PORUNCA a VI-a ŞI PORUNCA a IX-a

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

PORUNCA a VI-a ŞI PORUNCA a IX-a - Puţină psihologie

[2005-12-19]

Decalogul, de pr. Claudiu Dumea

PORUNCA a VI-a
ŞI
PORUNCA a IX-a

Să nu faci fapte necurate.
Să nu pofteşti femeia aproapelui tău.

Puţină psihologie

Reluăm tema pe care am tratat-o în meditaţia precedentă: castitatea se clădeşte pe o temeinică cunoaştere de sine. Vom trata alte aspecte ale problemei, luându-l, în continuare drept călăuză pe "regele psihologilor", pe Sfântul Ignaţiu de Loyola.

Un fenomen care provoacă multă confuzie şi împiedică o cunoaştere de sine justă şi obiectivă este scrupulozitatea.

Cuvântul să nu ne sperie. În viaţa spirituală e o probă aproape obligatorie în procesul de purificare şi maturizare sufletească şi nu ştiu care dintre sfinţi şi dintre convertiţi nu a trecut prin acest purgator. În Regulile sale pentru cunoaşterea şi discernământul scrupulelor, Sfântul Ignaţiu consideră că această încercare "este foarte folositoare, pentru un timp... căci contribuie enorm în a face sufletul mai strălucitor şi mai curat, separându-l în întregime de orice aparenţă a păcatului, după cuvântul Sfântului Grigore: "Bonarum mentium est, ibi culpam agnoscere, ubi culpa nulla est" - (e o însuşire a sufletelor bune să vadă greşeala acolo unde nu este nici o greşeală).

Lucru curios este faptul că scrupulozitatea poate convieţui cu laxismul la aceeaşi persoană: şi scrupule şi păcate de moarte. Dar această situaţie nu poate dura multă vreme: unul dintre cei doi duşmani în cele din urmă îl elimină pe celălalt. Şi nu ne vine uneori a crede să constatăm că persoane scrupuloase - sau cel puţin, latura aceasta ieşea în evidenţă - ajung la o depravare ieşită din comun.

Înclinaţiile omului sunt diferite: unii au o conştiinţă mai fină, mai sensibilă la păcat; alţii au conştiinţă mai atrofiată, mai laxă, mai puţin sensibilă la păcat. Diavolul este un foarte bun psiholog, ne cunoaşte perfect aceste înclinaţii şi ţine cont de ele. Ce-i de făcut? Ne răspunde Sfântul Ignaţiu în Regulile discernământului spiritelor:

"Duşmanul (Satana) studiază cu atenţie dacă un suflet este puţin scrupulos (lax) sau dacă este timorat (delicat). Dacă este timorat, el încearcă să-l facă delicat până la extrem, cu scopul de a-l arunca mai uşor în tulburare şi de a-l doborî. Vede, de exemplu, că nu consimte nici la păcatul de moarte, nici la păcatul venial, nici la ceea ce ar putea să fie umbră de păcat deliberat: în acest caz, fiindcă nu-l poate face să cadă nici în ceea ce ar putea să semene a greşeală, va încerca să-l facă să creadă că este păcat acolo unde nici vorbă nu e de păcat... Dimpotrivă, dacă sufletul e puţin scrupulos, duşmanul se va strădui să-l facă şi mai puţin scrupulos. De pildă, dacă până acum nu făcea de loc caz de păcatele veniale, îl va convinge să facă puţin caz de păcatele de moarte. Şi dacă mai făcea cumva caz de păcatele de moarte, îl va convinge să le acorde mult mai puţină importanţă sau să le dispreţuiască.

Sufletul care doreşte să înainteze în viaţa spirituală, trebuie să procedeze întotdeauna într-o manieră contrară aceleia a duşmanului. Dacă duşmanul vrea să-l împingă spre laxism, el să încerce să devină timorat şi delicat; dacă duşmanul se forţează să-l facă excesiv de timorat, el să încerce să se consolideze într-o înţeleaptă poziţie de mijloc şi să rămână cu desăvârşire calm".

Cel scrupulos, dacă vrea să se elibereze de această tortură interioară, trebuie să ţină cont neapărat de două lucruri.

