© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.03s...
PORUNCA a VI-a ŞI PORUNCA a IX-a - Cunoaşterea de sine[2005-12-15]Decalogul, de pr. Claudiu DumeaPORUNCA a VI-a ŞI PORUNCA a IX-a Să nu faci fapte necurate. Să nu pofteşti femeia aproapelui tău. Cunoaşterea de sine Primul lucru pe care Catehismul Bisericii Catolice îl cere de la cel care vrea să rămână credincios făgăduinţelor de la botez şi să reziste ispitelor, este cunoaşterea de sine. Am văzut în ultima meditaţie, că orice om, exceptând cazurile patologice sau intervenţiile excepţionale ale harului lui Dumnezeu, are de luptat pentru a se menţine curat sau pentru a-şi recupera virtutea castităţii în caz că a căzut în păcat. Dar această luptă nu este egală pentru toţi. Atracţia mai mare sau mai mică spre păcat depinde mulţi factori. Factori naturali, afară de ispitele Diavolului. Un factor este temperamentul cu care se naşte şi rămâne fiecare om până la moarte. Un sangvinic este mult mai ispitit decât un abulic. Un alt factor este vârsta: un bătrân de 80 de ani nu are de luptat cu ispitele cât are de luptat un adolescent ajuns la vârsta critică a pubertăţii - în jur de 14 ani băieţii, în jur de 12 ani fetele, sau cel ajuns la sfârşitul vârstei mature - 40 - 45 de ani - numită şi vârsta câinelui, când omul traversează o perioadă de criză, ca şi la pubertate. Un alt factor este climatul şi anotimpurile anului. Africanii de la Ecuator sunt mult mai atraşi spre necurăţie decât ruşii din Siberia. Iar dintre toate anotimpurile anului, primăvara este sezonul solicitărilor erotice. Trebuie ţinut cont apoi de ceea ce ne spun fiziologii, anume că există în organismul uman un ritm asemenea fluxului şi refluxului: două săptămâni patima merge crescendo, atinge maximum de intensitate, apoi două săptămâni merge descrescendo, spre a-şi relua din nou mersul. Un cuvânt greu de spus îl are starea sănătăţii fizice şi psihice. Sfânta Tereza cea Mare scria cu mult simţ practic şi cu multă sinceritate despre ea însăşi: "În unele ziler constat că sunt laşă; examinându-mă, constat că mai degrabă nu stau bine că sănătatea, că am avut digestia proastă şi că am dormit rău. În alte zile constat că sunt plină de fervoare; dar privind lucrurile mai îndeaproape, constat că stau mai bine cu sănătatea, că digestia a fost mai bună şi că am dormit mai bine". Un profesor de morală, celor anemici care se plângeau de ispite de necurăţie, la recomanda, cât în glumă, cât în serios, pe lângă rugăciune, fleici şi vin de Bordeaux. După cum stările de anemie nu stimulează virtutea castităţii cu atât mai puţin o stimulează excesul în mâncare: mâncărurile excitante, picante, şi mai presus de toate, abuzul de băuturi alcoolice. Apostolul Pavel îi îndemna pe Efeseni: "Nu vă îmbătaţi cu vin din care vine destrăbălarea" (Ef 5, 18). Completează Sfântul Atanasie: "Bucuria diavolilor, chefurile şi beţiile". Un factor extrem de important în acest război este ereditatea, zestrea genetică cu care vine fiecare pe lume. E foarte adevărat ce scrie un autor francez, Melch de Vogüe în cartea sa Morţii care vorbesc: "Voi vă închipuiţi că vedeţi gesturile, că ascultaţi cuvintele contemporanilor... Priviţi în urma lor o mulţime nenumărată: miliardele de morţi care îi împing din urmă pe aceşti oameni, le comandă gesturile, le dictează cuvintele. Noi avem impresia că păşim pe cenuşa inertă a morţilor, în realitate, ei ne învăluie, ne apasă, ne sufocă sub greutatea lor; ei sunt în oasele noastre, în