100 ani de la turneul diplomatic al Reginei Maria în America, marcaţi prin lansarea unui volum omagial la Palatul Cotroceni[2026-09-30]Ştefana Totorcea100 ani de la turneul diplomatic al Reginei Maria în America, marcaţi prin lansarea unui volum omagial la Palatul Cotroceni Palatul Cotroceni, fostă reşedinţă regală, a găzduit marţi lansarea unui volum omagial dedicat aniversării unui secol de la turneul diplomatic al Reginei Maria în America. Scopul suveranei a fost acela de a consolida recunoaşterea internaţională a României Mari. La eveniment au participat Preşedintele României, Nicuşor Dan, Prima Doamnă Mirabela Grădinaru, reprezentanţi ai corpului diplomatic, personalităţi din mediul academic şi cultural, reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ superior, precum şi tineri români din ţară şi din diaspora – între care membri ai Centrelor Locale de Cercetaşi „Sf. Nicolae” şi „Centrul Albastru” din Bucureşti. Publicat de Romania Student Tour şi intitulat „Regina”, volumul reuneşte imagini de epocă şi creaţii contemporane realizate de 57 de fotografi consacraţi, laureaţi ai Concursului Naţional Fotogeografica. O diplomaţie autentică Preşedintele României a participat marţi, 29 septembrie 2026, la lansarea volumului omagial „Regina” realizat de Romania Student Tour pentru a marca un secol de la turneu diplomatic al Reginei Maria în SUA. Foto: Administraţia Prezidenţială „Este un omagiu pentru o personalitate cu adevărat istorică a României, Regina Maria, persoană care şi-a înţeles vocaţia, şi-a asumat rolul pe care i l-au dat românii, s-a sacrificat pentru România, prin gesturi şi acţiuni extrem de importante, inclusiv mobilizarea soldaţilor de front, după aceea, o diplomaţie autentică, cu multiple beneficii pentru noul stat român de la momentul acela”, a spus Preşedintele Nicuşor Dan despre volum. Preşedintele României i-a felicitat pe realizatorii volumului şi a menţionat că parteneriatul România-Statele Unite are rădăcini adânci în timp. Preşedintele Nicuşor Dan a mai subliniat că Regina Mara ne-a învăţat să ne respectăm valorile şi trecutul şi să avem încredere în noi înşine ca ţară şi a adăugat că este nevoie să avem în continuare încredere în România. Efortul de a pune România pe harta lumii Evenimentul a fost găzduit de Palatul Cotroceni şi a beneficiat de un mesaj din partea Patriarhului României, transmis de Răzvan Mihai Clipici, consilier patriarhal. Foto: Administraţia Prezidenţială Răzvan Mihai Clipici, consilier patriarhal la Sectorul Cultură, Pictură şi Restaurare al Administraţiei Patriarhale, a transmis un mesaj din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, care a evocat întâlnirea suveranei cu membrii comunităţilor româneşti de peste ocean: „Prezenţa sa în biserica românească a încurajat şi mai mult eforturile românilor de conservare a limbii şi culturii noastre în diaspora”, a transmis Patriarhul României. „Această conştiinţă identitară a fost esenţială în anii următori, stimulând organizarea parohiilor ortodoxe române din America într-o eparhie, proces care s-a concretizat la 25 aprilie 1929 prin constituirea unei episcopii misionare sub jurisdicţia canonică a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.” „Vizita făcută de Regina Maria a României în Statele Unite ale Americii şi Canada rămâne, pentru românii stabiliţi în diaspora, un simbol al legăturii indestructibile dintre Coroană, Biserică şi popor”, a mai transmis Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. „Rezonanţa acestui eveniment, ce are ecouri puternice şi în anul 2026, arată că efortul Reginei Maria de a pune România pe harta lumii nu a fost în zadar, ci a reprezentat o acţiune care a creat vizibilitate României în plan internaţional şi totodată a întărit sentimentul de dragoste de patrie al românilor stabiliţi în afara ţării.” Diplomaţie culturală Fostul Ambasador SUA la Bucureşti, Adrian Zuckerman, a evocat inaugurarea de către regină a Muzeului de Artă „Mary Hill” din Washington, în 3 noiembrie 1926, la invitaţia fondatorului instituţiei, Samuel Hill. „Peste 2000 de persoane au participat la eveniment. Regina a donat peste 70 de obiecte, inclusiv obiecte personale, vase tradiţionale româneşti, icoane ortodoxe şi textile. Prin aceasta a oferit României o prezenţă culturală permanentă în America”, a spus Adrian Zuckerman. Muzeul şi-a celebrat recent centenarul în 18 septembrie 2026, cu un program care a inclus mâncare tradiţională românească, dansuri folclorice româneşti, precum şi o expoziţie dedicată suveranei şi artei româneşti. Cu acest prilej, Preşedintele României a acordat instituţiei Ordinul „Meritul Cultural” în grad de cavaler. Despre volum Paul Bordaş este coordonatorul editorial al volumului. Foto: Administraţia Prezidenţială Paul Bordaş, coordonatorul editorial al volumului, a amintit că lansarea volumului la Palatul Cotroceni a fost programată chiar la ora 15:00, momentul exact în care Regina Maria se urca în tren în faţa Gării Cotroceni. „Astăzi noi sărbătorim plecarea Majestăţii Sale spre tărâmul american. A venit o propunere şi am răspuns provocării la Summitul Repatriot de anul trecut – summit care începe peste două zile tot la Palatul Cotroceni – din partea reprezentantelor comunităţilor din Canada şi din Statele Unite către Fotogeografica, proiect care anul acesta împlineşte nu mai puţin de 30 de ani. Despre volum Volumul omagial „Regina”, realizat de Romania Student Tour, a fost lansat marţi, 29 septembrie 2026, la Palatul Cotroceni. Sursa foto: Facebook / Arhivele Naţionale al României Volumul omagial „Regina” a fost realizat în colaborare cu importante instituţii de patrimoniu şi cultură, printre care Muzeul Naţional Cotroceni, Biblioteca Academiei Române, Arhivele Naţionale României, Muzeul Naţional Peleş, Muzeul Naţional Bran, Muzeul Naţional al Ţăranului Român. Proiectul Romania Student Tour, în cadrul căruia a fost lansat volumul omagial, este derulat de Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti, sub egida Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 17, Ultimul acces: 2026-10-03 02:07:32
|
Timp total: 0.03s...
[]:1