În primul rând, să asculte orbeşte de duhovnic, să facă întocmai ce spune el, chiar când crede că duhovnicul greşeşte. Scrupulosul pierde capacitatea de a-şi evalua în mod obiectiv gravitatea păcatelor, ţânţarul devine armăsar, de aceea trebuie să accepte să judece cu capul duhovnicului. Şi dacă duhovnicul îi spune la spovadă să nu se mai gândească la păcatele din trecut şi să nu le mai repete la spovadă, gata, nu se mai gândeşte la ele şi nu mai repetă spovezile, chiar dacă i se pare lui că toate spovezile din viaţă au fost rele, şi că nu i s-a iertat nici un păcat fiindcă poate nu a avut căinţă, poate nu le-a spus, poate nu le-a spus cum trebuie, poate că preotul la spovadă nu a înţeles cum trebuie.

Şi în al doilea rând, scrupulosul să nu judece anumite lucruri săvârşite în copilărie, când nu-şi dădea seama că sunt păcate sau că sunt păcate de moarte, cu judecata şi cu cunoştinţele pe care le are acum, când a crescut mare, aflând cu ocazia unei predici, a unor exerciţii spirituale ce păcate mari au fost acestea. E absurd să se culpabilizeze pentru nişte fapte săvârşite în copilărie, de care, în faţa lui Dumnezeu nu s-a făcut vinovat. Dumnezeu îl judecă privind la conştiinţa de atunci, nu de acum.

Diavolul, spuneam, e un bun psiholog. Ne observă înclinaţiile, punctele slabe, spre a crea o breşă şi a introduce păcatul necurăţiei. Aceste puncte slabe trebuie să ni le cunoaştem bine şi noi; punct slab poate fi curiozitatea, poate fi lenea, poate fi înclinaţia spre alcool, pot fi prieteniile cu persoanele de alt sex. Aceste puncte slabe trebuie ţinute sub control şi consolidate. Sfântul Ignaţiu care, ofiţer fiind de profesie, luase parte la multe războaie înainte de convertire, ne spune în Regula a XIV-a a discernământului spiritelor că diavolul se aseamănă cu un comandant militar care caută să descopere locul cel mai potrivit unde să dea atacul atunci când vrea să cucerească o poziţie: "El îşi aşează tabăra, studiază forţele şi poziţia cetăţii şi o atacă din latura cea mai slabă. La fel procedează duşmanul fiinţei umane. Dă mereu târcoale în jurul nostru. Examinează din toate laturile fiecare din virtuţile noastre teologale, cardinale şi morale şi când a găsit în noi locul cel mai slab şi mai puţin dotat cu armele mântuirii, prin acel loc ne atacă şi încearcă să obţină victoria deplină asupra noastră".

Dar spre deosebire de toate celelalte războaie, în războiul cu ispitele, cu patima necurăţiei în special, tactica cea mai bună nu este lupta corp la corp, care este o luptă extenuantă şi fără mari rezultate. Tacticile cele mai eficiente sunt diversiunea, substituirea şi sublimarea. Termenii sunt foarte actuali. Diversiunea se practică cu mult succes în politică: când sunt probleme grele în ţară şi stări de tensiune, atenţia poporului este distrasă de politicieni şi abătută în alte direcţii, spre nişte probleme create artificial: ba că vin ruşii, ba că ne ocupă ungurii şi lumea uită de foame. Foarte reuşită e diversiunea din ultimile săptămâni la noi. Se ajunsese la mare încordare cu dosarele securităţii şi cu vinovaţii pentru morţii de la revoluţie şi de la mineriade. S-a creat artificial o criză de guvern şi toată lumea a uitat şi de dosarele securităţii, şi de revoluţie, şi de mineriade. Teoria diversiunii nu e nouă. O cunoştea acum patru sute de ani în urmă marele episcop Bossuet care o propunea în lupta cu patimile. Când e vorba de patimi, spune Bossuet, în loc să lupţi frontal, aruncă-te într-o parte, schimbă direcţia prin diversiune. Când un obiect, o persoană ţi-a apărut în minte şi îţi provoacă imagini şi gânduri urâte, îndreaptă-ţi imediat mintea spre alt obiect curat, care îţi produce gânduri şi sentimente frumoase, nevinovate. Aceasta este tactica diversiunii.

