PORUNCA A V-A - Mens sana in corpore sano - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

PORUNCA A V-A - Mens sana in corpore sano

[2005-12-11]
Decalogul, de pr. Claudiu Dumea

PORUNCA A V-A

Să nu ucizi.

Mens sana in corpore sano
(Minte sănătoasă în corp sănătos)

"Viaţa şi sănătatea fizică sunt bunuri preţioase, încredinţate de Dumnezeu. Trebuie să avem grijă de ele în mod rezonabil" (C.B.C. nr. 2288). Aşa se exprimă Catehismul Bisericii Catolice tratând despre respectul pe care trebuie să-l avem pentru sănătatea noastră.

A murit de curând Maica Tereza de Calcutta, această femeie extraordinară care a reamintit omenirii secolului nostru acest adevăr: că viaţa e marele dar făcut nouă de Dumnezeu, că nu suntem proprietarii vieţii, ci doar administratorii ei, că suntem datori să ne îngrijim de sănătate, luptând împotriva bolii şi a degradării fizice când e vorba de viaţa noastră sau a altora, că nu există, cum se exprima Maica Tereza, deşeuri umane, că nu există viaţă fără valoare ca să poţi spune: nu are rost să mă îngrijesc de o viaţă care nu valorează nimic. Ştim că Maica Tereza şi-a început activitatea sa caritativă punând mâna pe un vechi templu indian pe care l-a transformat în "obitoriu", adică loc unde se moare. Încăpeau în el 60.000 de muribunzi culeşi de pe stradă care mureau cu demnitate, după ce primeau ultimele îngrijiri.

Ştiind că în multe cazuri copiii abandonaţi sunt aruncaţi la grămada de gunoaie, într-o zi, Maica Tereza merge la locul unde se depozitau gunoaiele oraşului şi începe să caute ceva împreună cu câinii vagabonzi şi şobolanii care căutau de mâncare. Scormoneşte printre mizeriile acelea respingătoare şi cu mâinile sale noduroase, la un moment dat, scoate afară trupuşorul unui copil abia venit pe lume. Îl scutură de murdărie, îi face masaj, îi face respiraţie gură la gură. Operatorii televiziunii care o urmăreau neobservaţi se apropie şi îi spun: "E mai bine să-l laşi să moară". "Nu, căci e viu şi ce e viu e aproapele nostru", răspunde Tereza. Îl strânge în braţe şi îl duce acasă.

Altădată, pe o grămadă de resturi menajere găseşte o femeie pe jumătate moartă, având corpul ros de şobolani şi furnici. O ia în spate şi o duce la spital. Aici este respinsă: "Nu putem să-i facem nimic". Tereza insistă. Femeia este internată şi salvată. Chiar fiul ei o aruncase la gunoi.

Dar meritul cel mare al Maicii Tereza, despre care nu prea se vorbeşte, e altul: ea a fost un adevărat apostol al Evangheliei vieţii, cum se exprimă Sfântul Părinte Papa Ioan Palul al II-lea în recentul său document Evangelium vitae, printre indienii victime ale mentalităţii şi prejudecăţilor lor religioase cu privire la viaţă. Din credinţa în reîncarnare se naşte la indieni atitudinea lor fatalistă în faţa bolii şi a morţii: omul suferă şi trebuie lăsat să sufere ca să-şi ispăşească păcatele din viaţa anterioară sau din vieţile anterioare.

Concepţia dominantă a lumii antice de dispreţ faţă de trupul uman provenea din aceeaşi credinţă în metempsihoză sau reîncarnare. Ce era pentru Platon trupul omenesc altceva decât o închisoare mizerabilă a sufletului, din care trebuie să te eliberezi cât mai repede? Când filosofii greci l-au auzit în areopagul de la Atena pe Apostolul Pavel rostind cuvântul Anastasis, în primul moment au crezut că e vorba de o divinitate nouă, cum era Isis sau Osiris. Dar când şi-au dat seama că vorbeşte despre învierea trupului, afirmând că şi trupul acesta mizerabil ar intra într-o zi strălucitor împreună cu sufletul în Câmpiile Elizee, l-au expediat, ironizându-l : "Despre asta te ascultăm altă dată".

