Cristos pe care nu îl ştim - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Cristos pe care nu îl ştim

[2005-12-10]
pr. Ernest Munachi Ezeogu
Adventul este un timp de pregătire pentru venirea Domnului; El vine la noi, în mod sacramental, la Crăciun, vine la noi, individual, la sfârşitul vieţilor noastre, şi vine la noi, colectiv, la sfârşitul timpurilor. Să presupunem însă acum că Cristos pe care îl aşteptăm este deja în mijlocul nostru, ca unul dintre noi: ce ar însemna aceasta? Iată o poveste despre enormul impact pe care îl poate avea conştientizarea prezenţei lui Cristos între noi asupra vieţilor noastre individuale şi asupra vieţii comunităţii noastre.

O anumită mănăstire s-a trezit la un moment dat că parcurgea un moment de criză. Unii călugări plecaseră, nici un novice nu li se mai alăturase de ani de zile, iar oamenii nu mai veneau la mănăstire să se roage sau să ceară un sfat spiritual aşa cum făceau pe vremuri. Puţinii călugări rămaşi erau tot mai bătrâni, deprimaţi şi mai caustici unii cu alţii. Abatele mănăstirii auzi despre un om sfânt, un eremit, care locuia singur prin păduri. S-a decis să îi ceară sfatul. L-a găsit şi i-a spus eremitului despre cum mănăstirea se stingea, cum devenea tot mai mult un schelet a ceea ce era odinioară. Mai erau doar şapte călugări. Eremitul îi spuse că are un secret să îi împărtăşească: unul dintre călugării care trăieşte în acea mănăstire este de fapt Mesia, dar trăieşte astfel încât nimeni să nu îl recunoască.

Cu acest şocant secret, abatele se întoarce în mănăstire, îi convocă pe călugări şi le spuse ce aflase de la eremit. Călugării bătrâni se uitară neîncrezători unii la ceilalţi, încercând să discearnă care dintre ei ar putea fi Cristos. Să fie oare fratele Marcu, cel care se roagă tot timpul? Totuşi nu, căci se comportă de parcă ar fi sfântul sfinţilor. Să fie atunci fratele Iosif, care mereu este gata să te ajute? Dar el bea şi mănâncă mereu, fără să poată să ţină vreun post. Abatele le-a reamintit că Mesia se poate să-şi fi asumat unele comportamente neplăcute, tocmai ca o metodă de camuflare a identităţii sale. Aceasta i-a băgat mai în ceaţă pe călugări, care nu reuşeau nici cum să îşi dea seama cine dintre ei este Cristos. La sfârşitul întâlnirii călugării nu ştiau decât un singur lucru cert: oricare din ceilalţi putea fi Cristos, doar el nu.

Din acea zi, călugării au început să se comporte unii cu alţii cu mare respect şi umilinţă, ştiind că cel cu care vorbesc ar putea fi chiar Cristos. Au început să se iubească mai mult între ei, viaţa le-a devenit mai fraternă iar rugăciunea mai fierbinte. Încetul cu încetul oamenii au sesizat viaţa nouă din mănăstire şi au început să vină din nou pentru zile de reculegere sau pentru îndrumare spirituală. Vestea despre viaţa profundă a acestei mănăstiri a început să se răspândească, aşa că nu după mult timp au apărut candidaţi la călugărie, pe măsură ce zelul şi sfinţenia călugărilor era mai mare. Şi toate acestea doar pentru că un om al lui Dumnezeu le-a atras atenţia asupra unui adevăr: Cristos trăieşte în mijlocul nostru, ca unul dintre noi.

În Evanghelia de astăzi, Ioan Botezătorul încearcă să anunţe acelaşi mesaj puternic către evreii din vremea sa, care îl aşteptau cu nerăbdare pe Mesia. Ioan le spune: "În mijlocul vostru este unul pe care voi nu-l cunoaşteţi, care vine după mine, căruia eu nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua încălţămintei" (Ioan 1,26-27).

Motivul pentru care evreii din vremea lui Isus nu l-au recunoscut ca Mesia a fost pentru că ei aveau idei preconcepute despre cum va veni. Îşi închipuiau că Mesia va coborî brusc din ceruri şi cu puterea sa divină îşi va impune domnia, distrugând pe toţi duşmanii Israelului. Atunci când Isus s-a născut dintr-o femeie, ca orice om, evreii nu au reuşit să îl recunoască. Era un om prea obişnuit... prea banal... nimic spectaculos sau şocant în venirea sa.

După 2000 de ani suntem noi mai pricepuţi în a-l recunoaşte pe Cristos în bărbaţii şi femeile ce trăiesc lângă noi, zi de zi, cu atitudinile, obiceiurile şi înfăţişările lor neimpresionante?

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1295, Ultimul acces: 2026-10-05 02:20:31