Iar despre substituire şi sublimare vorbeşte psihanaliza. Dar nu sunt invenţia lui Freud sau a psihanaliştilor. Acelaşi Bossuet vorbeşte despre aceste lucruri mult mai frumos şi mai competent decât Freud. Ar fi complet greşit şi inuman să distrugi, să înăbuşi, să reteze toate pasiunile, toate emoţiile, toate afecţiunile pentru a te elibera de ispite şi a obţine pacea, liniştea interioară desăvârşită. Acesta nu este creştinism, ci stoicism, sau budism, şi ar fi o gravă mutilare a naturii umane. În lupta pentru castitate substituirea înseamnă patima necurăţiei înlocuită cu o altă pasiune nobilă, frumoasă, cum ar fi arta, poezia, muzica, filosofia, teologia, o anumită ştiinţă ş.a.m.d. Iar sublimarea înseamnă captarea forţelor sălbatice şi oarbe ale instinctului sexual şi punerea lor în serviciul unui ideal nobil, al unei pasiuni frumoase. Forţa oarbă a vântului e folosită de navigator pentru a împinge corabia în direcţia în care vrea el. Forţa oarbă a apelor e captată de hidrocentrale pentru a produce curent electric. Despre marele Einstein se spune că cei care îl vizitau trebuiau să depună eforturi mari ca să poată deschide şi închide poarta casei sale când intrau şi ieşeau. Un prieten îi zice într-o zi: "Domnule Eistein, un savant ca dvs. nu poate inventa un sistem ca să se poată deschide şi închide mai uşor poarta aceasta?" "Prietene, îi răspunde savantul, poarta casei mele e în legătură cu o pompă de apă. Vizitatorii care vin şi pleacă, fără să-şi dea seama, îmi urcă apă în bazinul din pod". Energiile uriaşe ale instinctului sexual pot fi captate şi puse în slujba unor idealuri înalte. Aşa se explică realizările extraordinare ale unor oameni geniali care au renunţat la căsătorie, precum un Beethoven, un Michelangelo, un Eminescu şi ar fi un mare păcat ca preoţii catolici care renunţă la căsătorie să-şi trăiască viaţa într-o lamentabilă mediocritate fiindcă nu ştiu să capteze, să canalizeze uriaşele energii de care dispun şi să realizeze lucruri măreţe.

N-am intenţionat să transform această meditaţie într-o lecţie de psihologie. Castitatea este în primul rând darul lui Dumnezeu, e lucrarea harului, dar totodată, lucrarea omului. Pentru a trăi virtutea castităţii trebuie recurs la toate mijloacele naturale şi supranaturale. Iar printre mijloacele naturale se numără cunoaşterea şi practicarea unei psihologii sănătoase.

--------------------------------------------------------------------------------

Lenea, sursă de necurăţie

Ştiţi ce înseamnă în limbaj medical idiosincrazie? Este modul special în care un individ reacţionează în faţa unui microb sau a altui agent patogen, sau, după definiţia marelui naturalist Littré: "este dispoziţia proprie fiecărui subiect, în virtutea căreia aceleaşi cauze produc la diferiţi subiecţi efecte diferite". Din punct de vedere fiziologic fiecare om are un punct slab; punctul slab poate să fie sistemul cardiac sau pulmonar, sau renal, sau arterial ş.a.m.d. Astfel încât anumiţi microbi pot să însemneze un pericol mortal pentru un bolnav de plămâni, dar nu pentru un cardiac, şi invers.

Principiul idiosincraziei e valabil nu numai pentru sănătatea corporală, dar şi pentru sănătatea morală, în cazul nostru, când e vorba de castitate.

