Românce în istorie: Marta Trancu-Rainer, prima româncă chirurg, a operat fără remuneraţie în Războiul de Reîntregire - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Românce în istorie: Marta Trancu-Rainer, prima româncă chirurg, a operat fără remuneraţie în Războiul de Reîntregire

[2026-09-25]
Ştefana Totorcea

Vineri s-au împlinit 151 de ani de la naşterea Martei Trancu-Rainier, prima femeie chirurg din România. Prietenă a Reginei Maria şi la fel de devotată aproapelui, ea a coordonat simultan trei spitale în timpul Războiului de Reîntregire, operând şi organizând fără să accepte nicio remuneraţie.
S-a născut la Târgu Frumos, în familia unor negustori armeni cu stare, Lazăr şi Ana, care au avut opt copii. A rămas orfană de tată la 11 ani, dar a urmat şcoli de elită, cu rezultate excepţionale. „Uneori mă rugam să fiu sculată la 02:30 noaptea ca să pot învăţa”, a scris ea într-un jurnal.
Intrată la Medicină la Iaşi, a primit o bursă prin Academia Română, din care trei sferturi trimitea familiei, iar cu restul se întreţinea la studii. Un sfert dintre cei 16 studenţi erau femei. Conform jurnalului ei, le-a avut colege pe Maria Anastasescu-Piaseschy, care a practicat la Galaţi, pe Elena Densuşeanu-Puşcaru şi pe Lucreţia Moţoc.
A obţinut diploma de medic la Facultatea de Medicină din Iaşi în 1899, cu o teză despre „Hematomul pelvin subperitoneal”. În acelaşi an, a mers în Capitală, cu scopul de a studia Anatomia Patologică cu Victor Babeş, stagiu desfăşurat la Spitalul Colţea.
Şi-a dorit să fie ginecolog
În această perioadă l-a cunoscut pe Francisc Iosif Rainer, fondatorul şcolilor româneşti de Anatomie şi Antropologie, cu care avea să se căsătorească în 1903. Relaţia lor a fost de profundă admiraţie şi respect reciproc, reflectată într-o bogată corespondenţă. Au avut împreună o fetiţă pe nume Sofia.
„În 1904 am concurat cu succes la Bucureşti, la concursul de secundariat în specialitatea chirurgie, deschizând astfel drumul într-această direcţie con-surorilor mele”, îi relata Marta Trancu-Rainer Aidei Vermont, pentru ziarul Dimineaţa, în 1927.
„Chirurgia face parte integrantă din educaţia unui ginecolog. Am fost astfel prima femeie care, în ţara noastră şi cred că în genere, a făcut chirurgie mare. În cei patru ani de funcţie ca secundar, în care timp am fost însărcinată cu conducerea Serviciului I, mi-am făcut înzestrarea tehnică şi, bineînţeles, mi-am îmbogăţit experienţa. Din străinătate am luat mai mult îndemnuri şi completări.”
Medic de război
Aceasta arată că dorinţa ei a fost să ajute femeile ca medic specialist în Obstetrică-Ginecologie, dar războiul i-a amânat planurile. În timpul Primului Război Mondial a fost mobilizată cu gradul de maior şi a condus neremunerată trei spitale: Colţea, Spitalul de Chirurgie înfiinţat de Regina Maria la Palatul Regal din Calea Victoriei şi spitalul înfiinţat de Societatea pentru Profilaxia Tuberculozei la Şcoala de Poduri şi Şosele.
A operat-o pe Regina Maria
În 1916, Marta Trancu-Rainer nota în jurnal:
„12 septembrie. La orele 3.15 a început bombardarea Bucureştiului cu avioane, în sunetele clopotelor. Rămăsesem la Palat singură, numai cu regina, sub bombardament. Imediat la Palat a fost nevoie să fac o ligatură a arterei femurale la un rănit. De la Palat am mers la Colţea, unde am văzut ceva oribil. Cel mai îngrozitor carnaj. (…) Femei cu intestinele rătăcite în zdrenţe în paturi. Nu mă mir că un medic a leşinat la Spitalul Brâncovenesc. Scările şi culoarele Spitalului Colţea erau un lac de sânge, încât a trebuit să le vopsească din nou.”
„19 septembrie. Am pansat pe regină pentru o mică infecţie la spate. Punea mâna fără nicio prudenţă pe toţi bolnavii supuraţi. Regina, văzându-mă aşa de palidă, mi-a pus la fiert o flaneluţă parfumată, ca să-mi miroase bine. De dimineaţă îmi dăduse şi busuioc şi măgheran. La Palatul Regal, am deschis un flegmon la mâna reginei, care avea şi nişte arsuri. Regina tot nu s-a astâmpărat şi a venit la spital. E de o rezistenţă femeia asta! La Palat l-au adus şi pe Serge Soutzo, care are un glonţ la gât.”
Militarii răniţi au întâmpinat-o cu flori şi lacrimi
În 1919, Marta Trancu- Rainer a fost distinsă cu „Crucea Reginei Maria” clasa I. Dar costul acestui efort a fost destul de mare pentru sănătatea ei. Ziarul Dimineaţa din 21 decembrie 2025 relata un episod din perioada războiului astfel:
„Un singur episod printre atâtea vor arăta ce a însemnat pentru ofiţerii noştri, pentru răniţii trimişi de iadul frontului, Maria Trancu-Rainer. Se îmbolnăvise, după munca titanică a zilelor când ajunsese să facă câte cinsprezece până la şaptesprezece operaţii pe zi, trupul ei chinuit reacţionă cu revoltă şi Marta Rainer căzu la pat. Ea zăcu timp de aproape două săptămâni, dar imediat lecuită, primul ei gând fu Spitalul, răniţii ei, copiii ei.
Susţinută, abia mergând, ea păşi pe coridorul secţiei sale. Un mare reconfort şi o covârşitoare emoţie o aştepta. De-a lungul sălii imense a spitalului, făcând front pe două rânduri, ofiţerii convalescenţi, numeroşii viteji dăruiţi din nou ţării de delicatele ei mâini de savant şi de femeie, o aşteptau cu flori în braţe şi uralele izbucniră din zeci de piepturi. Acela care mi-a povestit această scenă, un maior viteaz în multe lupte, a adăugat că toţi bravii plângeau.”
Contribuţia la medicina românească
Sursa foto: Dosare secrete
După război, Marta Trancu-Rainer a continuat să profeseze ca medic chirurg, dar şi ca unul dintre cei mai apreciaţi ginecologi din Bucureşti.
A avut contribuţii importante în domeniul chirurgiei de urgenţă şi al traumatologiei, a contribuit la dezvoltarea de noi tehnici chirurgicale şi a îmbunătăţit standardele de îngrijire a pacienţilor. În semn de recunoaştere a contribuţiilor la ştiinţă, a fost aleasă membru corespondent al Academiei Române în 1935.
Odată cu instaurarea regimului comunist, a fost marginalizată şi persecutată. Casa i-a fost confiscată, iar ea mutată forţat într-o mansardă. A murit singură într-o noapte friguroasă de ianuarie din anul 1950.
Amintirea ei ar trebui să dăinuie mai stăruitor, alături de cea a Reginei Maria, ca românce care s-au dăruit binelui comun cu toate puterile şi talentul lor.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 53, Ultimul acces: 2026-10-03 05:51:10