Dobrogea candidează la titlul de Regiune gastronomică a Europei - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Dobrogea candidează la titlul de Regiune gastronomică a Europei

[2026-01-22]
de basilica.ro

Dobrogea a intrat oficial în cursa pentru titlul de Regiune gastronomică a Europei în anul 2029, distincţie acordată de Institutul Internaţional de Gastronomie, Cultură, Arte şi Turism (IGCAT).
Potrivit managerului Organizaţiei de Management al Destinaţiei Turistice – Municipiul Tulcea (OMD), Alexandru Filip, taxa de înscriere în competiţia europeană a fost achitată luna trecută, astfel că dosarul Dobrogei este, în acest moment, valid şi înregistrat oficial.
„Este un proces complex şi foarte birocratic. Sunt mulţi paşi de parcurs, criterii clare de îndeplinit şi evaluatori care analizează dosarul. Dacă sunt îndeplinite condiţiile minime, urmează vizite în teritoriu, pentru a verifica dacă ceea ce este declarat corespunde realităţii. Apoi se face o listă scurtă de candidaţi, din care sunt alese două sau trei regiuni care primesc titlul”, a explicat Alexandru Filip pentru agenţia Agerpres.
OMD Tulcea este prima organizaţie de acest tip care a răspuns favorabil propunerii şi are drept de decizie în consorţiul care susţine candidatura, în urma discuţiilor purtate la finalul anului trecut cu asociaţia naţională de profil.
O candidatură cu gust
Candidatura Dobrogei nu este una surprinzătoare, mai ales în contextul în care gastronomia locală este deja apreciată de turişti. Mulţi ajung în zonă special pentru preparatele tradiţionale.
„Am venit din Constanţa ca să mâncăm peşte la Tulcea. Aici se mănâncă cel mai bun peşte. Am încercat storceag şi un platou cu preparate din peşte – chiftele, zacuscă – toate au fost foarte bune”, a povestit Ioana B., din Constanţa, aflată recent în vizită în comuna Jurilovca.
Unul dintre marile atuuri ale Dobrogei este multiculturalitatea. Numărul mare de minorităţi etnice care trăiesc în regiune se reflectă într-o gastronomie variată, cu reţete transmise din generaţie în generaţie.
„Colţunaşii cu brânză şi smântână, varenicichi, îmi amintesc de străbunici. Bunica mea era foarte tânără atunci. Eram copil, mergeam cu sania şi plângeam că voiam varenicichi. După ce mâncam, tata mă ducea din nou la joacă, în zăpadă”, îşi aminteşte Nadia Jigarov, membră a filialei tulcene a Comunităţii ruşilor-lipoveni din România.
Provocări turistice
Această diversitate culturală se regăseşte şi în meniurile unor restaurante, care propun preparate reinterpretate, adaptate gusturilor contemporane şi publicului larg.
„Gastronomia nu este un muzeu. Este ceva viu. De exemplu, fileul de şalău cu parmezan a apărut ca o variantă modernă a şalăului parizian. Am păstrat peştele simbol al Deltei Dunării, dar am schimbat tehnica de gătire. În loc de prăjit în ulei, am trecut la coacere, o variantă mai sănătoasă şi mai elegantă”.
„Avem o comoară de reţete pescăreşti, însă multe folosesc peşte cu oase. Pentru turiştii străini, obişnuiţi cu peşte de mare, aceste reţete pot fi o provocare”, a explicat Florin Moldoveanu, directorul restaurantului unuia dintre cele mai cunoscute hoteluri din Tulcea.
România a obţinut până acum mai multe astfel de recunoaşteri. Sibiul a câştigat primul titlu de Regiune gastronomică a Europei în urmă cu aproape un deceniu. Harghita va deţine această distincţie anul viitor, iar Banatul candidează pentru anul 2028.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 256, Ultimul acces: 2026-10-01 15:14:08