Anumite pericole şi situaţii pot fi fatale pentru unii, pot să nu fie nici un pericol pentru alţii. Şi aici m-aş opri la cazul celor care au dobândit anumite obişnuinţe păcătoase prin săvârşirea repetată a unui anumit păcat. Aici intră în funcţie anumite mecanisme nu numai de ordin psihologic, dar şi de ordin fiziologic. Este vorba de aşa-numitele reflexe condiţionate sau reflexe dobândite, descoperite de savantul rus Pavlov. Despre câinele lui Pavlov aţi auzit cu toţii. Este exemplul clasic de reflex condiţionat pe care îl găsim în toate manualele de anatomie. În ce constă? Când i se dă câinelui o bucată de carne, el salivează. Dacă în timp ce i se dă carne se fluieră, sau se aprinde o lumină, sau e scărpinat pe spate ş.a.m.d., şi se repetă operaţia, în general, de zece ori, s-a format la câine un reflex condiţionat. Când se fluieră, se aprinde lumina, e scărpinat, la câine se declanşează salivaţia, fără să i se mai dea carne. O dată Pavlov s-a făcut de râs în faţa auditoriului invitat să vadă experimentul. Condiţionase salivaţia de sunetul unui diapazon. Sună din diapazon, dar câinele nu salivează. Mai încearcă, nimic. Atunci intră în laborator asistentul. In acel moment câinele salivează. Condiţia care provoca reflexul nu fusese sunetul diapazonului, ci halatul alb al asistentului.

Omul îşi dobândeşte şi el nenumărate reflexe condiţionate. Când este vorba de obişnuinţa păcatului de necurăţie, ca de altfel şi de alte obişnuinţe păcătoase, cum ar fi beţia, la actul păcătos se asociază anumite imagini, sunete, alţi stimuli care, devenind condiţii reflexe, declanşează automat reacţii care provoacă păcatul necurăţiei. De aici, obligaţia pentru fiecare persoană de a evita anumite locuri, persoane, obiecte, imagini, anturaje devenite condiţii reflexe, care pentru unul sunt un pericol de recădere în păcat, pentru alţii nu sunt nici un pericol. Aceasta este legea idiosincraziei în viaţa morală.

Dar, lăsând la o parte această problemă care vizează conştiinţa personală a fiecăruia, trebuie să vorbim de nişte pericole de ordin general, care sunt pericole absolut pentru toată lumea. Şi aş începe cu primul pericol şi cu prima sursă a necurăţiei care este lenea, trândăvia. Spuneau deja romanii din antichitate: "Otium, malorum omnium origo" - lenea este mama tuturor viciilor. Mai presus de toate însă, e mama desfrâului. Aşa se explică faptul că în timpul vacanţei, când nu se munceşte sau se munceşte prea puţin, căderile în păcatul necurăţiei sunt mult mai frecvente decât în timpul şcolii când se munceşte.

Câtă dreptate are Sfântul Bernard când spune că aşa cum apa unui pârâu care curge repede şi zglobie este curată, transparentă, e bună de băut şi în ea cresc peştii cei mai gustoşi, cum sunt păstrăvii, în timp ce o apă stătută se acoperă de mătreaţă, te îmbolnăveşti dacă bei din ea, mirosurile ei insuportabile otrăvesc atmosfera până departe şi nu mişună în ea decât broaşte şi alte vietăţi scârboase, la fel omul harnic e curat la suflet, transparent, iar faptele vieţii sale sunt plăcute în ochii lui Dumnezeu şi ai oamenilor. În schimb, sufletul unui om, mai ales la vârsta tinereţii, incapabil de efort , de muncă, trăind ca un parazit pe spatele şi din munca altora, care se târăşte de ici-colo, fără tragere de inimă pentru nimic, care mai mult vegetează, într-o stare permanentă de somnolenţă, care nu mai aşteaptă nimic în viaţă decât să vină ora mesei, odihnindu-şi veşnic mâinile în fundul buzunarelor, privind pierdut şi melancolic în zare spre nimic, plictisit de viaţă şi veşnic obosit, deşi nu face nimic, un asemenea om putem presupune uşor, şi se poate citi pe faţă, că e o apă stătută şi urât mirositoare în care colcăie gândurile, imaginaţiile şi poftele ruşinoase de tot felul.

"Facito aliquid operis, ut te semper diabolus inveniat occupatum; otium rubigo sapientiae et ingenii" (Fă ceva, ca diavolul să te găsească întotdeauna ocupat; lenea este rugina înţelepciunii şi a inteligenţei) (Sfântul Ieronim). "Otiositas, diaboli pulvinar". (Lenea e perna diavolului) (Sfântul Ioan Gură de Aur).

