păcatul spunând: "N-am intenţionat să-l ofensez pe Dumnezeu". Intenţia explicită de a-l ofensa pe Dumnezeu este rară şi se constată doar la păcatele de răutate diabolică. Dar pentru a săvârşi un păcat de moarte e suficientă intenţia implicită şi aceasta e prezentă şi în păcatele de slăbiciune. Păcatul prin natura sa este un act de neascultare faţă de Dumnezeu. Ce aţi spune de un copil care ar spune tatălui său: "Mi-ai poruncit să nu fac cutare lucru, totuşi îl voi face, dar nu intenţionez să te supăr?".

De asemenea, trebuie să fie foarte clar că ispita sau plăcerea involuntară nu e totuna cu păcatul. O mie de ispite la un loc nu echivalează cu un păcat, după cum o mie de mere nu echivalează cu o portocală. Aşa cum căsătoria nu e valabilă până nu se spune "da", un păcat nu e valabil până nu se spune "da".

"Ce n'est rien de sentir,

C'est tout de consentir" - spun francezii, "nu înseamnă nimic a simţi, totul e a consimţi". Sau latinii: "Non nocet sensus,ubi non est consensus". "Nu dăunează ce simţi, dacă nu consimţi".

Chiar dacă ispitele te chinuie zi şi noapte, te obsedează, nu trebuie să te pierzi cu firea. Chiar dacă te atacă în momentele cele mai sfinte, la rugăciune, la Liturghie, înainte de împărtăşanie, nu te descuraja: atâta vreme cât nu eşti sigur că ai consimţit, fă eventual un act de căinţă şi mergi la împărtăşanie. A nu te apropia de împărtăşanie pentru faptul că eşti ispitit, înseamnă a face jocul Ispititorului. Iată sfatul de aur pe care ni-l dă Sfântul Francisc de Sales: "Eşti pradă ispitelor. Nu trebuie să te nelinişteşti pentru aceasta...! E diavolul care dă târcoale sufletului tău, pândind să vadă dacă nu găseşte vreo uşă deschisă. Aşa făcea şi cu Iov, şi cu Sfântul Antonie, şi cu Sfânta Ecaterina de Siena şi cu o mulţime nenumărată de suflete bune. Trebuie să te necăjeşti pentru aceasta? Lasă-l până se plictiseşte. Ţine toate căile bine blocate; până la urmă va obosi sau, dacă nu oboseşte, Dumnezeu îl va obliga să ridice asediul. E semn bun că face atâta zgomot şi furtună în jurul voinţei tale; e semn că nu e înăuntru!".

Pot fi situaţii chinuitoare de perplexitate, de dubiu, de îndoială: Am consimţit? Nu am consimţit? În acest caz se aplică principiul: "In dubiis iudicandum est ex ordinarie contingentibus" (Te judeci după cum te comporţi în mod obişnuit). Ceea ce înseamnă că cel care are o conştiinţă laxă, cel care în mod obişnuit cedează la ispite, trebuie să considere că şi în situaţia de îndoială a consimţit; în schimb, cel care are o conştiinţă delicată, cel care în mod obişnuit rezistă ispitelor, trebuie să considere că în situaţia de îndoială nu a consimţit şi poate merge la împărtăşanie fără a fi nevoie de spovadă.

Am spus la început: veghere, prudenţă, intransigenţă când este vorba de castitate. Ceea ce nu înseamnă însă teamă bolnăvicioasă, obsesie, frică exagerată de a nu consimţi la ispită. Teama exagerată, obsesia, duce la epuizare nervoasă, la dezechilibrul psihic, la confuzie şi produce efectul contrar. Sfântul Francisc de Sales, cu extraordinarul său simţ psihologic, ne spune că una din sursele de ispite este tocmai teama prea mare de ispite: "Ispitele ne tulbură pentru că ne gândim prea mult la ele şi fiindcă ne temem prea mult de ele".

Exact ca în povestea cu omul care a aflat secretul magic al îmbogăţirii rapide. Cum? Foarte simplu. E de ajuns să frece două monede una de alta timp de cinci minute, dar cu o condiţie: în acest timp să nu se gândească deloc la un elefant. După cinci minute monedele se dublează. Şi omul a murit sărac. Toată viaţa nu a reuşit să frece cele două monede timp de cinci minute, fără să se gândească la un elefant. Cu cât se forţa mai mult să scoată elefantul din mintea sa, cu atât animalul punea mai mult stăpânire pe mintea şi imaginaţia sa.

Iată sfatul înţelept pe care ni-l dă acelaşi Sfântul Francisc de Sales: "De ce îţi pierzi stăpânirea de sine, enervându-te? Panica întreţine şi intensifică aceste ispite. Păstrează-ţi voinţa generoasă, iar inima păstreaz-o calmă. Iritarea înseamnă forţă deplasată (deplasată în terenul duşmanului). Încearcă mai curând să nu dai atenţie, să dispreţuieşti ispitele".

© 1999 Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 1282, Ultimul acces: 2026-10-07 13:51:21

Timp total: 0.05s...

[1]:1