© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.03s...
Cel aşteptat: Fiul lui Dumnezeu[2005-11-25]pr. Enzo BianchiAstăzi începe timpul Adventului, adică timpul aşteptării venirii Domnului în glorie. Nu este un timp de pregătire pentru sărbătoarea Crăciunului, ci de pregătire pentru acel eveniment despre care Isus însuşi le-a spus discipolilor săi că este evenimentul definitiv, prin care va fi instaurată definitiv dreptatea şi se va împlini Împărăţia Cerurilor vestită de El. Strigătul Bisericii în acest timp este acela al Miresei care, împreună cu Spiritul, invocă: "Vino, Doamne Isuse! Marana tha!" (Apocalipsa 22,17.20; 1Corinteni 16,22). Venirea "zilei Domnului" era deja invocată de credincioşii Israelului, care îi cereau Domnului, Tată şi Mântuitor, să se reîntoarcă, adică să îşi facă simţită prezenţa şi să vină pentru a-i elibera de oprimare şi de mizeria păcatului, cu consecinţele sale de moarte: "Dacă ai rupe cerurile şi te-ai pogorî!» (Isaia 63,19). La rândul lor, creştinii sunt încă aşteptare, deşi atmosfera de astăzi arată o profundă incapacitate de a aştepta: ei ştiu însă că aşteptarea Domnului este singura importantă, decisivă, şi cred cu tărie cuvintele lui despre venirea Fiului omului. Fiul omului, adică Isus care a venit deja în fragilul trup uman, născut din Maria şi mort pe cruce, înviat şi care trăieşte, va veni în slavă; va veni însă într-un ceas care este ascuns în Dumnezeu, într-un ceas pe care oamenii nu îl aşteaptă şi despre care nu se gândesc că ar fi posibil. Ştiu, venirea Fiului omului va fi asemenea catastrofei potopului din timpurile lui Noe, când pământul era plin de violenţă şi oamenii considerau că pot trăi după placul lor, în nedreptate şi neînfrânare: deodată, pe neaşteptate vine nenorocirea... Astfel va fi şi venirea lui Isus în glorie: mulţi, într-adevăr, într-o suficienţă oarbă, nu se gândesc şi nici nu cred într-o judecată, într-o zi în care va fi împlinirea dreptăţii şi a adevărului pentru toţi cei care în istorie au fost oprimaţi şi chinuiţi, pentru toate victimele, pentru cei fără glas. Şi totuşi iată că va veni acea zi, şi aceasta este vestea bună, este Evanghelia! Venirea Domnului nu neagă istoria, nu condamnă această omenire, ci vrea să schimbe faţa acestei lumi, vrea să răscumpere istoria. Creştinii sunt chemaţi aşadar la a veghea, pentru că ei sunt " cei care au iubit arătarea Lui" (2Timotei 4,8), ei ştiu că dincolo de moarte este viaţa eternă, viaţă pururea în Dumnezeu, este sfârşitul păcatului şi al răului, sărbătoarea escatologică. Nu pot trăi ca adormiţi, într-un trist somnambulism spiritual; trebuie în schimb atenţie, vigilenţă ca tensiune interioară a întregii vieţi către scop: întâlnirea cu Domnul care vine. Iată de ce în scurta parabolă a lui Isus se spune că acesta este timpul în care Domnul este plecat într-o călătorie, lăsându-i fiecăruia îndatorirea proprie, iar portarului pe aceea de a veghea. Când se va întoarce? Seara, sau la miezul nopţii, sau la cântatul cocoşului, sau dimineaţa? La orice oră ar veni, Domnul vrea să fie primit; pentru aceasta trebuie să veghem, însă acest lucru este foarte dificil, şi Domnul o ştie bine. Să nu uităm că aceste cuvinte au fost adresate discipolilor, dar tocmai ei, când a venit ceasul crizei, ceasul pătimirii învăţătorului şi profetului lor, la căderea nopţii au adormit în timp ce Isus veghea, apoi în noapte au fugit cu toţii lăsându-l pe Isus singur, şi până la cântatul cocoşului Petru s-a lepădat de Isus. Şi totuşi Isus a avut milă de ei toţi... Să veghem, aşadar, şi să fim atenţi, amintindu-ne cuvintele lui Ignaţiu Siloanul, care, celor ce îl întrebau de ce nu devenise creştin, le răspundea: "Pentru că mi se pare că creştinii nu aşteaptă nimic!". Sursa: www.MMB.ro Contor Accesări: 1157, Ultimul acces: 2026-10-05 01:53:19
|
Timp total: 0.04s...
[1]:1