Unii predicatori creştini, în intenţia foarte lăudabilă de a-i convinge pe ascultători să nu-şi idolatrizeze trupul, să nu se expună pericolului de a se exclude la mântuirea veşnică din cauza plăcerilor păcătoase ale trupului, - iar pericolul este real -, vorbesc uneori inspirându-se mai mult din Platon decât din Evanghelie, aducând exemple, pentru a impresiona, din vieţile marilor asceţi care şi-au torturat trupul spre a ţine în frâu carnea.

Cât valorează trupul omului? Nimic sau aproape nimic. Directorul C. Maye din Rochester a calculat şi a dovedit ştiinţific acest lucru. Trupul uman conţine: grăsime, atât cât s-ar putea face din ea şapte săpunuri; fier, suficient să se facă din el un cui de mărime mijlocie; zahăr, atât cât să poţi îndulci o ceaşcă de cafea; calciu, atât cât să poţi vărui un coteţ de găini; cu fosforul dintr-un corp uman s-ar putea face 2200 de beţe de chibrit; sulf, atât cât să ucizi puricii la un câine; puţin magneziu, puţin potasiu, şi asta e tot.

Savantul calculează precis la ce preţ ajung substanţele din care este compus trupul uman: cinci mărci. În bani româneşti vreo douăzeci de mii de lei. Atâta valorează trupul nostru pe care îl idolatrizăm şi pentru care sacrificăm mântuirea noastră veşnică! Concluzia e mai mult decât deprimantă. De fapt, în faţa evaluării pe care o face savantul, entuziasmul şi uimirea noastră nu ar trebui să cunoască margini. Cu materiale în valoare de numai douăzeci de mii de lei, Dumnezeu, în înţelepciunea şi atotputernicia sa, reuşeşte să construiască zece milioane de uzine, căci într-un trup omenesc funcţionează, într-adevăr, zece milioane de uzine dintre cele mai perfecţionate, complet automatizate.

După cum ne arată biologia moleculară, cu materiale în valoare de numai douăzeci de mii de lei, Dumnezeu reuşeşte să facă 100.000 de miliarde piese, adică de celule, câte are un corp uman. Fiecare celulă, compusă la rândul ei din mii de miliarde molecule, este un enorm laborator chimic, extrem de sofisticat şi complet automatizat, având funcţia sa proprie şi lucrând în interdependenţă şi armonie cu celelalte 100.000 de miliarde laboratoare, adică de celule. Nu ne rămâne decât să cădem în genunchi, să adorăm şi să exclamăm cu Psalmistul: "Te preamăresc, Doamne, pentru că m-ai făcut o făptură atât de minunată! Doamne Dumnezeule, ce este omul că te gândeşti la el, sau fiul omului că-l iei în seamă? L-ai făcut pe el cu puţin mai prejos decât pe îngeri!".

Enciclica Papei Ioan Paul al II-lea, Evangelium Vitae, este un imn admirabil închinat vieţii. Viaţa, scrie Sfântul Părinte, trebuie nu numai îngrijită, protejată, dar trebuie contemplată şi celebrată. "E urgent, spune Papa, să cultivăm la noi şi la alţii, o privire contemplativă asupra vieţii, o privire care se naşte din credinţa în Dumnezeul vieţii, care l-a creat pe fiecare om ca pe o făptură minunată. E privirea celui care nu se consideră stăpânul vieţii, ci primeşte viaţa ca pe un dar. Însufleţit de această privire contemplativă, cu sufletul plin de uimire, noul popor al celor răscumpăraţi nu poate să nu izbucnească în imnuri de bucurie, de laudă şi mulţumire pentru darul nepreţuit al vieţii" (nr. 83).

