Papa către seminarişti: Viaţa este susţinută de nenumăraţi Simoni din Cirene - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Papa către seminarişti: Viaţa este susţinută de nenumăraţi Simoni din Cirene

[2025-01-19]
Papa Francisc (foto: Long Thięn, Flickr, CC BY-SA 2.0)
Seminariştii din Cordoba, Spania, au petrecut dimineaţa zilei de vineri, 17 ianuarie, în audienţă la Papa Francisc, care i-a salutat în „călătoria vieţii” pe care o fac. A explicat cum există diverse semne de speranţă de-a lungul drumului vieţii. „Direcţia: spre cer, spre întâlnirea finală cu Isus” este primul semn din călătorie. Pontiful a subliniat că această direcţie nu duce la o viaţă confortabilă, deoarece alegerea confortului duce la „fundături”. Dacă se alege această cale, este nevoie de întoarcere „cu ruşine”. Continuând pe calea vieţii, Sfântul Părinte a descris al doilea semn – pericolele pe care oamenii le-ar putea întâlni de-a lungul drumului. Folosind exemplul vieţii sfântului din oraşul lor natal – Pelagiu din Cordoba – i-a încurajat pe seminarişti să „persevereze pe calea Domnului”, impulsionaţi de faptul că Isus îi va susţine şi le va da puterea de a „fi semănători de speranţă”.

Întâlnirea cu Papa şi trecerea prin Poarta Sfântă în timpul Anului Jubiliar au fost alte opriri ale seminariştilor pe drumul vieţii lor. Papa Francisc a subliniat că fiecare are nevoie să simtă prezenţa lui Isus în viaţa sa şi, în Euharistie, „El ne repară atunci când facem pană în mijlocul drumului” şi „ne întâmpină atunci când oboseala ne copleşeşte şi trebuie să ne oprim pentru a lua o pauză”. Fără speranţa pe care o aduce Isus, a spus Sfântul Părinte, „a porni la drum ar fi o nebunie”. Doar prin încrederea în El omul poate fi sigur că va ajunge la destinaţie. Cu toate acestea, Pontiful i-a avertizat pe seminarişti că a fi semănători de speranţă nu înseamnă „a spune cuvinte de curtoazie sau a opta pentru o bunătate dulceagă”. Această cale a vieţii nu poate fi parcursă de unul singur, a concluzionat el. Ea necesită „o comunitate, care să îi ghideze, să îi apere, să îi ajute şi să îi binecuvânteze pe cei pe care Domnul ni i-a încredinţat ca sarcină”.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 290, Ultimul acces: 2026-10-02 12:32:43