Dacă vrei să ieşi învingător în lupta cu ispitele şi pornirile de necurăţie, şi să fii cast, iubeşte munca, activitatea. Munca fizică, manuală, mişcarea, sportul, recreaţiile, plimbările în aer liber, dar mai ales munca intelectuală. Studiază temeinic. Fă-ţi o pasiune, un hobi, dintr-o anumită ştiinţă sau din studierea unor limbi străine, din artă, din muzică, din literatură sau altă preocupare bună şi folositoare. Nu uitaţi că sediul pasiunilor, instinctelor, emoţiilor este creierul. Dominarea instinctului sexualităţii depinde în mare măsură de igiena generală a corpului, dar în primul rând depinde igiena creierului, mai exact, de oxigenarea creierului. Orice activitate, dar mai ales activitatea intelectuală, face să urce automat o cantitate mai mare de sânge şi, prin aceasta, de oxigen la creier. Fiindcă, din tot organismul uman, creierul are nevoie de cel mai mult oxigen, el este organul cel mai vascularizat: un milimetru cub de substanţă cenuşie are peste un metru de vase capilare. În 24 de ore prin creierul omului trec 2.160 litri de sânge; de circa 400 de ori masa totală a sângelui. Avea dreptate Sfântul Ieronim când spunea că lenea este rugina inteligenţei. Fiindcă creierul primeşte o mai mare cantitate de oxigen în timpul activităţii intelectuale, un creier care nu lucrează devine anemic, se atrofiază, aşa cum se atrofiază orice organ, de pildă muşchii care nu se mişcă, nu fac nici o activitate. Dacă această centrală care este creierul, cu miliardele ei de piese, adică de neuroni, de celule nervoase, nu e bine întreţinută, nu este oxigenată, eventual mai este intoxicată cu nicotină şi cu alcool excesiv - ceea ce contribuie foarte mult la atrofierea creierului - e de la sine înţeles că nimic nu poate funcţiona normal nici în viaţa biologică, şi nici în viaţa morală şi spirituală.

Vorbind despre lene, trebuie amintite două momente deosebit de periculoase: dimineaţa la sculare şi seara la culcare. Francezii au o vorbă: Le diable est caché sous l"oreiller - diavolul stă ascuns sub pernă. A te culca la timp şi a te scula devreme sunt două lucruri sănătoase din toate punctele de vedere. "Sculatul de dimineaţă îţi asigură sănătatea şi sfinţenia"; la santé et la sainteté - obişnuia să spună Sfântul Francisc de Sales. În cartea sa, Educaţia voinţei, francezul Payot scrie: "Spune-mi la ce oră te scoli şi îţi voi spune dacă eşti vicios". Lenea dimineaţa la sculare este cea mai periculoasă dintre toate formele de trândăvie. Când a sunat deşteptarea, coboară imediat din pat, fără să mai zaci nici măcar o clipă. Fă semnul crucii şi oferă-i lui Dumnezeu ziua întreagă, spune Psalmistul: "Dumnezeul meu, pe tine te caut dis-de-dimineaţă" (Ps 63). Deschide imediat geamul ca să intre aer proaspăt, fă câteva minute respiraţie profundă la fereastră, fă un pic de gimnastică, un pic de masaj pe traseul vaselor principale care duc sângele la creier şi începe hotărât şi energic munca, fără a-ţi continua somnul la rugăciune, la liturghie, la cursuri. Culcă-te seara la program. Nu citi, nu studia niciodată în pat. Dacă vei munci cu hărnicie ziua întreagă, seara vei cădea de oboseală, vei adormi îndată, fără să te zvârcoleşti ceasuri întregi în pat chinuit de ispite şi de dorinţe scabroase. Somnul îţi va fi liniştit şi odihnitor. Un pat prea moale nu favorizează nici somnul bun şi nici virtutea castităţii.

"Fericiţi cei cu inima curată, căci ei îl vor vedea pe Dumnezeu". Fiziologic vorbind, inima este în creierul omului. Căci tot ce atribuim noi inimii, toate senzaţiile nevinovate sau vinovate, toate imaginaţiile şi sentimentele nobile sau josnice, toate plăcerile îngăduite sau ruşinoase, toate se realizează în creier, la nivel de scoarţă cerebrală. Parafrazând cuvintele lui Isus, putem să spunem fără a greşi: "Fericiţi cei cu creierul curat, oxigenat prin muncă şi hărnicie, căci ei îl vor vedea pe Dumnezeu".

© 1999 Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 1369, Ultimul acces: 2026-10-07 21:43:14

Timp total: 0.04s...

[1]:1