COMUNICAT DE PRESǍ[2005-11-15]"Doamne, Tu m-ai alcătuit în pântecele maicii mele.Te voi lăuda, că sunt o făptură aşa de minunată" (Psalmul 138) -------------------------------------------------------------------------------- Va informăm că a luat fiinţă, prin hotărâre judecatorească, Filiala din Bucureşti a Asociaţiei crestin-ortodoxe “Pro-Vita pentru născuţi şi nenăscuţi”. Asociaţia "Pro-Vita" este o organizaţie neguvernamentală şi non-profit cu sediul în Vălenii de Munte, ale cărei principale obiective sunt: • salvarea de la dispariţia materială şi recuperarea psihică şi morală a unor copii aflaţi la marginea societăţii şi refuzaţi de aceasta, • lupta împotriva avortului, în conformitate cu principiile creştin-ortodoxe. Încă din 1994, fondatorii - preotul Nicolae Tănase şi preoteasa Maria Tănase - împreună cu voluntari din diverse categorii sociale, desfăşoară în satele prahovene Valea Plopului şi Valea Screzii, o intensă activitate de asistenţă socială de care au beneficiat până acum circa 1000 de persoane, în special copii încredintaţi în plasament familial unor familii din sat, sau copii găzduiţi în casa parohială şi îngrijiţi de personalul Asociaţiei. Tot aici găsesc adăpost şi asistenţă, femei gravide cu probleme familiale sau materiale şi lehuze alături de nou-născuţi. Asociaţia asigură de asemenea protecţie copiilor cu dificultăţi materiale din zona comunei sau din ţară, prin oferirea zilnică de mese calde şi organizarea de tabere gratuite anuale, cu sprijinul sătenilor din partea locului sau din alte parohii, în spiritul creştin ortodox şi tradiţional românesc. Activitatea “Pro-Vita” se desfăşoară după un model unic de rezolvare în România a problemelor copiilor dezavantajaţi social, în centrele sale aflându-se în acest moment peste 200 de copii, majoritatea asistaţi total şi permanent. Fondatorii Filialei Bucureşti împărtăşesc obiectivele Asociaţiei, mărturisind că viaţa este un dar de la Dumnezeu, iar atentatul la adresa vieţii - în faza ei iniţială (avortul şi anticoncepţionalele), sau în faza ei adultă (crima), ori finală (suicidul şi eutanasia) sunt atentate la adresa lui Dumnezeu. În conformitate cu aceste principii, Filiala Bucureşti îşi propune ca principale obiective, sprijinirea financiară şi logistică, prin donaţii şi sponsorizări, a centrelor din Valea Plopului şi Valea Screzii, precum şi multiplicarea şi difuzarea de materiale informaţionale împotriva avortului. Orice persoană care doreşte să sprijine activitatea Asociaţiei şi care cunoaşte şi aprobă obiectivele sale, este chemată să ni se alăture. Pentru informaţii suplimentare, vă invităm să ne contactaţi: • Asociaţia "Pro-Vita pentru născuţi şi nenăscuţi" - Filiala Bucureşti • sediu: str. Grigorescu Tocilescu nr. 5, sector 5 Bucureşti • tel: 0723-700.054; fax: 021-332.47.16 • email: provitabucuresti@yahoo.com , web: http://www.provitaortodoxa.ro • Consiliul Director: Romeo Semeniuc, preşedinte, Bogdan Ioan Stanciu si Camelia Râmniceanu, vicepreşedinţi. Sursa: www.MMB.ro Contor Accesări: 1012, Ultimul acces: 2026-10-06 11:10:18
|
Timp total: 0.03s...
[]:1