Numeroase sunt deja în Vechiul Testament îndemnurile la preţuirea şi îngrijirea sănătăţii. "Mai de preferat este săracul sănătos şi tare cu puterea, decât bogatul care zace de boală îndelungată. Sănătatea şi buna tărie este mai de preferat decât tot aurul, şi trupul sănătos şi cu putere, decât avuţia nenumărată. Nu este mai bună avuţia decât sănătatea trupului şi nu este bucurie mai mare decât bucuria inimii. Mai bună este moartea decât viaţa amară sau decât boala necontenită"(Ben Sirah 30, 14-17).

Isus a venit în lume pentru ca lumea să aibă viaţă şi să o aibă din belşug. El, medicul trupurilor şi al sufletelor, nu numai că i-a vindecat pe bolnavii care i-au ieşit în cale, dar, trimiţându-i pe ucenicii săi în lume, le-a încredinţat, printre altele, şi această misiune: vindecaţi bolnavii.

Apostolul Pavel ne arată un motiv în plus pentru care trebuie să preţuim trupul nostru, să îngrijim şi să ocrotim sănătatea trupului: "Nu ştiţi că trupul vostru este templul Duhului Sfânt?... Preamăriţi-l pe Dumnezeu în trupul vostru" (1 Cor 6,19). Minunate sunt catedralele şi bazilicile din lume: S. Pietro din Roma, Notre Dame din Paris, Domul din Köln şi câtă grijă, şi câtă cheltuială pentru întreţinerea lor! Trupul nostru, aşa cum am explicat, e o catedrală cum numai din mâinile lui Dumnezeu putea să iasă. Această catedrală nouă ne-a încredinţat-o Dumnezeu ca să o îngrijim, să o păstrăm curată şi în bună stare. Cu toate acestea, ne atrage atenţia Catehismul, "dacă morala cheamă la respectul pentru viaţa trupului, ea nu face totuşi din aceasta o valoare absolută. Ea (morala) se ridică împotriva unei concepţii neopăgâne care tinde să promoveze cultul trupului, să-i sacrifice totul, să idolatrizeze perfecţiunea fizică şi reuşita sportivă" (nr. 2283). E spus, cu alte cuvinte, ce spunea odinioară cardinalul Faulhaber: cine se îngrijeşte numai de trup, neglijând sufletul, îşi iroseşte viaţa îngrijind un cadavru. Porunca a V-a ne impune respectarea normelor de igienă, controlul medical necesar, evitarea a tot ce ne pune în pericol sănătatea. "Virtutea cumpătării, ne spune în continuare Catehismul, dispune la evitarea oricărui exces: abuzul de mâncare, de alcool, de tutun şi de medicamente. Cei care în stare de ebrietate sau din patima vitezei pun în pericol siguranţa altora şi a lor proprie... se fac vinovaţi în mod grav" (nr. 2290). Întotdeauna păcătuiesc grav cei care consumă droguri.

Dumnezeu vrea să avem un trup sănătos şi frumos. Păcatul, indiferent care este el, trebuie în primul rând evitat şi eliminat, căci el este marele duşman al sănătăţii şi frumuseţii noastre nu numai sufleteşti, dar şi fizice. Dintre toate terapiile, cea mai necesară este Cristoterapia, cum scrie Bernard Tyrell în cartea cu acelaşi nume.

Capitolul cel mai frumos din cartea lui M. Quoist, Réussir, publicată recent şi în româneşte, este cel intitulat Îngrijirea frumuseţii. Spune printre altele autorul: "Frumuseţea adevărată vine din interior, se naşte din spirit... Vrând-nevrând, ai chipul sufletului tău... Dacă vei cultiva în tine frumuseţea "animală" , ea va fi limitată şi trist vulnerabilă. Dacă înnobilezi şi-ţi împodobeşti sufletul, frumuseţea ta de om se va putea deschide spre infinit... Dumnezeu permite uneori ca sfinţii să reflecte în propriul lor trup trăsăturile lui Cristos. Dar nu le-a rezervat numai sfinţilor privilegiul acesta. "Dacă trăieşti din Cristos, privirea ta va deveni privirea lui Cristos, zâmbetul tău, zâmbetul lui Cristos, obrazul tău, obrazul lui Cristos".

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1276, Ultimul acces: 2026-10-08 05:45:27