sângele nostru, în miezul creierului nostru şi mai ales..., când marile pasiuni intră în joc, ascultaţi-le bine vocea: sunt morţii care vorbesc". Avea dreptate Anatole France când scria: "Când ne-am născut, eram deja atât de bătrâni!". Împăratul Napoleon I a pus odată această întrebare: "Ştiţi când începe educaţia unui copil?" Răspunsul l-a dat tot el: "Cu o sută de ani înainte de a se naşte". În general, senzualitatea se transmite ereditar de la mamă la fiu, de la tată la fiică. Un proverb românesc spune: "Capra sare masa, iada sare casa". Mai exact, ar trebui spus: "Capra sare masa, iedul sare casa, ţapul sare masa, iada sare casa". Pe lângă aceşti factori interni sunt o mulţime de alţi factori externi care pot influenţa, provoca, solicita în mod diferit pe unul sau pe altul, ca de pildă: lipsa de igienă, hainele prea strânse pe trup, obiceiul de a ţine mâinile până la coate băgate în buzunare, anturajul, mediul în care trăieşti: una e să trăieşti în mijlocul naturii, într-un sat, alta e să trăieşti într-un oraş poluat sau într-un port pe ţărmul mării unde microbii desfrâului plutesc în aer. Dar toţi aceşti factori dinăuntru sau din afara omului nu sunt o fatalitate. Ei pot constitui circumstanţe atenuante pentru cei care păcătuiesc, dar nu justifică păcatul şi nu înlătură culpabilitatea. Temperamentul, înclinaţiile rele le moştenim, dar păcatul, viciul nu se moşteneşte, el depinde voinţa noastră personală, de liberul arbitru. Trebuie să avem convingerea fermă că stăpânirea de sine, că evitarea păcatului, e posibilă. Că victoria asupra instinctului sexual e posibilă. Dacă nu credem în victorie, pierdem sigur războiul, după cum o armată care nu are convingerea că învinge, pierde sigur războiul. Cine nu crede că poate trăi cast ajunge sigur desfrânat. E necesar, în această privinţă, să înfruntăm mentalitatea greşită şi prejudecăţile care domină lumea. Lozinca trâmbiţată pe toate căile este: "castitatea este imposibilă". Materialiştii, pentru care omul nu este decât un animal, susţin sus şi tare: "Nu e posibil. Castitatea este un mit". Castitatea înseamnă astăzi a refuza cu încăpăţânare să fii animal. Prejudecăţile vin uneori din partea ştiinţei care afirmă: "Instinctul sexual este glasul naturii. Castitatea este împotriva naturii. Omul, ori îşi urmează instinctul, ori se îmbolnăveşte şi crapă". Răspunsul este simplu: glasul naturii pentru om este glasul naturii pe care i-a dat-o Dumnezeu, iar natura omului este cu totul diferită de natura animalului. Pentru un motan este natural să-şi urmeze instinctul, şi nici nu poate să nu-l urmeze, întrucât este lipsit de judecată şi de voinţă; pentru om, având minte şi voinţă liberă, natural este să-şi stăpânească instinctul sexual atunci când legea morală o cere. La animal nudismul este natural, la om este împotriva naturii. Cât priveşte îmbolnăvirea din cauza castităţii, toţi medicii serioşi afirmă la cele mai prestigioase congrese că nu există vreo boală cauzată de castitate, de înfrânare, dar că există o mulţime de boli cauzate de viciu, de desfrâu. Avem un exemplu clar cu SIDA. După statisticile O.M.S. sunt azi în lume peste treizeci de milioane de contaminaţi cu virusul HIV înregistraţi; numărul real este de patru ori mai mare. Pentru anul 2000 se prevăd patruzeci de milioane; înmulţit cu patru, înseamnă o sută şaizeci de milioane. Ei bine, SIDA e provocată nu de castitate, ci de desfrâu, de vagabondajul sexual şi mai ales, de homosexualitate; homosexualitatea pe care acum românii, acest popor încreştinat de Sfântul Andrei, s-au hotărât să o legalizeze, sau mai exact, să nu se mai penalizeze, la cererea Consiliului Europei, spre a fi la nivelul "Europei civilizate". Se ştie că împotriva SIDEI nu există nici un vaccin şi nici un remediu; singurul remediu e înfrânarea, castitatea. Dar cele mai mari nenorociri în această privinţă le-au adus în lume ideile lui Freud şi ale adepţilor săi, potrivit cărora cauza tuturor bolilor mintale şi a tulburărilor psihice e de natură sexuală; prin urmare, nu există altă cale pentru sănătatea mintală şi altă terapie împotriva dezechilibrului psihic decât eliberarea totală a instinctului sexual, înlăturarea oricărei bariere, eliberarea de acest tabu. Freud şi adepţii săi, psihanaliştii, nu numai că şi-au pus teoriile în circulaţie, dar au practicat desfrâul, inclusiv homosexualitatea, după caz, ca terapie pentru vindecarea pacienţilor lor psihopaţi. Nu numai că nu au vindecat pe nimeni, dar au înnebunit ei înşişi. E lucru ştiut că Freud a fost un dezechilibrat mintal - urmare a vieţii sexuale dezordonate şi a drogurilor. Psihologul italian Ennio Innocenti, în cartea sa, Critica alla psicoanalisi, psihanalizându-l pe Freud şi pe primii săi colaboratori îi găseşte pe toţi nebuni: pe primii săi adepţi, Adler şi Yung, însuşi Freud i-a calificat drept "nebunii cei mai odioşi". "Prietenul său Weiss s-a spânzurat când s-a întors din luna de miere; Otto Gross... a devenit criminal şi a murit sinucigându-se; Frink a murit nebun după falimentul căsătoriei pe care însuşi Freud i-o recomandase cu căldură; Tausk a murit sinucigaş, lovit de o nebunie înspăimântătoare; Federn a avut o soartă asemănătoare; Rank însuşi, prea devotatul secretar al lui Freud, nu a putut scăpa de sinucidere, urmare a unei periculoase nebunii care l-a răvăşit timp de mai mulţi ani; nebun a murit şi Reich; Ferenţi, personaj cu şi mai mare autoritate, a murit complet nebun". Şi lista ar putea continua. Desigur, e mai uşor să te menţii curat fără să fi căzut în păcat, decât să-ţi recuperezi virtutea curăţiei după ce ai făcut experienţa tristă a păcatului. Un fruct, un măr, se păstrează mult mai uşor dacă nu e tăiat, nu e rănit, decât unul care a fost tăiat sau zgâriat - zice Sfântul Francisc de Sales. Dar omul îşi poate domina instinctul, se poate ridica. Scrie iezuitul Eymieu, în cartea sa, Stăpânirea de sine: "Omul supune animalele... El supune pământul zgârcit obligându-l să-i dea recoltă. Supune munţii, deschizându-i cu o scânteie pe care un copil o poate aprinde departe, apăsând cu degetul pe un buton. Supune metalele dure, făcându-le să curgă ca apa... El se poate supune pe el însuşi! Zadarnic se scuză spunând: e temperamentul meu! Aşa-s făcut eu! De ce nu spui pământului nedefrişat: aşa-i temperamentul lui, aşa-i făcut el? Sau fiarei care sare asupra ta ca să te sfâşie: aşa-i temperamentul ei, aşa-i făcută ea? Aşa eşti tu făcut, dar stă în puterea ta să te refaci, să te transformi". Sfinţii care au rămas curaţi toată viaţa şi cei care s-au ridicat din noroi după ce au căzut sunt dovada cea mai grăitoare că, într-adevăr, castitatea e posibilă pentru toţi. Având în faţă exemplul lor, suntem îndreptăţiţi să spunem cu Sfântul Ignaţiu de Loyola, în momentul convertirii sale: "Dacă ei au putut, eu de ce nu aş putea?". © 1999 Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1284, Ultimul acces: 2026-10-08 03:36:06
|
Timp total: 0.04s...
[1]:1
